Traian Floarea Ianson este ţeparul despre care Gazeta de Cluj a scris în mai multe rânduri că a vândut apartamente într-un bloc nefinalizat şi fără autorizaţie. Oamenii care au cumpărat apartamente şi garsoniere pe strada Fabricii nr. 65 – 67 din cartierul Mărăşti şi pe strada Miko Imre nr. 14 din cartierul Zorilor s-au trezit că nu li s-a dat în primire apartamentele plătite de către ei chiar din 2009 sau, mai rău, când au vrut să le ia în primire s-au trezit că locuinţa le este ocupată de către un alt cumpărător.
Mulţi dintre aceşti clienţi au depus plângeri penale împotriva escrocului pentru apartamentele neonorate de către acesta, indignaţi că şi-au irosit economiile de-o viaţă pe promisiunile lui Floarea Ianson.
Acesta s-a bucurat de-a lungul anilor şi de o protecţie specială – fiind fiul Marianei Ianson, fosta şefă la Casa de Pensii Cluj, implicată într-un dosar de mită – şi a acţionat nestingherit, primind doar sancţiuni minore din partea autorităţilor. Reamintim de asemnea faptul că acesta şi-a prins în plasă victimele oferindu-le preţuri ce sfidau orice concurenţă: 28.000 de euro pentru un apartament cu o cameră şi 33.000 de euro, pentru unul cu două camere.
În ultima vreme acesta – în ciuda faptului că era pândit zi şi noapte de zeci de perdanţi – nu putea fi contactat. Totuşi, cu o dibăcie ieşită din comun acesta angaja în continuare noi şi noi contracte, prinzând în mrejele sale noi şi noi clienţi, în special din localităţile limitrofe Clujului. Astăzi, vineri 27 mai, la închiderea ediţiei am primit din partera I.P.J. Cluj următorul comunicat, reprezentând vestea pe care zeci de clujeni o aşteaptă de ani de zile:
„În urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii au reținut un bărbat cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune, fapte prin care ar fi creat un prejudiciu de circa 700.000 de euro.
La data de 26 mai a.c., pentru documentarea activității unui bărbat bănuit de comiterea unor înșelăciuni, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, împreună cu luptători de acțiuni speciale, au efectuat 3 percheziții domiciliare în mai multe locații de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Astfel, au fost ridicate documente și înscrisuri care relevă activitatea infracțională a celui în cauză, precum și bunuri care pot fi valorificate, în vederea recuperării prejudiciului creat.
În sarcina bărbatului de 30 de ani, din Cluj-Napoca, au fost reținute 37 de infracțiuni de înșelăciune și o infracțiune de distrugere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
În fapt, în perioada 2009-2016, în calitate de constructor – persoană fizică, ar fi indus în eroare persoanele vătămate cu privire la vânzarea unor imobile în cartierele Mărăști și Zorilor, din Cluj-Napoca.
Astfel, bărbatul ar fi încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare cu persoanele vătămate, ulterior nerespectându-și obligațiile asumate prin acestea, referitoare la termenul de predare a posesiei și folosinței imobilelor și la interdicția înstrăinării imobilelor altor persoane.
De asemenea, acesta ar fi demontat ușa unui apartament înstrăinat unei părți vătămate, faptă pentru care a fost reținută infracțiunea de distrugere. Prin faptele sale, ar fi creat un prejudiciu total de circa 700.000 de euro. În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză, se continuă cercetările, sub coordonarea unității de parchet competente”, se arata în comunicatul IPJ Cluj.
Post-ul O victorie a Gazetei de Cluj! Ţeparul Traian Floarea Ianson, cel care a fraierit zeci de clujeni, a fost reţinut! apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.