La 23 august 1939, s-a semnat la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, Pactul Ribbentrop-Molotov, care, într-un protocol adiţional secret, prevedea împărţirea sferelor de influenţă în Europa de Est. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, România a fost obligată să cedeze, în 1940, Basarabia şi Bucovina de Nord URSS-ului. Pactul Ribbentrop-Molotov (Pactul Hitler-Stalin) a constituit un act de trădare a neamurilor creştine ale Europei Răsăritene şi care a servit bază pentru ocuparea criminală a teritoriilor româneşti de către Armata Sovietică la 28 iunie 1940.
Din păcate, pentru zeci de milioane de oameni, trăind în Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrata Germana (sau R.D.G.), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria, ceea ce au hotărît câţiva politicieni, iniţial Hitler şi Stalin, în 1939, ulterior Churchill, Roosevelt şi, din nou, Stalin, în 1945, dintr-o simplă trasatură de condei, avea sa fie tragedia lor pentru 2 sau 3 generaţii. Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), la Moscova în data de 23 august 1939, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor de influenţă în Europa răsăriteană.
Conform
Actului Adiţional Secret al Pactului, partea sovietică accentuează interesul pe
care-l manifestă faţă de teritoriul dintre rîurile Prut şi Nistru, fosta
ocupaţie ţaristă a jumătate din Moldova sau aşa zisa Basarabie Ţaristă, iar,
partea germană îşi declară dezinteresul politic total faţă de acest teritoriu.
Pactul este semnat din partea Guvernul Reichului german de I.V. Ribbentrop, iar
din partea Guvernului U.R.S.S. de către Veaceslav Molotov (Viaceslav
Mihailovici Skriabin) în prezenţa lui Stalin. Semnarea Protocolului Secret a
Pactului Ribbentrop-Molotov a permis ocuparea nepedepsită a teritoriilor
româneşti de către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
(U.R.S.S.) la mai puţin de un an după semnarea acestuia şi anume la 28 iunie
1940.
În
conjunctura naţională şi internaţională, România
este prinsă de planurile mişeleşti ale lui Hitler şi Stalin de divizare a
Europei Centrale şi de Est, planuri ce afectează România, prin utimatumul
sovietic, la 26 iunie 1940. Administraţia şi Armata română
se retrag de pe teritoriile dintre Prut şi Nistru ale României precum şi din
Bucovina de Nord, iar în ziua de 28 iunie 1940 primele unităţi militare
sovietice pătrund în teritoriile supuse ultimatumului.
Conţinutul
pactului Ribbentrop-Molotov (Ribbentrop-Stalin)
Guvernul
Reih-ului German şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (nota
redacţiei: U.R.S.S.), orientate spre îmbunătăţirea păcii dintre Germania şi U.R.S.S., şi pornind de la Acordul de Neutralitate
semnat în Aprilie 1926 între Germania şi U.R.S.S., au elaborat prezentul Acord:
Articolul
I. Ambele Importante Părţi Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de violenţă, orice acţiune violentă, şi orice
atac una asupra celeilalte, atât individual cât şi în alianţă
cu alte Puteri.
Articolul
II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părţi Contractante devine parte beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă
Importantă Părte Contractantă trebuie să se abţină de la oricare
forme de ajutor pentru această a treia Putere.
Articolul
III. Guvernele celor două Importante Părţi Contractante trebuie pe viitor să
menţină contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informaţii
pe subiecte ce afectează interesele lor comune.
Articolul
IV. În cazul în care disputele şi conflictele între Importantele Părţi Contractante vor creşte, acestea vor participa în orice
grupări de Puteri, care direct sau indirect ţintesc cealaltă parte.
Articolul
V. În cazul apariţiei disputelor sau conflictelor între Importantele Părţi
Contractante asupra subiectelor de un fel sau altul, ambele părţi vor aplana
aceste dispute sau conflicte exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii
prieteneşti sau, dacă este necesar, prin crearea comisiilor de arbitraj.
Articolul
VI. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani, cu condiţia că,
ulterior una din Importantele Părţi Contractante nu-l va denunţa cu un an
înainte de expirarea perioadei de valabilitate, validitatea prezentului Acord
automat se prelungeşte cu încă cinci ani.
