Hotărât lucru, Răzvan Popşea, consilier local PSRO în cadrul Primăriei Beliş, reprezintă o „sulă în coaste” pentru diriguitorii zonei. Om de munte carismatic şi pe deasupra ins şcolit la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, el este şi deţinătorul a două firme de exploatare a lemnului, fiind în proces de câţiva ani cu vechea conducere a Primăriei, pentru o factură substanţială neachitată de aceasta. Motiv pentru care Popşea reprezintă o ţintă permanentă pentru poliţişti, amicii „vechilor”, care i-au confecţionat până acum o mulţime de dosare, adunând şi două condamnări, din care una aflată în apel la Tribunalul Cluj! Iar ce i s-a întâmplat recent pentru un fapt imaginar, într-un local, întrece deja orice închipuire!
Poliţiştii: „În sfârşit am reuşit să-l zdrobim”!
Bine „şifonat” în zona capului, consilierul aştepta, miercuri, 25 ianuarie, pe coridorul I.M.L. Cluj, să fie examinat de legişti. Expresia feţei sale emana o îndârjire ieşită din comun – semn că motivul venirii sale la instituţia medicală clujeană nu e unul oarecare. Abordat de reporterul Gazeta de Cluj, acesta mărturiseşte fără ezitare: „Am fost agresat duminică de doi „celebri” poliţişti din Huedin, Marius Raţ şi Darius Boboş, într-un restaurant din Şaula. Celebri pentru că au mai bătut nişte oameni, inclusiv un biet călugăr din zonă care n-avea asupra lui buletin, iar cazul cu femeia încătuşată, bătută şi ameninţată cu pistolul în sediul poliţei a făcut „savoarea” întregii naţii, anul trecut – prin intermediul presei şi a televiziunilor. Acum au reuşit după nenumărate şicane, provocări, pânde şi capcane să mă încătuşeze, total ilegal, pentru că aş fi făcut scandal în localul „Andreiuţa” din localitatea Şaula, Izvoru-Crişului şi i-aş fi ameninţat cu moartea. Motiv pentru care am căpătat şi 60 de zile de control judiciar de pe urma acestei „manopere” a lor”. Bărbatul este întrerupt de o asistentă care-l invită în cabinet. Se întoarce, în scurt timp, cu un certificat medico-legal în care i s-au recomandat nouă zile de îngrijiri. Îl rog să aprofundăm puţin subiectul, iar Popşea este de acord, aşa că reia firul povestirii: „Aşa cum vă spuneam, duminică, 22 ianuarie, în jurul orelor 2.00 mă aflam în pensiunea „Andreiuţa”, la un chef public şi nu privat cum au vehiculat poliţiştii – anunţat prin Facebook chiar de către muzicanţii care cântau în seara respectivă – şi brusc m-am trezit cu cei doi lângă mine, Marius Raţ şi Darius Boboş, prietenii vechiului primar, cu care sunt în proces pentru o factură neachitată de 50.000 de euro. Mi-au zis doar atât: „Tu vii cu noi!”, însă fără să se legitimeze. Am ieşit cu ei afară din local şi împreună mine au ieşit şi câţiva dintre cunoscuţii mei. I-am întrebat pe polițiști ce se întâmplă şi, pe un ton agresiv, mi-au răspuns că trebuie să merg cu ei. Apoi au mai legitimat două-trei persoane din grupul meu, la care i-am întrebat, politicos, din ce cauză au făcut acest lucru, pentru că nu fusese vreun scandal în restaurant. Erau la faţa locului cei doi mai sus menţionaţi şi încă un poliţist şi două poliţiste. La care Raţ le-a zis să mă încătuşeze. Aceştia s-au executat şi mi-au pus un rând de cătuşe. Apoi, după ce m-au tras din raza camerei de supraveghere, mi-au pus al doilea rând de cătuşe, de parcă aş fi fost cel mai temut infractor din lume”. Bărbatul mărturiseşte că în încleştarea care a urmat a fost târât pe caldarâm şi a suferit leziuni la cap şi picioare, motiv pentru care a cerut să fie transportat la Spitalul Orăşenesc din Huedin. Continuă acesta: „Apoi, după ce medicii m-au pansat, m-au dus la Poliţie unde m-au ţinut până a doua zi când m-au prezentat procurorului. Iniţial au vrut să mă acuze de tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar după ce s-au lămurit, urmărind camerele, că n-a fost niciun fel de scandal, m-au încadrat la „ultraj şi ameninţare”. Iar a doua zi, în urma acestui fapt, am primit control judiciar de 60 de zile pentru scandal într-un local public – asta când însuși procurorul a recunoscut că n-a fost scandal în local. Dar mai trebuie să vă spun ceva: când eram la Urgenţă, încătuşat, Raţ a raportat cuiva astfel: „În sfârşit am reuşit să-l zdrobim”! Fapt care dovedeşte, fără urmă de îndoială că a fost o înscenare pusă la cale de duşmanii mei ”! Apoi, bărbatul îşi ia rămas bun, nu înainte de a ne oferi numărul său de telefon, pentru a ne ţine la curent cu desfăşurarea ulterioară a cazului.
