Quantcast
Channel: Arhive Știri - Ziar Gazeta de Cluj
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12386

Gazeta de Cluj a avut dreptate. Elena Udrea a fugit în Costa Rica

$
0
0

Gazeta de Cluj a avut dreptate când în urmă cu trei săptămâni anunțam că Elena Udrea va merge la prietena ei, Alina Bica, în Costa Rica, așa cum se lăuda chiar Adrian Gurzău.

Citește despre asta AICI 

Jurnalistul Sabin Orcan susţine acum că, potrivit informaţiilor sale, Elena Udrea nu s-ar mai afla în România. Orcan a scris pe Facebook recent că surse i-au declarat că fostul ministru al Turismului ar fi plecat în Costa Rica. De altfel, ştim că în Costa Rica se află de ceva vreme şi buna prietenă a Elenei Udrea, fosta şefă DIICOT, Alina Bica.

Totuși, potrivit unor surse din apropierea fostului ministru Elena Udrea, avocaţii săi au depus o adeverinţă într-un proces în care arată că aceasta se află la o clinică din Atena unde urmează nişte proceduri specifice femeilor aflate în primele luni de sarcină, scrie Evenimentul Zilei.

Amintim faptul că în octombrie 2017, Înalta Curte a respins contestația DNA la decizia de ridicare a controlului judiciar. Altfel spus, din acel moment, Elena Udrea este liberă şi are dreptul de a părăsi țara în orice moment.

Post-ul Gazeta de Cluj a avut dreptate. Elena Udrea a fugit în Costa Rica apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12386

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48