Fostul vice-președinte al Consiliului Județean Cluj, social-democratul Ioan Oleleu a ajuns în conducere la Direcția Sanitar Veterinară după ce Nicolae Pivariu, cel ce a ocupat postul de director a fost trimis în judecătă pentru scandalul cu dosarul cărnii.
Unele guri rele spun că se știa dinainte de această mutare și Oleleu a demisionat din intituția județeană pentru că nu îi era promis un post umil la DSV, ci chiar șefia instituției.
În momentul demisiei acestuia, Nicolaie Pivaru se arăta mai mult decât bucuros să îl re-primească pe Ioan Oleleu în Instituție
Directorul executiv al DSVSA Cluj, Nicolae Pivariupreciza atunci că postul lăsat de politicianul roșu, nu a fost ocupat, ci, dimpotrivă, putea fi revendicat de acesta în orice moment. „Nu pot să vă spun dacă am avut discuții cu Oleleu despre revenirea sa la DSVSA Cluj. În schimb, dacă renunță la Consiliul Județean, își poate revendica postul de aici. Conform legislației, acesta a părăsit postul temporar și se poate întoarce când dorește. Chiar dacă era cineva angajat ca suplinitor pe postul lui Oleleu, acesta era scos din funcție. Însă nu a fost cazul, deoarece din 2012 nimeni nu a ocupat postul acestuia”, declara atunci, fostul director DSV, Nicoale Pivariu.Post-ul Exclusiv: Oleleu numit director la Direcția Sanitar Veterinară. Nicolae Pivariu trimis în judecată în dosarul cărnii! apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.