Istoricul Neagu Djuvara a încetat miercuri din viață, la vârsta de 101 ani, informează TVR.
Istoricul s-a născut la 18 august 1916, în București, într-o familie de origine aromână așezată aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea și care a dat țării mai mulți oameni politici, diplomați și universitari. El obișnuia să își serbeze ziua de naștere de două ori, pe 18 august pe calendarul vechi şi pe 31 august conform noului calendar.
Neagu Djuvara avea 101 ani. 45 i-a trăit în afara ţării, în exil. Abia după 1989 avea să devină cunoscut în țară. Avea deja 70 de ani „Am venit înapoi în țară ca să ofer, nu ca să primesc. Destinul a vrut ca la 70 de ani să fac ceea ce voiam să împlinesc la 30: să fiu universitar, să public cărţi în limba română”, mărturisea el. Un singur regret spunea că are: nu a studiat mai bine pianul.
Post-ul Neagu Djuvara a încetat din viață apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.