Quantcast
Channel: Arhive Știri - Ziar Gazeta de Cluj
Viewing all 12594 articles
Browse latest View live

Mihai Chezan încearcă cu orice preț blocarea proiectului Park Lake 2

$
0
0

Țeparul Mihai Chezan, prin avocatul Mihai Ielciu, a depus la Primăria Cluj-Napoca o plângere prealabilă prin care solicită revocarea mai multor acte administrative ce au legătură cu proiectul imobiliar Park Lake 2, invocând că municipalitatea a acceptat și aprobat dispariția unui lac, a zonei verzi adiacente și transformarea unui parc cu teatru de vară, pergole și locuri de joacă pentru copii în zonă de blocuri cu parcări la subsol. 

În plângerea respectivă Mihai Chezan, prin avocatul Ielciu, solicită revocarea tuturor actelor administrative ce au stat la baza demarării proiectului Park Lake, motivând că ”municipalitatea intenționează și încearcă să obțină creșterea suprafețelor verzi amenajate (uneori chiar cu prețul încălcării legii și a proprietății private), totuși municipalitatea acceptă și aprobă dispariția unui lac, a zonei verzi adiacente și transformarea parcului cu teatru, pergole și locuri de joacă pentru copii, 22.256 mp de spații verzi diminuate și „re-amenajate” în subsolurile cu parcări ale blocurilor realizare sau în curs de realizate pe aceste spații verzi”,

Chezan și Ielciu consideră că din Planul Urbanistic de Detaliu al proiectului rezultă că ”amplasamentul construcțiilor încalcă în mod izbitor regimul urbanistic al zonei verde și așa restrânsă deja nelegal (…). Clădirile sunt amplasate peste majoritatea zonei verzi, iar parcul cu teatru, pergole și locuri de joacă a dispărut  complet la fel ca și lacul din mijloc (…). Atât lacul, cât și parcul existent în Planul Urbanistic General au fost într-o primă fază restrânse prin PUZ și ulterior eliminate prin PUD (astfel a ”dispărut” și amfiteatrul, locul de joacă și spațiile verzi amenajate sub pretextul păstrării unor spații verzi sub forma de dale înierbate – din care unele nu au mai fost realizate, iar altele ar fi amplasate în parcarea de la subsolul clădirilor) (…). Astfel, după aprobarea PUZ, din totalul suprafeței spațiilor verzi de 22.256 mp, au mai rămas alocați spațiilor verzi doar 7.162 mp (care așa cum vom vedea s-au pierdut și aceștia ulterior prin aprobarea Planurilor Urbanistice de Detaliu). De asemenea, prin PUZ 730/2007 zona construibilă a fost mărită de la 760 mp la 6.436 mp. Reamintim că potrivit PUG zona era în proporție de 94,22% zonă verde, deci neconstruibilă și în proporție de 3,21% situată în UTR L23a – respectiv ”locuințe individuale și colective mici cu maxim P+2”.(…). De asemenea, prin însumarea suprafețelor construite din toate acele planuri urbanistice de detaliu rezultă că aceste suprafețe ”detaliate” prin PUD sunt în realitate mai mari chiar decât cele atribuite și așa nelegal prin PUZ (…). Autorizațiile au fost emise având la bază acte subsecvente Planului Urbanistic Zonal nr. 730/2007 și a PUD 26/2009, având la bază reglementările urbanistice deja aprobate prin actele administrative normative mai sus indicate și aprobate cu încălcarea normelor legale imperative, însă nici măcar aceste autorizații nu respectă nici indicii și nici retragerile stabilite prin actele anterioare și de asemenea nu respectă nici măcar simularea cu ”dale înierbate” a spațiilor verzi diminuate ca urmare a PUZ și PUD (…).

Acestea sunt doar o parte din nemulțumirile lui Mihai Chezan. Documentul are peste 20 de pagini și poate fi consultat AICI.

Ce spune primăria

Direcția de Urbanism a propus Consiliului Local respingerea plângerii prealabilă formulată de Mihai Chezan din următoarele considerente:

”Conform Planului Urbanistic General aprobat în 1999,  în zonă erau figurate 3 lacuri, așa cum este prezentat în extrasul din PUG. Lacurile nu erau încadrate în nici o unitate teritorială de referință, neavând stabilite reglementări de construire, dar erau înconjurate de o fâșie încadrată în UTR V4 = Zona spațiilor plantate – spații verzi pentru protecția cursurilor de apă și a zonelor umede. În documentația PUZ și PUD – construire imobile de birouri, servicii și apartamente – str. Dunării nr. 18 -18A, au fost prezentate documente din care rezultă că: Lacul mic (lacul 2) dintre lacurile 1 și 3 nu există, fiind secat – pe planșa topo ce prezintă situația existentă înscrisul ”Fostul lac”. În această situație nici zona de protecție nu mai există.  Terenurile reglementate prin documentațiile de urbanism și pe care au fost amplasate construcțiile autorizate prin AC nr. 845 și 847 din 2016 sunt în proprietate privată. Constatăm că dacă prin PUG 1999 doar o fâșie îngustă de teren în jurul lacurilor avea destinația de zonă verde, prin cele două documentații PUZ această zonă verde a fost amplificată semnificativ. De asemenea, din terenul privat, o mare parte a fost propus să treacă în domeniul public pentru amenajare stradă, platformă parcare și zonă verde cu loc de joacă, iar o altă parte este propusă ca spațiu verde cu acces public nelimitat. Mai menționăm că pentru proiectul ”Construire ansamblu studiat prin PUD – ansamblu rezidențial, dotări, servicii 2D+P+10E, str. Tulea” a fost emisă Decizia nr. 101 din 18.03.2016 a Agenției pentru Protecția Mediului Cluj”.

Interesul lui Chezan în a bloca afacerea Park Lake 2

Reprezentanții firmei Amistar Euroconsulting, compania care edifică proiectele Park Lake patronată de Claudiu Zaharia și Andrei Grigorescu, au depus o plângere penală împotriva lui Mihai Chezan, artizanul afacerii Tower, și a avocatului său, Mihai Ielciu, din cadrul Baroului Sălaj. Reprezentanții firmei imobiliare spun că Mihai Chezan le-a cerut un milion de euro pentru a debloca proiectul imobiliar Park Lake 2.

Potrivit informațiilor, Chezan ar fi încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul pe care se edifică proiectul Park Lake 2 din Cluj Napoca. Însă, el nu a mai continuat procedurile pentru cumpărarea terenului respectiv. Ulterior, terenul a fost vândut firmei Amistar, care s-a apucat de construirea proiectului imobiliar Park Lake 2.

Însă, Mihai Chezan s-a notat în cartea funciară a terenului cu antecontractul de vânzare-cumpărare și le-a cerut patronilor Amistar un milion de euro pentru a renunța la pretențiile avute, astfel că proiectul a fost blocat.

Articolul Mihai Chezan încearcă cu orice preț blocarea proiectului Park Lake 2 apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.


Cu ce se ocupă și ce averi au partenerii de viață ai judecătorilor de la Tribunalul Cluj

$
0
0

Se știe deja că judecătorii din Cluj se încadrează în tipologia celor mai bine plătiţi oameni din România, dar se pare că nici partenerii de viață ai acestora nu se lasă mai prejos. Dacă săptămâna trecută Gazeta de Cluj v-a prezintat cu ce se ocupă soții sau soțiile judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj dar și cât au încasat aceștia în anul precedent, acum vă vom arata cum stau lucrurile pentru familiile judecătorilor de la Tribunalul Cluj.

Familiile de justițiari

Soțul judecătoarei Rodica Elisabeta Guzu lucrează la Curtea de Apel Cluj de unde în anul precedent a încasat 132.856 de lei. Aceștia dețin trei terenuri și patru apartamente.

Dorin Tatu, soțul Claudiei Oana Tatu lucrează la Judecătoria Cluj și a avut un venit de 160.000 anual. Acei doi dețin șapte terenuri, două apartamente, o casă de locuit și o casă de vacanță.