Patronul localului: „La mine n-a avut loc niciun fel de scandal”!
Joi, 26 ianuarie, cerem punctul de vedere al poliţiei referitor la acest caz. Răspunsul I.P.J., venit cu promptitudine, sună astfel: “Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au intervenit pentru aplanarea unui conflict iscat într-un local public din localitatea Şaula, comuna Izvoru Crişului. Unul dintre bărbaţii implicaţi în scandal a fost recalcitrant în prezenţa poliţiştilor, motiv pentru care s-a impus imobilizarea acestuia. În acest context, bărbatul l-a ameninţat pe unul dintre poliţişti. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de Codul penal. La data de 22 ianuarie a.c., faţă de bărbat a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”. Intrigaţi, îl sunăm pe dl. Ioan Florea, patronul localului unde a avut loc așa-zisul scandal, eveniment care a constituit motivul descinderii în forţă şi reţinerii lui Popşea de către poliţie. Acesta se arată ferm pe poziţie: “Popşea nu a făcut niciun fel de scandal în localul meu, de nici de o “culoare”. A consumat liniştit, cu prietenii lui – şi asta se poate constata şi urmărind camerele de supraveghere din local. De asemenea am citit o absurditate, în urmă cu câteva minute într-o publicaţie obscură on-line de la Cluj, și anume că aş fi fost chemat la poliţie şi am făcut plângere împotriva lui Popşea. Ascultaţi-mă, e o minciună, o făcătură toată această problemă cu dl. Popşea.” Insistăm şi sunăm pe un alt martor ocular al incidentului de duminica trecută. Se numeşte Alin Matiş şi e un bărbat în vârstă de 28 de ani, originar din zonă, muncitor în străinătate care a vrut să se relaxeze, în seara respectivă, în localul din Şaula: “Am venit cu dl. Popşea de la Huedin, dintr-un local – unde am citit într-o publicaţie de la Cluj că ar fi făcut Popşea scandal şi într-o criză de nebunie acesta ar fi devastat localul. După care grupul nostru s-ar fi mutat la pensiunea din Şaula. Minciună: la Huedin s-a spart într-adevăr, accidental, un pahar sau o sticlă, căzută de pe masă – dar nu a fost nimic altceva. Cât despre acţiunea poliţiei de la Şaula, să vă spun eu cum a fost: a venit poliţia şi ne-a scos afară pe toţi şase – câţi eram în grup – şi a început să ne legitimeze, la care Răzvan i-a întrebat de ce ne legitimează. În secunda următoare poliţiştii au intervenit în forţă şi i-au pus două rânduri de cătuşe.
Ca un fapt divers: prima dată i-au pus un rând de cătuşe, apoi l-au tras din faţa camerelor şi acolo i-au pus al doilea rând de cătuşe şi au început să-l bumbăcească. Nici pe interlopii care fac trafic de persoane nu-i ia poliţia aşa, darmite pe un om nevinovat. Scandalul cu poliţia durează de ceva timp pentru că Răzvan a ieşit consilier şi vechiul primar Crainic Viorel are ceva cu el – iar poliţiştii cei doi sunt comandaţi chiar şi acum de Crainic, pentru că el i-a adus în comună. Aşa încât toată strădania lor este să-l compromită prin orice mijloace pe Răzvan Popşea. Cu mine încă n-au făcut nimic, doar cu el, am aflat că l-au plasat sub control judiciar pentru două luni”. Pentru o mai mare veridicitate îl apelăm şi pe Cosmin Paşca, un tânăr de 27 de ani, prezent şi el peste tot pe “traseul” făcut – din Huedin până la Şaula – de Răzvan Popşea şi cunoştinţele sale: “E o minciună gogonată că dl. consilier ar fi devastat un local în Huedin. S-a spart, într-adevăr, o sticlă sau un pahar – dar n-a avut loc niciun scandal însoţit de o devastare – cum am citit că au visat nişte tipi din presă. Iar la Şaula am stat separat de dl. Răzvan, eram cu un alt grup la masă şi am văzut numai cum îl cheamă poliţia afară. Eu am rămas înăuntru, n-am ieşit şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat după aceea. Habar n-am ce-i între dl. Răzvan şi poliţişti şi – să vă spun sincer – nici nu mă prea interesează”!
În loc de concluzii
Vineri, 27 ianuarie, la orele serii îl contactez din nou pe Răzvan Popşea, protagonistul întâmplărilor cu poliţia şi îl întreb ce are de gând să întreprindă pe viitor în cazul său – practic, pentru a-şi salva pielea. Acesta îmi răspunde că tocmai i-a fost respinsă contestația la controlul judiciar de către tribunalul Huedin. Dar va recurge la toate formele de apărare pentru că știe că are dreptate. Apoi, îi va da în judecată pe cei doi poliţişti, pe care-i consideră capul răutăţilor în multe evenimente nefireşti care se petrec în zonă – şi în acest sens afirmă că o grămadă de localnici sunt dispuşi să-i sprijine demersul. Şi concluzionează: “Oamenii isteţi şi cu pregătire au fost dintotdeauna ţinta celor care au vrut să-i supună cu orice preţ – pe ei, dar şi pe ceilalţi membri ai societăţii. Ori, eu, acum fiind şi consilier local am misiunea să fac tot ce pot ca să dispară acei indivizi care vor să-şi facă de cap aşa cum vor şi consideră bunul public sau al altora drept unul personal”!
