Quantcast
Channel: Arhive Știri - Ziar Gazeta de Cluj
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12385

Otniel Podea, fost polițist BCCO Cluj, condamnat la închisoare cu executare

$
0
0

Unul dintre foștii polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Cluj, Otniel Podea, a fost condamnat la doi ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat într-un dosar privitor la falsul de identitate. Anterior, Podea fusese condamnat la ÎCCJ în Dosarul Motanul la un an cu suspendare, sub condiția de a nu mai săvârși fapte penale. Pentru că nu a respectat condițiile impuse de sentință, cele două condamnări au fost cumulate. În Dosarul ”Motanul”, Podea, alături de fostul lui coleg Daniel Mora, au bătut un bărbat din Dej pe care l-au confundat cu un proxenet.

Magistratul Raul Focșan, de la Judecătoria Cluj Napoca, l-a condamnat cu executare pe Otniel Podea, fost polițist la BCCO Cluj, într-un dosar care avea ca obiect ”falsul privind identitatea”. Sentința a fost dată fără ca fostul polițist să recunoască faptele de care a fost acuzat.

”În temeiul art. 396 alin. (2) din C.p.p., condamnă pe inculpatul PODEA OTNIEL, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 327 al. 1 şi 2 C.p. cu aplicarea art. 44 C.p. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta hotărâre a fost săvârşită în termenul de încercare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 9 din 28.01.2013 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 42/05.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2067/33/2010. În conformitate cu art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 C.p. (1969) Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 9 din 28.01.2013 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 42/05.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2067/33/2010 În conformitate cu art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 C.p. (1969) dispune executarea în întregime a pedepsei de 1 an închisoare alături de pedeapsa aplicată prin prezentă, pedeapsa rezultantă de 2 (doi ) ani închisoare urmând a fi executată în regim de detenţie. Latura civilă: În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C.p.p., Respinge acţiunea civilă formulată de către părţile civile Vlaşin Alexandru şi Vlaşin Violeta ca fiind neîntemeiată. În temeiul art. 25 al. 3 C.p.p. dispune desfiinţarea procesului verbal din data de 02.07.2015 încheiat de BEJ Şortan Ioan Călin în dosarul nr. 1464/s/2016 Cheltuieli judiciare şi alte dispoziţii: În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) şi (2) din C.p.p., Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 100 lei în cursul urmării penale, iar suma de 300 lei în cursul camerei preliminare şi al judecăţii). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, arată soluția pe scurt a instanței clujene.

Inițial, procesul a fost judecat de magistrații bistrițeni, dar s-a stabilit că acest dosar este de competența instanței din Cluj Napoca.

Pisica ghinionistă

În 2014, subinspectorul de poliţie Podea Otniel şi agentul şef de poliţie Mora Daniel, ambii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, au fost dați afară din  poliției după condamnarea lor definitivă în procesul în care au fost judecați pentru abuz în serviciu.

Ei l-au bătut în plină pe Alexa Vaida, un dejean care își căuta pisica, pentru că l-au confundat cu un proxenet.

În 13 aprilie 2010, în timpul unei acţiuni comune a poliţiştilor din Dej şi a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), pentru combaterea traficului de persoane. Alexa Vaida se afla în apropiere de locuinţa sa, unde îşi căuta pisica ieşită din curte. Cei doi poliţişti l-au confundat cu un proxenet pe care îl căutau, l-au bătut zdravăn, l-au imobilizat şi l-au dus la sediul poliţiei din Dej, considerând că este suspect din moment ce nu a putut prezenta un act de identitate şi se afla într-o zonă în care prostituatele îşi racolau clienţii. Podea şi Mora au cerut să fie audiaţi de instanţă doar la ultimul termen al procesului care a durat mai bine de doi ani, susţinând că sunt nevinovaţi şi că nu au făcut decât să acţioneze conform legii, imobilizând o persoană care a refuzat să se legitimeze şi care s-a dovedit a fi agresivă. Poliţiştii nu recunosc decât o lovitură aplicată la unul din picioarele victimei, cu scopul de a o pune la pământ, pentru a putea fi imobilizată. Însă, raportul de expertiză final al Institutului „Mina Minovici” din Bucureşti a arătat că leziunile suferite de Vaida în data de 13 aprilie 2010 au fost multiple, cea mai gravă fiind o fractură de claviculă care a necesitat 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