Marius Claudiu Botogan este soțul Rodicăi Georgiana Fărcaș-Hîngan. Acesta a încasat în anul precedent 114.427 de lei din funcția de procuror la Parchetul de lângă Tribunalul Cluj.

Florin Mihai Mornăilă, soțul Ramonei Mornăilă a avut în anul precedent un venit de 204.954 de lei din funcția de procuror la DIICOT-ST Cluj.

Soția judecătorului Ioan Gaga are și ea funcția de judecătoare. Aceasta a avut un venit de 94.794 de lei în anul precedent de la Judecătoria Cluj-Napoca. Cei doi soți dețin un teren și o casă de vacanță.

Iulian Păcurar este soțul Paulei Victorița Păcurar. Acesta lucrează la Tribunalul Specializat Cluj de unde are un venit anual de 151.876 de lei. Cei doi dețin conform declarației de avere un apartament.

Soții care au preocupări diferite față de partenerii acestora

Cristian Adrian Balint, soțul judecătoarei Camelia Balint are funcția de evaluator la PFA Balint Cristian Adrian. Acesta a avut în anul precedent un venit de 13.431. Cei doi soți dețin împreună două terenuri, o casă și un spațiu comercial.

Soțul judecătoarei Florina-Sanda Bolchiș lucrează la Primăria Căpușu Mare de unde a avut un venit anual de 26.871. Cei doi dețin patru terenuri, un apartament și o casă.

Adrian Cimbrudean, soțul Ancăi Corina Cimbrudean este inginer la SC UTILAJ PREST SRL de unde a încasat în anul 2018 suma de 30.000 de lei. Soții Cimbrudean dețin un apartament și o casă.

Partenerul Marcelei Sanislav Oncică, Dan Sanislav Oncică, a încasat în anul precedent suma de 77.2220 de la Romtelecom SA. Cei doi dețin conform declarației de avere un teren.

Daniel Dan Selesiu, soțul judecătoarei Ana Sorina Seleșiu, este consilier județean. Acesta a înacasat un venit anual de 72.134 de lei. Cei doi soți dețin patru terenuri, trei apartamente și o casă.

Mirela Danileț, soția judecătorului Cristi Danileț lucrează la Spitalul Municipal Cluj-Napoca de unde a încasat 38.200 de lei. Cei doi dețin împreună două terenuri și două apartamente.

Soțul judecătoarei Ariana-Lăcrimioara Ilieș a încasat în anul precedejnt 75.099 de lei de la SC PAPYRUS ROMANIA. Soții Decebal dețin trei terenuri și un apartament.

Ana Belean, partenara de viață a judecătorului Emil Belean a avut în anul precedent o pensie de 23.500 de lei.   

Soțul Monicăi Trofin este lector la Universiatate Babeș Bolyai de unde a încasat un venit anual de 58.930 de lei. Cei doi soți dețin trei terenuri, două case și un apartament.

Ecaterina Matyus, soția judecătorului Petru Urs are funcția de director direcție la Banca Transilvania de unde a încasat un venit anual de 332.547 de lei. Cei doi dețin opt terenuri, un apartament și o casă.

Burlacii Tribunalului Cluj

Aproape jumătate din judecătorii de la Tribunalul Cluj sunt necăsătoriți. Cei care nu au completat rubrica soț/soție sunt: Doica Alin-Florin, Ghişoiu Oana Raluca, Jacotă Cătălin, Taşcă Dan-Ioan, Boiciuc Ioana Nora, Lupea Ioan-Marius, Rad Anca Maria

Ramirez-Molina Ioana Liliana, Groza Anca Maria, Nan Alexandrina Ioana, Noja, Carmen-Simona, Oneţ Georgeta Olimpia, Bujor Maria Francesca și Cătuna Daniela.

Articolul Cu ce se ocupă și ce averi au partenerii de viață ai judecătorilor de la Tribunalul Cluj apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Fără licitație, CJ Cluj dă 200.000 de lei unui fost angajat la Compania de Drumuri. Firma lui Florin Goroneanu a ”supt” de la SMID-ul administrației județene aproape 2 milioane de lei

$
0
0

CJ Cluj a atribuit, fără a organiza vreo licitație, contractul de supervizare a lucrărilor la Sistemul de management integrat al deșeurilor (SMID) Cluj. Firma care se va ocupa de contract este Irimat Cons, firma lui Florin Goroneanu, fost angajat la Compania Națională de Drumuri. Nu este prima afacere pe care această societate o încheie cu administrația județeană pe marginea acestui proiect. Pe la urechile lui Goroneanu a vâjâit o anchetă a procurorilor DNA, dar omul a scăpat de acuzații.

Contractul ”Servicii suplimentare de Asistență tehnică pentru Supervizarea contractelor de lucrări aferente proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor din județul Cluj” a fost acordat, fără organizarea vreunei licitații, firmei Irimat Cons. Valorea lui este de 180.000 lei, fără TVA. Oficialii CJ Cluj arată că nu au organizat o licitație pe motiv de ”absență a concurenței pentru motive tehnice”.

Nu este prima afacere pe care firma Irimat și CJ Cluj o fac împreună pe marginea proiectului gropii de gunoi a Clujului.

În 2016, CJ Cluj a atribuit licitația pentru supervizarea lucrărilor la proiectul rampei de gunoi (SMID) a județului plătit în mare parte cu fonduri europene. Inițial, autoritatea județeană estimase acest contract la suma 4.324.948,81 de lei, fără TVA. Cu toate acestea, firma ploieșteană Irimat Cons a câștigat contractul pentru suma de 1.425.016 de lei, fără TVA.

Anul trecut, CJ Cluj a suplimentat tot cu 200.000 de lei contractul încheiat cu Irimat Cons.

Atribuirea a fost făcută tot fără licitație, iar reprezentanții administrației județene au ”negociat” de la valoarea estimată de 203.494,42 de lei, fără TVA, la suma de 203.000 de lei, fără TVA.

Cei 200.000 de lei erau destinați pentru ”servicii suplimentare de asistentă tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări aferente proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor din județul Cluj” în condițiile contractului de servicii nr. 8336/61/6.4.2016, respectiv pentru următoarele contracte de lucrări:  — Lucrări suplimentare necesare închiderii depozitului neconform de deșeuri Pată Rât,  — Lucrări suplimentare necesare pentru finalizarea lucrărilor de consolidare a versantului pe care este amplasată celulă de depozitare din cadrul CMID județul Cluj, inclusiv a lucrărilor conexe aferente celulei de depozitare. S.C. Irimat Cons este contractantul inițial, conform contractului de servicii nr. 8336/61/6.4.2016, potrivit art. 236 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, contractului de servicii nr. 8336/61/6.4.2016 i se aplică Instrucțiunea nr. 1 din 2.3.2016 privind modificarea contractului de achiziție publică în cursul perioadei sale de valabilitate și încadrarea acestor modificări că fiind substanțiale sau nesubstanțiale, analizând serviciile suplimentare prin prismă acesteia rezultă o modificare substanțială, neputând fi separate lucrările nu se pot separă nici serviciile Inginerului care supervizează execuția acestora, în aceste condiții fiind aplicată procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în bază prevederilor art. 104 alin. (1) lit. b) din Lege”, arată CJ Cluj.

Licitații pe bandă rulantă pentru un fost șef la Compania de Autostrăzi

Societatea îi aparține omului de afaceri Florin Goroneanu, unul dintre apropiații lui Nelu Iordache și fost coleg de muncă cu el pe vremea când amândoi erau șefi în CNADNR.

De numele lui Goroneanu se mai leagă și un dosar al DNA peste care s-a pus praful. În 2010, DNA s-a autosesizat în cazul contractului semnat de CNADNR cu  Ascot Engineering Services SRL, companie care s-a înființat în timpul licitației și ai cărei acționari erau angajați ca și consultanți la Compania de Drumuri și Autostrăzi. În cadrul licitației respective, Goroneanu era președintele comisiei de licitație care a atribuit contractul de 3 milioane de euro, în timp ce el fusese angajatul unuia dintre acționarii Ascot, firma Hyder Consulting.