Articolul
VII. Rezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea
va fi făcuta la Berlin. Acordul va intra în viguare din momentul semnării.
Articolul
IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.
Protocolul
Adiţional Secret
Articolul
I. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce
aparţin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de
nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei şi U.R.S.S. În această privinţă interesul pentru
Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părţi.
Articolul
II. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile
ce aparţin Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. vor fi
limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula şi San. Chestiunea privind
modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului
independent Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar
în cursul viitoarelor discuţii politice. În orice caz, ambele Guverne vor
rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.
Articolul
III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este
atrasă
de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană
declară dezinteresul politic total în această regiune.
Teoria
„spațiului vital” și cea a „revoluției mondiale”
Semnarea
Pactului și aplicarea lui a avut grave repercusiuni asupra lumii. A început Al
Doilea Război Mondial, cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie, cu
distrugeri irecuperabile ale unor valori universale, cu suferințe
inimaginabile, cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia și Africa,
cu desființarea unor state și uciderea în masă a unor populații nevinovate. Hitler
și-a dorit războiul pentru obținerea așa-zisului spațiu vital („Lebensraum”), a supremației în Europa și dincolo
de hotarele acestui continent. Stalin l-a vrut și el pentru declanșarea
utopicei revoluții comuniste mondiale, asemănător acelui spațiu vital german.
Deosebirile ideologice n-au constituit un obstacol în calea apropierii celor
două regimuri politice, deși anterior încheierii pactului, URSS și Germania nazistă se criticaseră reciproc cu vehemență.
Între
cei doi dictatori – Stalin și Hitler – a existat o stranie fascinație
reciprocă, deși, la nivelul propagandei, regimurile lor s-au criticat cu
înverșunare. Dacă însă regimul lui Hitler se manifesta direct față de
obiectivele sale, Stalin avea asociată Internaționala a III-a Comunistă.
Internaționala, deși obedientă față de
Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și de guvernul de la Kremlin, era
portița prin care încerca să-și ascundă
reala sa politică externă. Stalin afirma
mereu că
politica guvernului este una și cea a Internaționalei este alta, când, în
realitate, între cele două organisme nu era nici o deosebire privind intenția
declanșării revoluției comuniste mondiale.
Regimurile
instaurate în Rusia sovietică și în Germania național-socialistă erau, în general, antidemocratice, dictatoriale și totodată erau
în particular, ostile regimurilor democratice din Occident. O motivație a
apropierii dintre cele două regimuri totalitare este însuși Tratatul de pace de
la Versailles, atât Germania fascistă, cât și Rusia
sovietică considerându-se victime ale tratatului.
Documentele
existente atestă că, în anii 1934–1936, Stalin sprijinea ideea unei apropieri
și chiar a realizării unui acord cu Hitler. O cale pentru netezirea relațiilor
bilaterale mai strânse a fost oferită de existența ca stat a Poloniei. Polonia
renăscuse, în urma primului război mondial, după mai bine de 100 de ani de
ocupație ruso-austro-germană. Din punct de vedere geografic, Polonia devenise
stat tampon între Rusia și Germania. Inițiatorul unei apropieri
germano-sovietice a fost ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop.
Propunerile lui, acceptate de Hitler, au avut ecou la Moscova. Ca urmare,
puterile occidentale au fost criticate aspru și etichetate drept „instigatoare
la și profitoare de război”. Apropierea sovieto-germană din 1939 era urmarea
unei conjuncturi favorabile statelor totalitare. Pentru Stalin, orientarea spre
Hitler nu a fost determinată de doctrină, ci de considerente de circumstanță.
Stalin se vedea în postura de realizator al vechiului Imperiu Rus, fapt care i-a
umplut toată viața. Duplicitatea a fost caracteristica dominantă a tratativelor
sovieto-germane; sovieticii tratau și cu Franța și Anglia –
o măsură de prevedere pentru a evita izolarea în fața unei eventuale agresiuni
germane. Pe de altă parte, diplomația nazistă tatona
constant posibilitatea unei înțelegeri separate cu Marea Britanie și o reușită ar fi contracarat eșecul lui Ribbentrop la
Moscova.