Mărturia Leontinei Giurgiu şi a lui Nicolae Dura
Joi, 26 ianuarie 2017 femeia în vârstă de 55 de ani ne-a declarat, telefonic, următoarele: “Ce mi s-a întâmplat cu cei doi poliţişti mi-a dereglat complet sănătatea. De atunci, nu mai sunt ce am fost. Pe 4 august 2016 cei doi – Raţ Marius şi Boboş Darius – au intrat la mine-n curte şi au întrebat de noră-mea, Diana. M-am speriat, am crezut că-i ceva cu noră-mea, gestionară în Râşca de Sus. I-am rugat să se legitimeze, fiindcă nu-i cunoşteam. Nici măcar o hârtie, ceva nu mi-o arătat. Vroiau să filmeze o căruţă cu lemne, aflată acolo. Un poliţist mi-o pus mâna-n piept şi m-a întrebat dacă am auzit de el, de Raţ, iar eu i-am spus că nu-l cunosc. Dl. Raţ stătea cu mine şi dl. Darius filma căruţa cu lemne. I-am întrebat cu ce drept filmează şi ce s-a întâmplat. Şi am dat cu mâna în telefon, abia l-am atins, dar acesta i-a căzut şi s-a fisurat. Atunci, furioşi, m-au trântit la pământ şi m-au încătuşat după care m-au dus la post, unde mai era un băiat încătuşat de dimineaţă. El a văzut totul. Acolo mi s-a făcut rău şi a apărut şeful de post de la mine din Râşca, dornic să mă ducă, personal, acasă. Între timp mi-a crescut tare tensiunea, mi-a paralizat şi mâna stângă, iar când au venit fetele mele la poliţie am leşinat. Acolo unul dintre ei m-a ameninţat că mă împuşcă – după cum la fel m-a ameninţat şi-n maşină, pe drumul spre post. Mai târziu a vrut Darius să scrie în raport, ca să se “scoată” că le-am dat două pălmi dar a renunţat când am protestat tare de tot. Între timp fetele mele au sunat după salvare şi după ce a venit salvarea am ajuns la Spitalul Orăşenesc Huedin, unde medicii m-au tratat. Nu după mult timp, câteva ore, m-am întors acasă. Apoi a doua zi am mers la I.M.L. Cluj, unde am primit un certificat cu 6 zile de îngrijiri medicale. Am făcut mai târziu plângere împotriva celor doi şi mi-a venit o hârtie cum că aceasta s-a înregistrat peste tot, da` nu s-a mai întâmplat nimic şi n-a mai avut loc nici confruntarea – cu ei şi autorităţile, la Cluj – aşa cum mi s-a promis”!
Conform cotidianului “Evenimentul zilei” din 10 august 2016, care a consemnat întâmplarea petrecută Leontinei Giurgiu, un alt reţinut din acea zi, Nicolae Dura, aflat în sediul poliţei ca suspect într-un caz de furt de lemne, a declarat presei următoarele: “Mi-au pus cătuşele la mâini şi m-au legat de grilajul unei uşi. Erau agenţii Marius Raţ şi Darius Boboş. Au tras draperiile şi au închis uşa, după care au venit către mine cu electroşocul. De frică am semnat o declaraţie că am furat trei copaci (…) După două ore cât am stat cu cătuşele pe mâini, au revenit poliţiştii şi o trăgeau pe o femeie, care era legată cu cătuşele la mâini. Vorbeau tare urât cu ea şi îi ziceau că o împuşcă. Unul dintre ei a scos şi pistolul, care era legat de pantalon cu un cablu”.
Mărturia părintelui Paisie, stareţul Mănăstirii Mărişel
Părintele ieromonah Paisie Plic, stareţul Mănăstirii Mărişel spune că anul trecut, în vară, chiar fratele lui, călugărul Teodor a fost victima intransigenţei cuplului de poliţişti din Huedin. Declară acesta, joi, 26 ianuarie 2017, telefonic, reporterului Gazeta de Cluj: “Fratele se afla la Crucea Iancului, la Beliş Fântânele, de unde venea spre mânăstire. Nu avea buletinul la el şi cei doi poliţişti l-au abordat într-un mod foarte dur: l-au trântit la pământ, l-au lovit cu piciorul şi apoi l-au încătuşat. Iniţial am făcut plângere împotriva lor dar apoi am retras-o fiindcă n-am vrut să avem tulburare şi să umblăm la nesfârşit cu ei la lege, aşa că am tolerat, am suportat până la urmă gestul lor teribil de deplasat ”.
Post-ul Consilier din Beliş bătut şi reţinut de poliţişti, la un local, pentru o faptă inexistentă. Patronul acestuia îi confirmă nevinovăţia! apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.