În urmă cu doi ani, firma Irimat a câștigat la Constanța un contract similar cu cel licitat de CJ Cluj. Metoda a fost aceeași, sublicitarea.

Dacă valoarea estimată a contractului ”Asistență tehnică privind Supervizarea contractelor aferente Sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” a fost de 5.847.433,22 lei, fără TVA, acesta a fost atribuit la valoarea de 1.798.167 lei, fără TVA, firmei lui Goroneanu.

În perioada 2005-2007, el a fost director adjunct în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) din România, fiind coleg, în acea perioadă cu Nelu Iordache. Funcţia de la CNADNR a venit, potrivit presei, pe linie politică, din partea Partidului Democrat, prezent la guvernare alături de Partidul Național Liberal. În 2007, după preluarea ministerului de către liberalul Ludovic Orban, Florin Gelu Goroneanu a plecat de la conducerea companiei.

În urmă cu doi ani, firma lui Goroneanu a câștigat un contract de la Ministerul Transporturilor. Contractul a fost atribuit în 29 decembrie 2016, prin procedură simplificată, și a vizat prestarea de servicii de asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor de construcție a infrastructurii rutiere și feroviare de acces la noul pod peste Dunăre de la Calafat-Vidin. Inițial, Ministerul Transporturilor era decis să cheltuiască pentru aceste servicii 264.000 de lei fără TVA, însă, în urma selecției de oferte, contractul a fost atribuit companiei ploieștene SC Irimat Cons SRL, pentru 149.750 de lei fără TVA.

În perioada 2009-2016, SC Irimat Cons SRL a primit din partea autorităților centrale sau locale contracte în valoare de nu mai puţin de 22.222.136,2 lei cu TVA inclus, adică 5.059.605,4 milioane de euro. Toate pentru servicii de asistență tehnică și consultanță.

Irimat a luat niște bănuți și de la nașul Boc

Firma Irimat Cons a câștigat de la municipalitatea clujeană și serviciul de dirigenție de șantier a obiectivului de investiții «modernizarea liniei de tramvai» în asociere cu compania Acciona Ing. SA. contractul a fost câștigat pentru valoarea de 0,6528% din valoarea situațiilor de lucrări executate și acceptate la plata de inspectorul de șantier în situația în care valoarea totală a lucrărilor de reabilitare la linia de tramvai din Cluj Napoca a fost de peste 100 de milioane de lei.

Contracte câștigate prin metoda sublicitării

Tot în 2016, CJ Cluj a mai atribuit o licitație firmei lui Goroneanu. Și în acest caz, câștigarea licitației a fost posibilă cu un preț net inferior față de cel estimat de administrația județeană. Este vorba de contractul ”Prestarea serviciilor de proiectarea și asistența tehnică pentru realizarea documentațiilor necesare realizării obiectivului POR 2014-2020 – Axa 6 îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseu Regional Transilvania Nord”. CJ Cluj estimase valoarea lucrărilor la suma de 954.484 de lei, fără TVA. Însă cei de la Irimat Cons au câștigat pentru suma de 398.700 de lei, fără TVA.

De asemenea, în județul Brăila pentru contractul ”Asistență tehnică pentru supervizarea contractelor aferente SMID din județul Brăila”, evaluat la aproape două milioane de lei, SC Irimat a câștigat lucrările pentru aproximativ jumătate din sumă, 1.044.948 de lei, fără TVA.

Articolul Fără licitație, CJ Cluj dă 200.000 de lei unui fost angajat la Compania de Drumuri. Firma lui Florin Goroneanu a ”supt” de la SMID-ul administrației județene aproape 2 milioane de lei apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Politicienii clujeni implicați în scandaluri publice

$
0
0

Județul Cluj are un număr semnificativ de politicieni care au fost implicați până la momentul actual în scandaluri publice. Alexandru Cordoș, Virgil Pop, Petru Călin și Adrian Gurzău, András-Levente Máté, Sorin Apostu, Radu Bica, Emil Boc și Steluța Cătăniciu sunt politicienii clujeni care au avut un conflict cu DNA, ANI sau sunt condamnați pentru diferite fapte penale.

Alexandru Cordoș (PSD Cluj), urmărit penal pentru favorizarea infractorului

Anchetatorii susţin că, în perioada 2013 – 2015, Alexandru Cordoş, în calitate de senator în Parlamentul României, în schimbul unor foloase necuvenite, a pretins că are influență asupra unor persoane din conducerea Companiei de Apă Arieș și Sucursalei de Întreținere și a Serviciilor Energetice Transilvania Nord şi că va interveni pe lângă acestea, pentru câștigarea de către firmele administrate de omul de afaceri a unor proceduri de achiziție publică organizate având ca obiect închirierea de utilaje. Prejudiciul creat statului român a fost de aproape 240.000 de lei. 

În anul 2018, Alexandru Cordoș a fost urmărit penal pentru a doua oară pentru complicitate la trafic de influenșă, într-un dosar în care soția acestuia a fost reținută pentru săvârsirea a 26 de acte materiale de trafic de influență.  

Virgil Pop (PNL Cluj), condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru trafic de influență

Deputatul PNL Cluj, Virgil Pop, a fost condamnat în anul 2012 la cinci ani cu executare de judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru fapte de coruptie din 2007 – 2008.

Virgil Pop a fost condamnat inițial de Înalta Curte de Casație și Justiție tot la cinci ani în luna decembrie 2011, dar parlamentarul a făcut recurs, care a fost respins de judecaătorii de la ICCJ luni, 26 martie.

Virgil Pop a fost arestat la cererea DNA Cluj în 2008, pentru infracțiunea de trafic de influență.

Pop a fost acuzat ca și-a traficat funcția de consilier al președintelui PNL Cluj, Marius Nicoara, la acea vreme președinte al Consiliului Judetean Cluj, pentru a interveni ca anumite firme să obțină contracte cu Transelectrica Cluj. Suma vehiculata a fost curprinsă între 30.000-50.000 de euro. 

Petru Călian și Adrian Gurzău implicați în scandalul „Sexgate de Cluj” în anul 2010 

Imensul scandal sexual din 2010 a ajuns la final după doi ani, în 2012. Potrivit dosarului instrumentat de DIICOT Cluj, Petru Călian (fost deputat PDL), Adrian Gurzău (fost deputat PDL), Mihai Szeplean (fost consilier judeţean), Ovidiu Călian (fost director al Regionalei de Poştă Cluj) şi Mircea Petric (fost consilier local) ar fi întreţinut relaţii sexuale cu tinerele obligate de Natalia Strechi să se prostitueze. Natalia Strechi conducea clubul de noapte Nana Club, situat în centrul oraşului, accesul acolo făcându-se doar pe bază de recomandări, intrarea făcându-se numai pe bază de parolă şi prin tastarea unui cod cunoscut doar de clienţii agreaţi. În declaraţiile date de fetele de consumaţie la Parchet sunt menţionate mai multe nume sonore, printre care şi cele amintite mai sus. Dosarul Nana Club a fost ţinut sub cheie de magistraţii clujeni pentru a nu a provoca scandal în preajma alegerilor locale de atunci, însă motivul oficial este altul: unele dintre fete erau minore la vremea când au întreţinut relaţii sexuale cu cei implicaţi în dosar, drept pentru care trebuie să le fie protejată identitatea. Într-un final, în 2012, matroana clubului a luat 3 ani şi 8 luni cu executare, dar clienţii menţionaţi în mărturiile fetelor au fost citaţi doar ca martori. Fostul deputat Petru Călian a spus că a fost la bordel doar în documentare ca legiuitor.

András-Levente Máté (UDMR Cluj) a fost condamnat definitiv în 2015 la șase luni de închisoare cu suspendare pentru că și-a angajat soția la biroul său parlamentar

Deputatul UDMR Mate Andras Levente a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. 

Deputatul UDMR este acuzat de procurorii Parchetului General că și-a angajat ilegal soția în biroul parlamentar. Un complet de cinci judecători i-a respins luni apelul lui Mate Andras Levente și a menținut o decizia din 30 iunie 2014 luată de un alt complet de judecată, prin care deputatul a fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare.

