Quantcast
Channel: Arhive Știri - Ziar Gazeta de Cluj
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12499

Cluj, „oraş de cinci stele”! Student francez, bătut marţi în Janis Club, de a văzut stele verzi! EXCLUSIV

$
0
0

Tânărul parizian în vârstă de 21 de ani, aproape un copil, mărturiseşte că se află în anul pregătitor la Universitatea „Babeş-Bolyai”, dar de la anul va urma cursurile U.M.F. Cluj-Napoca. Are un plasture uriaş în dreptul arcadei şi două tăieturi profunde, care au necesitat – spune el – o intervenţie chirurgicală de peste o jumătate de oră la Chirurgie altminteri ar fi existat riscuri majore pentru ochiul său stâng. Povesteşte, în engleză, că dansa, efectiv, în Janis Club, când un necunoscut aflat în mulţime l-a pocnit, din partea laterală, cu pumnul sau un obiect contondent, umplându-l de sânge…

Studentul, ai cărui părinţi sunt de origine marocano-tunisiană, îmi spune că este stabilit împreună cu familia, la Paris şi deţine cetăţenie franceză. Intrigat de evenimentul care l-a marcat profund – care s-a petrecut marţi dimineaţă, în jurul orei trei dimineaţa, la Janis Club, fostul „Ursus” – arată că nu şi-ar fi închipuit vreodată că ar putea păţi aşa ceva într-un club select şi în  prezenţa a zeci de tineri.

„Venisem la Janis Club împreună cu patru colegi – când, la un moment dat, un client al clubului, pe care nu-l văzusem niciodată, m-a lovit din partea laterală cu ceva ascuţit, cu pumnul, inel, ceva – nu ştiu exact. În secunda următoare n-am mai văzut nimic, m-am prăbuşit la pământ, plin de sânge, moment în care body-guarzii au intervenit şi l-au imobilizat pe agresor. Apoi, l-au scos cu dificultate din discotecă deoarece tinerii aflaţi acolo intenţionau, pur şi simplu, să-l linşeze pe individ. Mai târziu, din câte am auzit l-au predat poliţiei. Cred că era beat sau drogat, avea în jur de 28 de ani, după cum mi-au relatat prietenii mei”.

Arată apoi că după incident s-a deplasat propriile-i picioare până la U.P.U. de unde medicii l-au transferat la clinica alăturată şi fost supus unei dificile intervenţii chirurgicale, de mai bine de o jumătate de oră, nu înainte însă de a suferi şi o anestezie totală.

„Am fost cusut de către medici, la cele două tăieturi, cu vreo zece copci. Acum mi-e groază de acest incident, în care am picat ca musca-n lapte, deoarece trebuie să văd cum fac să nu se prindă mama c-am păţit ceva şi să se îngrijoreze, atunci când voi vorbi cu ea pe Skype”, explică tânărul, gândit. Între timp este poftit în cabinetul de consultaţii al I.M.L. de unde iese după câteva minute ca din puşcă,  în mână cu un certificat medico-legal, fără să-şi mai ia rămas bun…

“La data de 18 aprilie a.c., un bărbat a depus o plângere la Secţia 1 Poliţie, reclamând faptul că, în timp ce se afla în incinta unui local public, din Piaţa Unirii, a fost agresat de către un necunoscut. În cauză se desfăşoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul, identificarea agresorului şi luarea măsurilor legale”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

Post-ul Cluj, „oraş de cinci stele”! Student francez, bătut marţi în Janis Club, de a văzut stele verzi! EXCLUSIV apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12499

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48