1942,
relația de front între germani și ai lor aliați
Luna
august 1942 a adus și primele sincope în relațiile româno-germane la nivel
militar operativ. Fragmentarea marilor unități române și subordonarea directă
către unități germane a nemulțumit Marele Cartier
General român, care considera că „această practică
are o influență dăunătoare atât asupra moralului comandanților cât și a
moralului trupei, care își vede comandanții firești puși
întotdeauna în stare de inferioritate față de comandamentele germane. Tot prin
această practică comandanții români nu pot fi deprinși
cu răspunderea pe câmpul de luptă și nici nu pot fi trași la răspundere,
din moment ce alții (germanii), se amestecă în pregătirea execuției și
conducerea operațiilor lor. De altfel, încercările lui Hitler de a ridica, în ochii comandanților săi, valoarea unităților aliate
(inclusiv române) s-a lovit de un zid de neîncredere. În
cartea sa despre Stalingrad, istoricul Antony Beevor subliniază opinia
feldmareșalului germn von Rundstedt cu privire la această „armată a Societății
Națiunilor”, opinie care era împărtășită de majoritatea covârșitoare a
ofițerilor germani. Pentru el, italienii erau „teribili oameni”, soldații și ofițerii români – „deasupra oricărei descrieri”, iar
ungurii „nu doreau decât să plece mai repede acasă”. Singurele
excepții văzute erau slovacii, „excelenți, foarte modești” și trupele române de vânători de munte, ceea ce mai îndulcește amarul
acesteiei păreri nu foarte măgulitoare la adresa aliaților Germaniei. Dincolo
de aroganța cu care era exprimată opinia, ea corespundea totuși, în linii mari,
adevărului. Și evenimentele nu aveau să aducă vreo schimbare de opinii.
Dimpotrivă. În toamna anului 1942, lucrurile vor lua pe frontul de est o
turnură accentuat negativă pentru Germania și aliații săi. Totusi adevarat fapt
este, că Armata Germană a trădat toate tratatele și înțelegerile semnate cu
România, în urma pactului germano-sovietic RIBBENTROP-MOLOTOV.
Preludiul
dezastrului de la Stalingrad
Încă
de la 31 august 1942, comandamentul Armatei 3 române, aflat în Kuban, a primit
ordinul de a prelua de la trupele germane și italiene apărarea
frontului situat în cotul Donului, acolo unde sovieticii dispuneau de un cap de
pod cu o dezvoltare frontală de peste 70 km și o adâncime de 25 km, ce se va dovedi decisiv în bătălia
Stalingradului. Intuind potențialul pericol, comandamentul român a cerut desfășurarea unei acțiuni militare care să
ducă la lichidarea capului de pod, dar Înaltul Comandament al Armatei de Uscat
germane (O.K.H.) a refuzat, invocând – logistic justificat – imposibilitatea
asigurării sprijinului de aviație, care era întrebuințată cu precădere pe
frontul de la Stalingrad. În aceste condiții, comandamentul român a devenit
preocupat în legătură cu organizarea unui dispozitiv de luptă în concordanță cu capacitatea operativă a unităților române. La 18 septembrie, comandantul Armatei
3, generalul Petre Dumitrescu, însoțit de colonelul adjutant Socrate Mardari,
s-a deplasat la Cartierul General al Grupului de armate „B” la Starobelsk, unde
a prezentat generalului von Weichs situația dificilă a Armatei 3,
dispusă pe un front de 160 de km la sud de Don; aceasta, în condițiile în care
inamicul controla majoritatea trecerilor peste fluviu și deținea, între Armata
6 germană și Armata 8 italiană, acel cap de pod adânc de 25 km și larg de 70
km. Având
în vedere că luptele deveneau tot mai dificile, germanii căutând soluții pentru
obținerea unei victorii decisive înainte de instalarea iernii, generalul von
Weichs a ridicat din umeri la solicitările comandantului Armatei 3, afirmând că „nu pot preciza ce vor face marile unități române
care sosesc. Deocamdată se vor aduna în spatele frontului și vom vedea”. Petre Dumitrescu sublinia și alte
disfuncționalități în relațiile de comandament româno-germane: „[…] Nu avem
însă unde să ne instalăm. Nu ni s-a cedat până azi nici un
local. Nu ni s-au pus la dispoziție transmisiunile să mă pot lega de marile
unități și să le pot comanda. Peste câteva zile, Petre Dumitrescu avea să-i
comunice generalului von Paulus, comandantul Armatei 6, la cartierul general al
acesteia de la Golubinka, surprinderea că frontul pe care trebuia să-l ocupe
Armata 3 nu se găsea pe Don, ci în proporție de două treimi la sud de fluviu.