Decizia instanței este definitivă.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unei sesizări depuse de Agenția Națională de Integritate (ANI) în septembrie 2011. Potrivit Parchetului General, la data de 16 martie 2010, la propunerea deputatului Mate Andras Levente, soția sa a fost angajată de către Camera Deputaților prin contract individual de muncă pentru perioada 16 martie 2010-sfârșitul mandatului de deputat, contract de muncă care a fost avizat chiar de către parlamentar.

În baza contractului de muncă încheiat, soția deputatului UDMR a încasat, în perioada martie 2010-ianuarie 2011, suma de 5.508 lei.

Steluța Cătăniciu (PNL Cluj), acuzată în 2013 de ANI de conflict de interese

În martie 2013, ANI a constatat că Steluţa Gustic Cătăniciu a fost în conflictul de interese administrativ când a ocupat funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local Cluj-Napoca (2008-2012), întrucât a acordat asistenţă juridică unei firme aflate în proces cu municipalitatea.


O lună mai târziu, Steluţa Cătăniciu a cerut Curţii de Apel Cluj să anuleze raportul ANI, însă instanţa i-a respins cererea în 30 decembrie 2013. Cătăniciu a contestat decizia la insnaţa supremă, care în 24 noiembrie 2015 a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti şi a stabilit definitiv că Steluţa Cătăniciu a fost în conflict de interese administrativ.

Radu Bica (Cluj), condamnat definitiv în octombrie 2012 la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită

Bica este acuzat că a promis unor oameni de afaceri că le va atribui un contract de mentenanță la stadionul „Cluj Arena”, în schimbul unei sume de bani.

„În cursul lunii octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile a acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012. 

În aceleaşi împrejurări, inculpatul Bica Radu Vasile a pretins ca, la data de 27 octombrie 2011, să-i fie remisă o primă tranşă, în sumă de 10.000 de euro.La data de 31 octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile a primit de la una dintre persoanele cu care făcuse înţelegerea suma de 43.000 de lei, echivalent a 10.000 de euro, ca obiect al infracţiunii de corupţie, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante”, se arată într-un comunicat DNA.

Ulterior a fost condamnat definitiv în octombrie 2012 la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Sorin Apostu, Cluj, condamnat definitiv în iulie 2014 la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită

Fostul primar PDL al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat definitiv de instanta suprema, la patru ani si sase luni de inchisoare cu executare, in dosarul in care este acuzat de fapte de coruptie.

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie l-au condamnat pe Sorin Apostu la patru ani de inchisoare pentru ca a luat mita de la omul de afaceri Calin Stoia, la trei ani si sase luni de inchisoare pentru complicitate la spalare de bani, in forma continuata si la opt luni de inchisoare pentru complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata.

 

Boc a fost audiat in dosarul licentelor Microsoft

Emil Boc a fost audiat de judecătorii ÎCCJ, în dosarul Microsoft în care Valerian Vreme a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, și a declarat că fostul ministru a fost unul care și-a dedicat timpul agendei digitale a României.

Anchetatorii îl acuză pe Valerian Vreme că ar fi încheiat fără organizarea unei licitaţii publice un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli. Potrivit procurorilor DNA, în perioada septembrie 2010 şi februarie 2012, Valerian Vreme, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei la acea vreme, ar fi încălcat dispoziţiile legale a achiziţiilor publice şi a încheiat, fără a organiza o licitaţie publică, un contract cu D.Con-Net AG ce avea ca obiect închirierea, cu opţiunea achiziţionării, a unor drepturi neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli. Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.

Articolul Politicienii clujeni implicați în scandaluri publice apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Noul an școlar începe la Cluj cu 70 de școli fără autorizație sanitară. În ce condiții vor studia elevii acelor școli.

$
0
0

Noul an școlar va începe în câteva zile, dar cu toate acestea elevii din județul Cluj vor studia în continuare în unități de învățământ neautorizate. Aproape 70 de școli din Cluj, majoritatea din zone rurale, nu dețin autorizație sanitară deoarece au toaletele în fundul curții, le lipsește apa curentă și apa potabilă. Direcției de Sănătate Publică cunoaște întreaga situație.

Conform ultimelor date oferite de către DSP Cluj, în județ există 630 de obiective de învățământ preuniversitar (grădinițe, școli, licee, colegii, seminarii, licee tehnologice, internate, cantine, spălătorii, săli de sport sau ateliere de practică profesională). Dintre cele menționate mai sus, 90% adică 585, sunt autorizate, iar în ceea ce privește restul de aproape 70, acestea nu dețin nicio autorizație e funcționare. Principalele motive ale neacordării autorizației sunt lipsa apei potabile, lipsa apei curente și „grupuri sanitare necorespunzătoare, tip latrină”.

Un aspect care ne duce destul de mult în trecutul preistoric este faptul că elevii școlilor trebuie să meargă la toaletă în curtea școlii sau că nu au apă potabilă în incinta școlii, iar în anul 2019 NU este un lucru NORMAL fie că vorbim despre mediul rural sau urban.

Autoritățile locale dar și centrale sunt la cunoștința acestor carențe pe care nu le întâlnim doar în județul Cluj. În total în țară numărul școlilor cu toalete în fundul curții depășește 2.400, iar din acestea 23 sunt în Cluj. Reporterul de la Gazeta de Cluj a solicitat Direcției de Sănătate Publică o listă cu unitățile de învățământ preuniversitare din Cluj care funcționează fără autorizație de sanitară. Potrivit datelor oficiale, la momentul actual 68 de școli din întregul județ activează „ ilegal” dar mai mult decât atât pun sănătatea elevilor în pericol.

Școlile cuprinse în această listă se află în mediul rural, iar majoritatea sunt instituții de învățământ de la sate aflate la mare depărtare de centrul comunei și a orașelor din împrejurări. Principala cauză pentru neobținerea unei astfel de autorizații este lipsa apei curente, a canalizării, împrejmuirii etc. Nu este de mirare astfel că școlile funcționează fără autorizație deoarece în localitățile respective accesul este foarte greu iar lipsurile sunt nenumărate, de la infrastructura drumului, canalizare și toate cele.

Primarul comunei Chiuieşti, Gavril Mihuţ, de care aparţine satul Huta, întrebat de situația școlilor din comuna sa, dar în special de grădinița care conform listei primite de la DSP Cluj nu are autorizație sanitară de funcționare a declarat că: „Noi achităm lunar 260 de lei pentru chirie într-o casă particulară a unei familii din satul Huta. În două camere învaţă 14 copii la şcoală şi 16 sunt înscrişi la grădiniţă. Nu e adevărat ce a zis DSP, este apă potabilă în casa respectivă şi toaletă, sunt bănci, condiţii bune de învăţat”. Totodată primarul a afirmat că se fac demersuri în vederea construirii cât mai rapide a unei noi clădiri care va servi drept școală și grădiniță.

O altă grădiniţă din satul Someşu-Rece este neautorizată deoarece nu dispune de apă curentă, latrina fiind cu groapă simplă, curtea este neamenajată, cu animale, comună cu o locuinţă, iluminatul este insuficient, se folosesc sobe metalice, iar clădirea este insalubră, având pereţi şi tâmplărie degradate. 

Cu toate că s-a văzut o evoluție comparativ cu situația din anul 2018 când numărul școlilor neautorizate sanitar erau 95 din totalul de 653 de obiective de învățământ preuniversitar în județ, în proporție de 15%, lipsa apei potabile și prezența latrinei în curte rămâne o problemă majoră în județul Cluj. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat în trecut despre această problemă că: “E o discuţie veche care nu va putea fi rezolvată pe termen scurt, pentru că e vorba de investiţii de foarte multe milioane de euro ca să introduci apa potabilă într-un sat la cinci kilometri sau 10 kilometri de centrul de comună, în condiţiile în care satul respectiv are o populaţie de 60, 70, 100 de oameni. E o chestiune care va persista mult timp de acum înainte„.

