Quantcast
Channel: Arhive Știri - Ziar Gazeta de Cluj
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12547

Beat, i-a ars vecinei un pumn în ceafă şi a râs. Acum femeia îşi caută dreptatea

$
0
0

D-na Eugenia este o „mocancă” adevărată, în vârstă de 40 de ani, din satul Rogojelu, comuna Săcuieu. Aceasta păşeşte cu hotărâre pe coridoarele I.M.L. Cluj, având întipărit pe faţă sentimentul că dreptatea trebuie să triumfe şi în cazul ei. Se oferă să ne relateze întreaga tărăşenie prin care a trecut miercuri seară, în curtea unei vecine din sat: arată că pumnul pe care l-a primit de la un ins căruia i-a făcut numai bine este ultima umilinţă dintr-un lanţ care se întinde, deja, în timp, împotriva ei şi a familiei sale.

Femeia, cu o constituţie robustă şi totuşi armonioasă din punct de vedere fizic – semn că muncile grele nu i-au fost străine se deschide sufleteşte şi ne relatează păţania prin care a trecut în seara precedentă: “Mă aflam la vecina mea din Oradea, care şi-a cumpărat o cabană aici, la noi. Stătusem la poveşti acolo şi când am coborât treptele casei , în apropiere era dl. Marinel cu alte trei persoane, care chefuiau. Şi, ca să se dea mare, numa’ m-am trezit cu un pumn după ceafă, care m-a făcut să cobor, accelerat, şi celelalte trepte şi să mă trezesc în fund.”

Adaugă apoi că, spre marea sa ruşine, bărbatul – beat turtă – a început să râdă, mulţumit că a reuşit să pună la pământ o femeie.

„Totul, după ce cu ani în urmă familia mea i-a dat circa 60 de metri de teren ca să-şi facă drum până la casă, desigur, fără să-i cerem vreun ban în schimb. Am primit după aceea: injurii şi uite, acum şi o bătaie”, explică femeia.

Arată apoi că bătaia încasată de ea a fost încununarea unei stări conflictuale între familia sa şi a lui Marinel:

“Am o fetiţă de 11 ani şi omul ăsta o tot înjură şi de asemenea l-a lovit şi pe soţul meu cu o lopată şi cu pumnii, el şi soţia. I-au rupt hainele şi l-au umplut de vânătăi, dar el n-a mers să-i reclame pentru că sunt rudenii – soţul meu şi soţia lui sunt verişori primari. De ani de zile i-am tot ajutat: le-am dat calul ca să-şi aducă lemne, le-am spălat hainele când soţia lui era operată. Nici măcar un pic de diplomaţie şi eleganţă n-au avut faţă de noi, acum când au aflat că Primăria ne permite să le închidem până şi drumul, adică să le luăm suprafaţa aia de teren înapoi”.

Acestea fiind spuse, d-na Eugenia intră în cabinetul de consultaţii şi se întoarce cu un certificat în care îi sunt recomandate între 2 şi 3 zile de îngrijiri medicale.

 

Post-ul Beat, i-a ars vecinei un pumn în ceafă şi a râs. Acum femeia îşi caută dreptatea apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12547