Recent a apărut în presa clujeană cum că cei din PSD ar fi cerut o ședință extraordinară și ar fi inițiat un proiect de hotărâre pentru a-l înlătura pe Mihai Seplecan din funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.
Din nefericire pentru aceștia este imposibil și se încalcă legea deoarece Curtea de Apel a stabilit în momentul în care Mihai Seplecan a pierdut procesul cu Ioan Oleleu că președintele sau vicepreședintele instituției județene, nu poate fi schimbat întro ședință extraordinară.
„Până astazi la această oră și țin să precizez că deja s-a închis programul de lucru al funcționarilor, nu a fost depusă nici o cerere de ședință extraordinară și nici un proiect de hotărâre de acest gen.
Sunt foarte liniștit și aștept cu nerăbdare să văd pe acei consilieri județeni ce vor semna un asemenea proiect și vor convoca o ședință extraordinară pentru a mă înlătura. Aici vorbim de același caz ca cel prin care eu anul trecut l-am întâlnit cu Ioan Oleleu. Eu îl schimbasem în ședință extraodinară pe Oleleu, iar la 4 zile după, prefectul a atacat hotărârea de CJ. Am încercat să contest repunerea în funcție a lui Oleleu la tribunal și la curtea de apel și am pierdut. După aceasta, CJ CLUJ a primit o înștiințare de la Tribunal prin care i se spune că nu se poate schimba președintele sau vicepreședintele instituției în ședință extraordinară.
Acum există și hotărârea Tribunalului Cluj și hotărârea definitivă a Curții de Apel Cluj, iar dacă ei fac abuz și trec peste asta, instituția județeană se simte obligată să facă o plângere penală împotriva inițiatorilor proiectului.
Cei de la PSD au gândit pașii politic și au încercat să întindă o cursă celor de la PNL. Chiar consilierul județean Lăpușan știe mai bine ca oricine că ar fi ilegal acest lucru, pentru că în disputa mea cu Oleleu de anul trecut, acesta puncta cel mai tare că nu îl puteam schimba din funcție” declară pentru Gazeta de Cluj, președintele Consiliului Județean, Mihai Seplecan.
Post-ul Mihai Seplecan rămâne președinte al Consiliului Județean Cluj! Curtea de Apel a decis asta! apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.