„Lista RUȘINII” cu unitățile de învățământ care nu dispun de autorizație sanitară conform Direcției de sănătate Publică Cluj este destul de lungă, comunele în cauză sunt următoarele: Câmpia Turzii, Aghireș, Așchileu, Baciu, Beliș, Bobâlna, Buza, Călățele, Cășeiu, Cătina, Chinteni, Chiuiești, Ciucea, Ciurila, Cojocna, Feleacu, Frata, Gilău, Iara, Izvorul Crișului, Luna, Măguri-Răcătău, Mărișel, Mica, Mintiu Gherlii, Mociu, Moldovenești, Negreni, Panticeu, Ploscoș, Poieni, Recea Cristur, Săcuieu, Sânmartin,Tritenii de Jos, Tureni, Unguraș, Vad și Viișoara.

O veste bună pentru elevi a fost dată de către Inspectorul şcolar general Valentin Cuibus care a declarat , în cadrul şedinței de Colegiu Prefectural, că în această toamnă în judeţul Cluj vor începe şcoala 98.191 de elevi, precizând că până în 15 septembrie vor fi distribuite în şcoli 6500 de pachete cu rechizite pentru elevii cu situaţie materială precară. Cuibus a mai arătat că au fost comandate 89.807 manuale noi, fiind deja livrate unităţilor de învăţământ 85 la sută dintre acestea. Totodată, şeful ISJ Cluj a precizat că 92 de şcoli beneficiază de microbuze.

Toamna aceasta structura anului școlar a suferit modificări importante. Elevii vor începe cursurile mai devreme, în data de 9 septembrie 2019 și vor intra în vacanta de vara pe 13 iunie 2020. Mai mult, semestrul I se va încheia în luna decembrie, deci vacanta de iarna va fi și vacanta intersemestriala pentru elevi, scopul fiind acela de a fragmenta mai puțin semestrele.

Articolul Noul an școlar începe la Cluj cu 70 de școli fără autorizație sanitară. În ce condiții vor studia elevii acelor școli. apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Austriecii de la Herz vor să facă o jonglerie imobiliară de 5 milioane de euro cu terenul contaminat de la Armătura

$
0
0

Compania austriacă Herz, acționarul principal al Armătura, vrea să vândă terenul și clădirile fabricii clujene pentru a recupera un împrumut de cinci milioane de euro acordat producătorului clujean de robineți. Problema afacerii constă în faptul că terenul este contaminat și, până la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, acționarii trebuie să se achite de aceste obligații.

Austriecii de la Herz au dobândit controlul asupra fabricii clujene în 2004. La data respectivă ei dețineau aproximativ 20% din acțiuni, iar Asociația Salariaților un procent de 40%. Însă, în urma unor contracte de furnizare de produse încheiate cu compania austriacă, Asociația Salariaților a fost de acord cu majorarea de capital, în valoare de aproape 2 milioane de euro, propusă de Herz. În urma acestei decizii, grupul austriac a devenit principalul acționar al fabricii clujene.

În 2010, Armătura s-a împrumutat de la Herz Armaturen Viena cu 5 milioane de euro pentru plata datoriilor acumulate până atunci.

“Destinaţia sumei este achitarea datoriilor la bugetul statului, rambursarea tuturor creditelor contractate de Armătura de la instituţiile bancare din România şi finanţarea activităţii curente a societăţii”, se arăta într-o informare a Armătura Cluj către Bursa de la Bucureşti. Împrumutul a fost garantat cu o ipotecă imobiliară pe care austriecii vor acum să o ”fructifice”.

Însă, terenul este contaminat SC Armătura având o serie de obligații de mediu de rezolvat până încheierea unei posibile tranzacții.

Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului Cluj, ”SC Armătura SA a obținut obligațiile de mediu la încetarea parțială a activității, respectiv la secțiile turnătorie fontă și turnătorie neferoase, precum și parțial montaj. În prezent, SC Armătura SA este în procedură de autorizare pentru activitatea care se desfășoară în prezent pe amplasament. În cazul în care activitatea desfășurată va fi supusă unei proceduri de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare, ori în alte situații care implică schimbarea titularului activității, precum și în caz de dizolvare urmată de lichidare, faliment, încetarea activității, societatea va trebui să solicite alte obligații de mediu”, arată răspunsul Agenției pentru Protecția Mediului Cluj. Oficialii instituției completează că, prin obținerea obligațiilor de mediu, cei de la Armătura trebuie să reglementeze din acest punct de vedere situația terenului. În același timp, oficialii de la Agenția de Mediu Cluj precizează că Armătura nu figurează ca sit contaminat în Inventarul Național al Siturilor Contaminate.

De asemenea, reprezentanții Gărzii de Mediu Cluj arată că ”pe terenul deținut de către SC Armătura în Municipiul Cluj Napoca nu au fost identificate probleme semnificative de mediu ca urmare a controalelor efectuate în anii 2018 – 2019”, arată comisarul șef Laslo Faur Dana.

Audit cu batista pe țambal

O altă problemă din cadrul Armătura o reprezintă un raport de audit financiar realizat anul acesta care vizează împrumutul de cinci milioane de euro pe care cei de la Armătura spun că ar vrea să îl ramburseze prin vânzarea terenurilor.

În primăvara acestui an, consiliul de administrație al Armătura a adoptat o hotărâre prin care  se aprobă ”vânzarea, în tot sau în parte, simultan sau succesiv, către unul sau mai mulți cumpărători, a tuturor imobilelor deținute în proprietate de către Societate, situate în Str. Gării, 19, Cluj-Napoca, jud. Cluj, și compuse din parcelele de teren cu o suprafață totală de 40.625 mp și construcțiilor situate pe acestea (…) pentru un preț total de minim 5.000.000 EUR (în echivalent LEI), în scopul obținerii fondurilor bănești necesare pentru plata datoriilor Societății”.

Însă, auditul realizat de firma Integral Audit a semnalat o serie de probleme.

”Societatea nu a furnizat toate explicațiile și documentele solicitate deoarece nu am primit un răspuns de la toți avocații care au fost plătiți în cursul anului 2018. Am primit răspuns de la singur avocat. Ca urmare considerăm că există posibilitatea ca societatea să fie implicată în litigii despre care noi nu am aflat. Societatea nu a înregistrat provizionul pentru beneficiile acordate angajaților la pensionare în valoare de 52.916 lei. (…) Există în desfășurare un control inițiat în anul 2011 de către autoritățile fiscale, care vizează tranzacțiile realizate cu părțile afiliate. Având în vedere frecvența și volumul tranzacțiilor cu părțile afiliate, auditorul nu poate să estimeze modul în care rezultatele acestui control vor afecta datoriile societății”, arată raportul de audit.

Herz se pregătește de vânzarea terenului Armătura

La începutul lunii septembrie Matthias Haider, administrator la Armătura și reprezentantul acționarului Herz, a cumpărat de la  Swiss Capital 10,4 milioane de acţiuni, echivalentul a 26%, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).


Matthias Haider

În urma tranzacției, Swiss Capital Asset Management şi-a diminuat participaţia de la 10,45% (4,18 milioane de acţiuni) la 2,2% (0,88 milioane de unități), conform raportărilor. În 30 iunie, Hric Beteiligungs Viena avea 26% din Armătura, iar Tridelta Heal Beteiligungsgesellschaft Luxemburg, 16,75%.

Conform raportului pentru 2018, la finele anului trecut, alţi acţionari ai Armătura erau Herz Armaturen, cu o deţinere de 6,99%, Broadhurst Investments, cu 6,82%, şi FDI Active Dinamic împreună cu Swiss Capital, ce deţineau 6,98% din societatea clujeană. În 2011, SAI Swiss Capital Asset Management a devenit acționar cu peste 5% la Armătura SA. În același an, fabrica clujeană a încheiat un contract de furnizare de 12 milioane de lei cu filiala din România a companiei austriece Herz Armaturen, acţionarul principal al Armătura SA.

S.A.I. SWISS CAPITAL ASSET MANAGEMENT SA este deținută de BUCUR MARIAN RAZVAN, MANEA SILVIU CONSTANTIN, GARDAN STERE și SORIN APOSOL (acționari minoritari) și de  SWISS CAPITAL SA, companie controlată de Sorin Apostol și BOGDAN JURAVLE.