Ce s-a întâmplat în Dosarul Motanul

Potrivit rechizitoriului din Dosarul ”Motanul”, în 13 aprilie 2010 cei doi polițiști erau în misiune. Împreună cu polițiștii dejeni cei doi au prins mai multe prostituate. Otniel Podea a încercat să-i întindă o capcană proxenetului, răspunzând la un apel şi spunându-i că este un client al prostituatei şi că aceasta i-ar fi furat nişte bani. Podea i-a cerut să vină în la intersecţia străzii Bistriţei cu cea care merge spre Baia-Mare, să-i aducă banii furaţi, în caz contrar urmând să sesizeze poliţia. Podea şi Mora s-au dus la punctul de întâlnire, timp în care Alexa Vaida, care locuieşte în zona respectivă, ieşise să-şi caute pe stradă una dintre pisici. Poliţiştii au ieşit din maşină şi s-au dus spre Vaida și i-au cerut să se legitimeze, fără a o întreba pe Raluca Jiga dacă acela este proxenetul pe care îl aşteptau.

„Partea vătămată le-a spus că nu are actul de identitate asupra sa, dar că locuieşte în imediata apropiere şi că poate să-şi strige soţia să-i aducă actul de identitate, dacă este necesar, indicându-le în acelaşi timp imobilul în care locuieşte şi a spus că se numeşte Vaida Alexa”, se precizează în motivarea Curţii de Apel Cluj.

Podea nu a ţinut cont de explicaţiile lui Vaida şi l-a apucat de încheietură, trăgându-l de mână pentru a-l urca în autovehicul, o dubă neinscripţionată.

„Partea vătămată a ripostat, s-a împotrivit a fi urcată în maşină, astfel că Podea Otniel a lovit-o cu piciorul lui în fluierul piciorului, aceasta a căzut la pământ, iar Mora a lovit-o în zona cefei, din spate, după care ambii inculpaţi, au început să-i aplice lovituri cu pumnii şi picioarele, deşi partea vătămată, în afară de faptul că nu a înţeles să dea curs solicitării inculpaţilor de a urca în maşină şi a merge la poliţie (pentru că, spune ea, nu avea nicio treabă cu poliţia), nu îi agresase în nici un mod, nici fizic, nici verbal”, se arată în motivarea Curţii de Apel Cluj. Vaida a început să strige după ajutor, iar soţia sa a ieşit din casă şi a mers în grabă la locul respectiv, unde l-a văzut pe soţul ei întins pe jos, cu faţa la pământ, observând că Podea îl lovea în mod repetat, cu picioarele, în zona trunchiului. Rodica Vaida l-a auzit pe soţul ei strigând „mi-au rupt mâna, nu-mi mai simt mâna”, iar pe poliţişti spunându-i acestuia că este un „gunoi” şi „să tacă din gură”.

Medic legist acuzat că a încercat să măsluiască dosarul victimei

Din dosarul respectiv a fost disjunsă o acțiune care a fost deschisă împotriva medicului IML Cluj, Paul Mucichescu, care a fost acuzat că a încercat să măsluiască dosarul victimei din dosarul ”Motanul”.

El a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi pentru mărturie mincinoasă, conform unor surse judiciare. Mucichescu este acuzat de procurorii clujeni că i-ar fi favorizat pe poliţiştii Podea Otniel şi Mora Daniel. Mai precis, el a încercat să scrie un raport de expertiză medico-legală prin intermediul căruia victima din dosarul Motanul să pară că nu a fost lovită de poliţişti. Contra-expertiza a infirmat raportul lui Mucichescu, iar poliţiştii Otniel şi Mora au fost condamnaţi. Pentru a susţine aceste concluzii, Mucichescu ar fi ataşat la dosar radiografii care nu aveau niciun fel de număr şi nume, contrar procedurilor din cazurile de examinare radiologică. Mai mult, s-a folosit şi de martori care nu au fost prezenţi în momentul incidentului, dar care au apărut în zonă după câteva minute.

În 2015, Mucichescu a fost achitat de acuzații. Medicul legist face parte din cercul de apropiați ai lui Costel Siserman, șeful IML Cluj și fratele procurorului colonel Viorel Siserman.

Articolul Otniel Podea, fost polițist BCCO Cluj, condamnat la închisoare cu executare apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12385

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48