Paulus a fost de acord cu o eventuală ofensivă pentru
lichidarea capului de pod, dar a făcut precizarea că decizia aparținea
superiorilor săi, în speță von Weichs.
Inclusiv
mareșalul Antonescu ceruse, la 14 septembrie, prin generalul Ilie Șteflea,
șeful Marelui Cartier General, ca trupele române, „pe măsură ce se adună, în
forță de cel puțin un corp de armată, împreună cu trupele germane aflate în
sectorul de ocupat, să atace pe inamic și să-l respingă pe malul stâng al
Donului”, făcând precizarea că „numai după ce s-a executat această operațiune,
trupele noastre pot intra în sectoare de fronturi de capacitate”.
Comandamentele germane, cele care aveau decizia, erau însă condiționate de
vastitatea liniilor de comunicație, de limitarea capacităților operative spre
obiectivele prioritare. Tot efortul era dirijat pentru cucerirea
Stalingradului, noua obsesie ideologică și tactică
a lui Hitler.
Urmări
Consecințele
Pactului Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) au fost practic continuate
de Pactul Churchill-Roosevelt-Stalin, care a propus la sfârșitul celui de-al
doilea război mondial, în 1945, o nouă diviziune a
sferelor de influență în Europa, vestul urmând a se afla sub influența Statelor
Unite ale Americii, iar estul sub influența Uniunii Sovietice.
Prin
urmare, atâta timp cât dimensiunea criminală a alianței dintre Stalin și Hitler
nu va fi clar stabilită și recunoscută – mai cu seamă de către Rusia- ,
cicatriciile pe care aceasta le-a format pe corpul Europei nu se vor vindeca,
iar reunificarea europeană va fi lipsită de un
fundament solid: adevărul
cu privire la crimele comise împotriva păcii și a umanității,
singurul care poate asigura reunirea spiritelor și a inimilor.
Adesea
se susține că, dacă acest pact nu ar fi existat, cel de-al
doilea război ar fi fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi
avut loc.
Partidul
liberal cere coborârea drapelilui în bernă
„Ziua
de 23 august, când se împlinesc 80 de ani de la Pactul Stalin-Hitler, pact
care ne-a rupt de la Țara-Mamă, România, trebuie să fie declarată zi de doliu,
cu coborârea drapelelor în bernă”, se arată pe pagina de Facebook a Partidului
Liberal.
În
acest sens, liberalul Ion Cebanu a solicitat să fie coborâte în bernă drapelele
amplasate pe clădirea Primăriei Chișinău.
„Am cerut printr-o interpelare, să fie coborâte
în bernă drapelele RM de pe clădirea Primăriei mun. Chișinău pentru data de 23
august când se împlinesc 80 de ani de la semnarea tratatului de
neagresiune dintre URSS și Germania nazistă. Acest
document cunoscut în istorie drept pactul Ribbentrop-Molotov a avut consecințe
directe asupra noastră. În urma lui noi am fost rupți de România, sovietizați,
instaurată teroarea bolșevică.
Consider,
că ar fi o mare rușine și lipsă de caracter, ca această dată neagră să treacă pe neobservate sau în concerte așa cum propun unii
politicieni.
Sper,
să fi rămas o doză de luciditate la funcționarii Primăriei pentru a
face un gest minim drept respect pentru toată suferința
noastră de după 23 august 1939”, a declarat Cebanu pe o rețea de socializare.
Articolul 80 de ani de la noaptea în care Stalin și Hitler au redesenat harta Europei apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.