BOGDAN JURAVLE

Din 2005 până anul trecut, ultimul care apare pe declarațiile fiscale, Armătura a înregistrat doar pierderi. De la peste 500 de angajați, la fabrica clujeană lucrează acum 40 de persoane. Dacă în 2005, compania avea o cifră de afaceri de peste 20,5 milioane de lei, anul trecut Armătura a declarat o cifră de afaceri 8,2 milioane de lei.

Istoria Fabricii Armătura

Cu peste un secol de tradiție în domeniul armăturilor și robinetăriei, Armătura a devenit unul dintre cei mai mari producători din Europa de Sud-Est. În 1929 şi 1935, în Cluj-Napoca au luat fiinţă alte două societăţi, Ravag si Fermeta, cu profil similar de fabricaţie, comasate în 1949, iar împreună cu firma Parcomet au intrat în componenţa Armătura, cu sediul pe actualul amplasament al companiei şi având ca obiect de activitate fabricarea articolelor de robinetărie din materiale neferoase.

Compania s-a transformat în societate cu capital privat în 1996, încheindu-se, astfel, procesul de privatizare. Societatea a fost cotată la Bursa de Valori Bucureşti din 1997. Principalele investiţii au avut în vedere cercetarea şi dezvoltarea de produse noi, protecţia mediului, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, optimizarea şi automatizarea proceselor de producţie. Armătura își realizează necesarul de semifabricate turnate și matrițate din fontă și aliaje de neferoase, fiind furnizor de semifabricate pentru parteneri din țară și străinătate.

Articolul Austriecii de la Herz vor să facă o jonglerie imobiliară de 5 milioane de euro cu terenul contaminat de la Armătura apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

CJ Cluj și instanțele din Alba vor să bage Someșul pe țeavă pentru afacerea unui ”băiat deștept”. Conexiuni cu un fost general SRI

$
0
0

În spatele afacerii construirii unei ”salbe” de microhidrocentralelor pe râul Someșul Rece se află omul de afaceri din domeniul energiei electrice TEODORESCU ALEXANDRU IOAN. El  face parte din cercul de afaceri al lui Lucian Bădescu, fiul fostului general SRI, Dumitru Bădescu. La rândul lui, Bădescu a făcut afaceri cu energie cu fiul lui Gheorghe Ștefan. zis Pinalti, fostul primar din Piatra Neamț, condamnat în primă instanță la trei de închisoare în dosarul Microsoft, dar și cu liderul PNL, Alina Gorghiu. CJ Cluj a autorizat construirea microhidrocentralelor, dar instanța a suspendat autorizația. Ulterior, administrația județeană a reautorizat afacerea care acum se poate derula nestingherită.

În 2010, firma ATS Energy a cerut administrației județene o autorizație pentru construirea a cinci microhidrocentrale pe Someșul Rece. CJ Cluj le-a emis fără nicio problemă, dar Federația Română de Pescuit la Muscă Artificială a obținut la Tribunalul Cluj suspendarea documentelor. Ulterior, firma ATS Energy și CJ Cluj au contestat decizia instanței, iar în urma procesului care, de această dată, s-a judecat în instanțele din Alba Iulia compania privată și CJ Cluj au avut câștig de cauză. Însă, autorizațiile respective expiraseră, așa că cei de la ATS au solicitat instituției conduse de Alin Tișe emiterea unei alte autorizații de construcție pentru trei microhidrocentrale. Bineînțeles, CJ Cluj a emis fără nicio problemă documentele solicitate.

Între timp, ATS Energy (firmă deschisă în Cluj Napoca și, ulterior, mutată în Satu Mare, n.red.) s-a divizat în șapte societăți comerciale, iar acordul de mediu a fost transferat către una dintre societățile rezultate, ATS Energy Rece. Proiectantul lucrării a fost Beny Alex SRL, firmă patronată de un milionar din Satu Mare, Vasile Ţânţaş, condamnat definitiv pentru că a distrus un monument istoric. Țânțaș este unul dintre apropiații fostului partid PDL.

Vasile Țânțaș

Firma ATS Energy este administrată de TEODORESCU ALEXANDRU IOAN, iar acționarul majoritar este compania RNV INFRASTRUCTURE SRL, printre acționarii căreia se regăsește Teodorescu. RNV este controlată de compania germană ONON HOLDING GMBH. RNV nu are declarată nicio cifră de afaceri și niciun angajat. Din 2012 până anul trecut, conform Ministerului de Finanțe a înregistrat doar pierderi.

Un șanț controlat de inspectorii în construcții

La jumătatea anului, Inspectoratul în Construcții Nord Vest a făcut un control pe șantierul microhidrocentralelor. În linii mari, nu s-a descoperit nimic în neregulă.

”Cu privire la calitatea execuției lucrărilor s-a încheiat în data de 24.052019 un proces verbal de control prin care s-au constat următoarele: stadiul fizic al lucrărilor executate până la finalul anului 2013: s-au executat lucrări de organizare de șantier, de amenajare a terenului, rețeaua de aducțiune pe o lungime de aproximativ L= 400, Dn 1.000-1400 și branșamentul electric. De la reluarea lucrărilor, respectiv din 25.03.2019, s-au executat următoarele lucrări: predare amplasament, trasarea lucrărilor și lucrări de organizare de șantier. Pentru materialele utilizate în execuția lucrărilor, s-au predat certificate de calitate și declarații de conformitate de la producători. Pentru lucrările executate până în decembrie 2013, investitorul a prezentat o expertiză tehnică elaborată de un expert tehnic din care rezultă că obiectul expertizei este evaluarea modului de executare a săpăturii, pozarea conductei precum și umplerea șanțului, cu mențiunea că în caietul de sarcini nu se precizează valoarea minimă a gradului de compactare care trebuie realizată. De asemenea se menționează că nu au fost întocmite procese verbale de verificare a calității lucrărilor executate până la acest stadiu fizic. La data efectuării controlului, execuția lucrărilor este oprită de către reprezentanții Administrației Naționale Apele Române. Ca urmare a celor constatate s-a dispus investitorului asigurarea expertizării tehnice de calitate a lucrărilor executate până la stadiul fizic realizat, de către un expert tehnic atestat conform cerințelor. Reprezentanții Inspectoratului Județean în construcții Cluj vor urmări modul de îndeplinire a măsurilor dispuse la termenul stabilit”, arată documentul constatator

Conectat la un fost general SRI

Revenind la Teodorescu, el  face parte din cercul de afaceri al lui Lucian Bădescu, fiul fostului general SRI, Dumitru Bădescu. La rândul lui, Bădescu a făcut afaceri cu energie cu fiul lui Gheorghe Ștefan. zis Pinalti, fostul primar din Piatra Neamț, condamnat în primă instanță la trei de închisoare în dosarul Microsoft, dar și cu liderul PNL, Alina Gorghiu.

Dumitru Bădescu

Dumitru Bădescu a fost şeful Diviziei de Contrainformaţii Economice a SRI.

Fiul lui, Adrian, este asociat în Power Live One SRL împreună cu fostul colonel SRI Ion Gargancea (fost șef la SRI Giurgiu, n.red.). El deţine 10%, în timp ce Adrian Bădescu, de 33 de ani, are 2,5%. Pe lângă componenta SRI din SRL-ul producător de energie verde, descoperim şi mai vechii parteneri de afaceri ai lui Gabriel Ştefan, fiul fostului prim-vicepreşedintelui PDL Gheorge Ştefan: Eduard Marius Ciucu (cu 5% în Power Live One SRL, prezent şi pe piaţa constănţeană a producătorilor de energie eoliană), Alexandru Ioan Teodorescu (5%) şi Ioana Claudia Finna (5%). Cei amintiţi, împreună cu fiul lui Gheorghe Ştefan, au făcut milioane de euro din vânzarea unor proiecte eoliene, inclusiv din Constanţa (Global Logistics Services SRL, Green Energy SRL, Renovatio Trading SRL etc), către mari producători occidentali, făcând parte din pionierii acestei industrii în România. De asemenea, trebuie menţionat faptul că Adrian Bădescu apare ca administrator şi la Ice Blink Consulting SRL, firmă specializată tot în energia eoliană, la care Lucian Bădescu, de 37 de ani, fiul mai mare al generalului SRI (r) Dumitru Bădescu, este asociat majoritar. Revenind la Power Live One SRL, iată cine sunt şi ceilalţi asociaţi, alături de componenta SRI şi anturajul lui Gheorghe „Pinalti” Ştefan: Fănică Vatră, unul dintre cei mai cunoscuţi ingineri energeticieni din România, aflat la conducerea SIER (5%), Denisa Marina Ion (5%), Fănel Stanciu (5%), Sorin George Sora (5%), Valentin Volentiru (2,5%), Ştefan Eugen Constantinescu (5%), Marius Dragoş Constantinescu (5%) şi Valentin Dan Stan (10%).

