În luna iulie, Tribunalul Cluj a respins acțiunea în contencios administrativ a fostului director APIA Cluj, Gheorghe Şerban, de anulare a deciziei de destituire din funcţie, din partea actualului director executiv Adrian Zaharia.
Gheorghe Șerban a făcut recurs, iar Curtea de Apel Cluj a respins azi, 8 decembrie, cererea formulată de fostul șef APIA.
”Admite cererea de repunere în termen formulată de intimatul recurent Z.A. Respinge excepţia de tardivitate în ceea ce priveşte recursul incident. Admite recursul incident formulat de pârâtul Z.A. împotriva încheierii f.n. al Tribunalului Cluj pe care o casează, în parte, respectiv în ceea ce priveşte soluţia dată cu privire la excepţia de inadmisibilitate. Respinge recursul declarat de reclamantul Ş.GHE. împotriva sentinţei civile nr. 4086/07.07/2017 pronunţată în dosarul nr. 2507/117/2015 al Tribunalului Cluj pe care o menţine în întregime. Fără cheltuieli de judecată în recurs”, se arată în soluția pe scurt.
Citește și: Fostul șef APIA Cluj, Gheorghe Șerban, ”mulge” instituția pe care a condus-o
Şerban a fost înlocuit de la conducerea APIA Cluj cu Zaharia, din partea PC, încă din 2012, când PDL a pierdut guvernarea şi a acceptat să fie transferat la conducerea serviciului Control pe teren.
Noul director l-a evaluat apoi pe Şerban, destituindu-l din funcţie în anul 2015, pe motiv de incompetenţă. Şerban a contestat atât raportul de evaluare, cât şi destituirea, dar după un proces care a durat doi ani, în care au fost audiaţi mai mulţi funcţionari din cadrul APIA, acţiunea sa a fost respinsă, având opţiunea de recurs.
Post-ul Zaharia a câștigat definitiv procesul cu fostul director APIA Cluj apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.