Copiii dintr-o comună clujeană vor învăța engleza cu profesori de la Litere
Un clujean a venit cu o idee inedită pentru școlile din mediul rural, pe care o testează la școala din comuna Săcuieu: predarea la distanță. Eduard Martini a reușit, prin eforturi proprii și cu sprijinul asociației civice M10 Cluj, să adune aparatura și programele necesare pentru acest proiect pilot, prin care elevii vor învăța limba engleză cu profesori de la Facultatea de Litere.
”Sunt foarte multe localități în România în care nu vor fi niciodată suficienți profesori specializați pe toate materiile necesare, mai ales în cele în care sunt puțini copii. Și atunci noi ne-am gândit ca, pe modelul altor țări, unde s-au implementat deja programe de predare la distanță, să facem o clasă virtuală”, spune Eduard, care este și consultant în domeniul IT.
Astfel, printr-un sistem care leagă centrele de predare, cum este Cluj-Napoca, de sălile de clasă din mediul rural, platformele de e-learning oferă posibilitatea ca profesori bine pregătiți să țină ore pentru elevii din aceste școli, acoperind zone geografice extinse.
Proiectul este deocamdată într-o fază pilot, în care inițiatorul dorește să vadă care sunt rezultatele, și care ar fi provocările implementării mai departe a unor astfel de programe. Eduard, împreună cu voluntari din cadrul ONG-ului M10, a reușit să pregătească calculatoarele și echipamentele audio-video necesare implementării proiectului pilot de la școala gimnazială din comuna Săcuieu.
O șansă pentru elevii din mediul rural
”Am ales limba engleză pentru că sistemul de evaluare este standardizat, lasă mai puțin loc pentru subiectivitate. Am fost la locație, am vorbit și cu doamna directoare, care ne pune la dispoziție o sală de clasă. Sunt copii care merg la ore de engleză la Huedin, astfel că acest proiect va fi binevenit atât de ei, cât și de părinți. Acum rămâne să facem acolo rețeaua de calculatoare, să cumpărăm căști, microfoane și camere web”, a spus Eduard Martini.
Pentru început, sistemul de predare va folosi NEO LMS, o platformă de e-learning, și Google Hangouts pentru partea de legătură audio-video între profesori și elevi. Dacă proiectul este un succes, e posibilă și trecerea la un sistem de învățare la distanță mai sofisticat. Deocamdată, acesta e implementat într-o singură locație, pentru a identifica eventualele probleme care pot apărea pe parcurs, și se va încheia cu o evaluare a succesului, prin prisma cunoștințelor acumulate de elevi.
”Vrem să vedem dacă, comparativ cu metoda clasică, această variantă de predare la distanță e fiabilă, dacă se înregistrează un progres cel puțin comparabil cu al elevilor din sălile de clasă obișnuite. Fără eficiență nu are rost să continui.
Cu sprijin se poate face chiar mai mult
Momentan am strâns donații pentru a crea o rețea de 10 calculatoare second hand, ar fi fost frumos să dotăm cu calculatoare noi școala, probabil cu mai mult ajutor am fi putut să facem mai bine multe lucruri. Eu, de exemplu, am achiziționat pentru acest proiect 10 licențe de Windows pentru educație, și momentan totul e realizat din fonduri proprii. Dacă am găsi pe cineva care ne poate ajuta, un partener sau un sponsor, am putea face lucrurile mult mai bine pentru elevi”, explică Eduard.
Specialistul IT a mai menționat că s-a gândit chiar și la o premiere a elevilor în funcție de rezultate. Dar pentru aceasta este din nou nevoie de fonduri, astfel că orice parteneriat sau sponsorizare este binevenită.
Poate peste 10 ani astfel de proiecte vor părea ceva banal pentru copiii din mediul rural. Însă până acolo, cineva trebuie să facă primul pas.

Post-ul Inițiativa unui IT-ist clujean: Predare la distanță pentru școlile rurale apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.