Afacerea ATS Energy Rece

Firma ATS Energy Rece este controlată acum de Sorin Bădău, însă prin această societate s-au perindat oameni de afaceri cunoscuți din Cluj Napoca care sunt asociați cu Gabriel Cârlig, de la Jolidon, Eugen Bâlc, unul dintre fondatorii astral, Silviu Prigoană, etc.

În cadrul firmei au gravitat SCHIOPU VICTOR ADRIAN și Dorin Săcară care, împreună cu Sorin Bădău, au fost norocoșii beneficiari ai retrocedărilor frauduloase făcute de ANRP.  spre exemplu, Șchiopu a primit de la Agenția condusă de Crinuța Dumitrean, persoană pusă în funcție de Emil Boc, aproape 30 de milioane de lei.

Crinuța Dumitrean

Potrivit site-ului iest.ro, recent, Compania ATS Energy are în proiect să construiască pe valea Someșului Rece două microhidrocentrale, în situația în care în 2006 cursul superior al râului Someşul Rece a fost inclus în aria protejată de situl Natura 2000. ATS a obţinut în 2009, un acord de mediu prin care i se recunoaşte dreptul de a construi pe Someşul Rece 5 astfel de construcţii.

Firme pentru salba de microhidrocentrale

În 2012, conform datelor din Registrul Comerţului, ATS Energy a fost divizată în 7 societăţi clonă, fiecare dintre ele fiind responsabilă pentru proiectele hidroenergetice de pe un râu. Există, deci, un ATS Energy Amic pentru Arieşul Mic, ATS Energy Amare pentru Arieşul Mare, ATS Energy Ribiţa pentru râul Ribiţa, afluent al Crişului Alb, un ATS Energy Bistra pentru Valea Bistrei, ATS Energy Buduşel pentru pârâului Buduşel (Bistriţa-Năsăud) şi un ATS Energy Rece pentru Someşul Rece, precum şi ATS Poşaga (Alba) şi ATS Ocoliş parte din ATS Energy Invest. “Crearea unor societăţi comerciale de dimensiuni mai mici corespunzător celor 7 proiecte investiţionale ale societăţii ce se divizează va permite un management mult mai eficient şi adaptat la nevoile fiecărui proiect, dar şi răspunsuri mai rapide la reacţiile şi mişcările pieţei”, se argumentează în proiectul depus la Registrul Comerţului Cluj.

Articolul CJ Cluj și instanțele din Alba vor să bage Someșul pe țeavă pentru afacerea unui ”băiat deștept”. Conexiuni cu un fost general SRI apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Pedofil clujean în libertate, sub control judiciar de ani întregi. Acesta consideră că acțiunile sale sunt normale

$
0
0

În urmă cu trei ani, în ianuarie 2016 procurorii transmiteau public un comunicat de presă prin care un floreştean, Man Tiberiu era reţinut fiind acuzat de pedofilie, pornografie infantilă şi trafic de minori. Între timp, instanţa de fond, Tribunalul Cluj l-a condamnat la nu mai puţin de 17 ani şi patru lui de închisoare cu executare. Gazeta de Cluj a stat de vorbă cu acesta și se pare că inculpatul nu conștientizează gravitatea faptei, acestuia i se pare un lucru perfect normal să ademenească minori în locuința sa și să îi fotografieze dezbrăcați. Cel mai grav aspect este că acesta se află de ani întregi în stare de libertate.

Varianta procurorilor

Printr-un comunicat de presă, procurorii au anunţat reţinerea lui Robert Tiberiu Man, în vârstă de 36 de ani, cu domiciliul in localitatea Floreşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, racolare de minori în scopuri sexuale şi trafic de minori. Robert Tiberiu Man deţine o firmă de transport (n.red. P.F.A. Robert Tiberiu Man) şi recruta minorii dintr-o tabără organizată de către o fundaţie umanitară, fundaţie pentru care acesta efectua curse de transport.

“Bărbatul este suspectat că, în perioada 2011 – 2015, a recrutat mai mulţi minori cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani şi, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, precum şi prin oferirea de bani sau de alte foloase părinţilor acestora, i-a adăpostit la locuinţa sa situată pe raza comunei Floreşti, unde i-a supus mai multor gesturi cu conotaţii sexuale, în vederea producerii de materiale pornografice. Totodată, s-a reţinut că din 23 noiembrie 2014 până în 30 noiembrie 2015 i-ar fi propus unui minor în vârstă de 12 ani, prin intermediul unei reţele de socializare, să se întâlnească în vederea întreţinerii de relaţii sexuale. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că minorii au fost recrutaţi de către inculpatul Man Robert Tiberiu din tabere organizate de către o fundaţie umanitară, fundaţie pentru care inculpatul efectua curse de transport.

În urma percheziţiei au fost descoperiţi şi ridicaţi suporţi optici, telefoane mobile şi înscrisuri pentru probarea activităţii infracţionale, fiind pus în executare mandatul de aducere emis pe numele acestuia.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj – Napoca”, arătau cei de la DIICOT.

Inculpatul își recunoaște jumătate din vină

Man Robert Tiberiu a recunoscut în faţa procurorilor că au existat câteva momente în care a fotografiat copii ce făceau duş în locuinţa acestuia din Floreşti. Acest aspect era cunoscut și de părinţii acestora. În concret acesta avea anumite fantezii și anume când vedea un copil inculpatul și-l imagina dezbrăcat dar la momentul actual acesta susține că urmează o terapie care a reuşit să îi stăpânească aceste fantezii.

„Ancheta penală derulată nu s-a făcut într-o manieră legată, eu fiind acuzat de racolare minori, pornografie infantilă şi trafic de persoane. Cu privire la ceea ce ştiu că am greşit, eu am recunoscut, însă unele acuzaţii care îmi sunt aduse sunt neîntemeiate şi nu au fost administrate probe, precum martori, înscrisuri, imagini, înregistrări video, etc.

Mărturiile arată că cei mai vinovați sunt părinții

Din mărturiile din dosar se poate constata că cei mai vinovați în acest caz sunt părinții victimelor. Acești așa ziși părinți și-au lasat copii de doar 7-16 ani să iasă în oraș în baruri, să doarmă și chiar să facă baie la inculpat fără al cunoaște personal pe acesta. Inculpatul deținea o firmă de transport, și amnume P.F.A. Robert Tiberiu Man, prin intermediul căreia iți recruta minorii dintr-o tabără organizată de către o fundație umanitară, fundație pentru care acesta efectua curse de transport. După ce se “împrietenea” cu minorii în taberele respective le cerea acestora numărul de telefon sau contul de Facebook după care le scris să le ceară poze cu ei dezbrăcați și îi ademenea să doarmă la el sau să facă baie la el pentru ai poza dezbrăcați.

Cei mai inconștienți în acest caz sunt părinți care se pare că îi lăsau pe copii să doarmă și să facă baie în casa unui străin.


