13 persoane au ajuns la spital, după ce au fost atacate de viespi, în timp ce participau la comemorarea marelui voievod Mihai Viteazu, care a avut loc la mănăstirea de lângă mormântul unificatorului celor trei țări românești, în prezența a numeroase oficialități. Două din cele 13 persoane spitalizate, în urma atacului vispilor, au acuzat simptome mai grave, însă nici una dintre cei atacați nu a ajuns în șoc anafilactic. Oamnii au reproșat polițiștilor locali că nu au oprit accesul pe aleea care ducea la mormântul lui Mihai Viteazu, acolo unde erau viespile, imediat după primele atacuri ale acestora.
Printre cei duși la spital s-a aflat directorul APIA Turda, Ioan Chiș, și jurnalistul Emil Hălăștuan.
La comemorarea marelui voievod au fost prezenți circa 200 de persoane, printre oficialitățile prezente aflându-se prefectul Gheorghe Vușcan, deputatul Mircea Irimie, președintele interimar al CJ Cluj – Mihai Seplecan, primarul Tudor Ștefănie (Turda), primarul Radu Hanga (Câmpia Turzii), primarul Ioan Zeng (Mihai Viteazu), primărița Minodora Luca (Băișoara), primărița Daniela Mănăilă (Tureni), primarul Ioan Pârv (Petreștii de Jos) și primarul Aurel Truță (Ploscoș).
Ceremonialul manifestării a început la ora 10.00, iar slujba religioasă a fost săvârșită de IPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop şi Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului.
Post-ul 13 persoane au ajuns la spital, dupa ce au fost atacate de viespi apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.