”Antonio ar fi avut ceva legătură cu o persoană și umblau împreună pe la Cluj și prin baruri. Eu nu știu cine era persoana respectivă și nici nu l-am văzut niciodată… Știu că și 2 alți băieți au participat și eu la excursii organizate de fundația respectivă, însă nu cunosc amănunte legate de vreo legătură a acestor copii cu vreo persoană. Copii făceau excursii la Tarnița și prin alte zone din apropiere pe la diverse cabane… Am auzit de o persoană pe nume robi dar nu am cunoscut-o niciodată… Știam doar că este bărbat și acest lucru mi-a atras atenția, nu știam unde anume se intâlnesc, am aflat doar ca umbla prin baruri. Toate aceste aspecte le cunosc din cele relatate de fiul meu”, a declarat unul dintre martori.

“Sunt mama persoanei vătămate Thoman… l-am intrebat pe Thomas ce vorbeste cu Robi, iar el mi-a spus ca Robi ii arata baia lui, iar Thomas si-a exprimat regretul ca noi nu avem o asemenea baie. De asemenea, la un moment dat eu nu am mai reincarcat cartela telefonica a fiului meu insa mi-a spus ca i-a reincarcat Robi… Robi l-a intrebat cum ar putea sa se intalneasca, iar baiatul a spus ca nu are cand ca urma week-end-ul, aceasta intamplandu-se intr-o zi de vineri, iar in week-end nu merge la scoala. Atunci inculpatul a replicat ca poate sa fuga de acasa… Stiu ca in luna decembrie a acelui an, a venit acasa fiica mea cea mijlocie care m-a intrebat daca stiu ce vorbeste Thomas cu Robi pe facebook si ca poarta discutii legate de lenjerie intimă… Thomas mi-a relatat ca Robi ii invita la el in camera, iar dupa ce intra in incapere, acesta incuia usa sub pretextul sa nu il deranjeze nimeni. Thomas mi-a mai povestit ca statea in pat si se uita pe un laptop al inculpatului in timp ce inculpatul era in baie, apoi venea in camera si in timp ce copilul era in pat se intindea peste el, inculpatul fiind îmbrăcat doar in chilot”, a relatat mama unuia dintre copii.

“Am fost căsătorită cu fratele inculpatului și din această căsătorie a rezultat fetița mea, Man Naomi Tatiana. Vreau să arăt ca eu nu am sesizat nici un comportament nefiresc din partea inculpatului vizavi de fetița mea, decât că o pupa pe guriță, aspect asupra căruia i-am atras atenția. I-am spus că nu este firesc să o pupe pe guriță însă el mia replicat ca așa isi manifesta el afecțiunea de unchi… Nici nu vreau să mă gândesc că inculpatul ar fi putu avea alt fel de sentimente față de nepoata lui. Cred ca era rusinata, dar eu nu am discutat cu ea despre ce a simtit. Era un copil de 9 ani”, a declarat soția fratelui inculpatului.

“Sunt sora persoanei vătămate Thomas și, la un moment dat, eu am locuit în chirie la Asociația Casa Shalon. Inculpatul și persoana vătămată s-au cunoscut și, apreciez că, între cei doi exista o relație de prietenie, vorbeau unul cu altul, se plimbau împreună… Fratele meu și inculpatul au continuat să discute pe Facebook și la telefon destul de frecvent, în perioada noiembrie-decembrie 2015. În decembrie 2015, când m-am dus în vacanță acasă la mama mea, am constatat că inculpatul și persoana vătămată aveau schimburi de mesaje pe Facebook, care mie mi s-au părut nepotrivite. În acest sens știu că inculpatul îi cerea fratelui meu să îi trimită poze, și chiar i-a trimis o poză în care Thomas apărea la școală, în clasa lui, iar inculpatul i-a cerut să îi trimită poze de la brâu în jos, dezbrăcat. De asemenea, în același context am aflat că inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să plece de acasă, să vină la Cluj, unde locuia inculpatul ca să se întâlnească”, a declarat sora unui dintre minori.

“Știu că inculpatul Man Rober Tiberiu, a venit de mai multe ori în cadrul asociației noastre fără să pot preciza exact de câte ori și ceea ce cunosc este că era foarte insistent în a solicita să discute telefonic cu persoana vătămată Tudorică Cătălin. Deasemenea inculpatul se manifesta insistent în a-i invita pe copii în oraș. Știu că la un moment dat copii mi-au relatat că în timp ce eu mă aflam în Germania i-a invitat pe copii în București la Mc Donalds”, a spus un alt martor.

“La nivelul anilor 2013-2014, Alexandru aveam în jur de 13 ani, iar Adrian vreo 7 ani. Pe inculpat îl cunoșteam dinainte deoarece el îi transporta pe copii în tabere sau excursii. La un moment dat a început să îl sune destul de frecvent pe băiatul mei mai mare chemându-l la el acasă să povestească, să discute tot felul de chestii și să facă baie, căci noi nu aveam acasă , iar copii se spălau în covată. De două ori cei doi copii ai mei au fost împreună la inculpat acasă, iar odată Alexandru a fost singur. Atunci când a fost singur Alexandru s-a apucat de plâns și a trebui să îl aducă spre casă, eu mergând înaintea copilului până la intersecția din apropierea casei. Cu toate că am insistat să îmi spună de ce a plâns, copilul nu a vrut să zică. Nu știu ce s-a întâmplat în locuința inculpatului, copii nu mi-au spus niciodată nimic, doar în momentul în care a fost arestat inculpatul, atunci copii au dat declarații la poliție, dar nu știu ce au declarat, deoarece cu toate că am mers cu ei la poliție, nu ne-au lăsat înăuntru când au dat declarații , au fost doar polițiștii și psihiatrul”, a relatat mama unei alte victime.

“După revenirea din tabără, inculpatul l-a abordat pe fiul meu prin intermediul rețelei de socializare Facebook, cerându-i să fie prieteni. Fiul meu nu i-a răspuns însă la mesaje, apreciind că între el și inculpat există o diferență de vârstă, ca și o diferență de preocupări, astfel încât a considerat că nu are de ce să fie prieten cu inculpatul. La un moment dat fiul meu chiar s-a simțit agasat și a șters convorbirile. Toate aceste chestiuni eu le-am aflat cred că de abia în anul următor când s-a pus problema ca cineva din familia noastră să meargă din nou în tabără, atunci mi-a relata de mesajele trimis e de inculpat pe facebook”, spune mama altui băiat.

Precizăm faptul că părinții au o vină semnificativă în acest context, minorii având sub 13 ani, aceștia nu ar fi trebuit să aibă un cont de Facebook.

Inculpatul inconștient de grativitatea comportamentului său

Cel care i-a făcut evaluare, dr. psiholog Cristian Delcea nu a dorit să dea informații pentru a afla dacă este sau nu un pericol pentru societate această persoană deoarece au un contract de confidențialitate.

Din discuția avută de Gazeta de Cluj cu inculpatul reiese faptul că acesta nu realizează că există o problemă la comportamentul său. După ce bărbatul a reecunoscut că a făcut acele poze minorilor acesta afirmă că nu i se pare că ar exista o problemă pentru că “oricum acei copii nu conștientizau că le fac poze”, ba chiar mai mult inculpatul spune că autoritățile sunt cele vinovate pentru că aceștia le-au spus copiilor ce s-a întâmplat. Individul mai afirmă pe un ton foarte calm aproape amuzat de acest fapt și că avea fantezii cu copii dezbrăcați. De asemenea acesta spune că i se pare normal să vorbească cu copii și să îi cheme la el, să doarmă și să facă baie la acesta acasă și că le-a cumpărat chiar și lenjerie intimă.

Articolul Pedofil clujean în libertate, sub control judiciar de ani întregi. Acesta consideră că acțiunile sale sunt normale apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.


Propunerea deputatului Adrian Dohotaru împotriva proprietăților private de pe Tarnița ar putea crea un dezastru și mai mare pentru lac

$
0
0

Cerea deputatului clujean Adrian Dohotaru pentru demolarea construcțiilor ilegale și interzicerea ambarcațiunilor cu motor pe lacul Tarnița a iscat un adevărat scandal pe Facebook. După o postare a acestuia pe pagina personală, există numeroase comentarii care îl acuză pe deputat că îi denigrează în mod constant pe proprietari. Și proprietarii au răspuns mesajului transmis de deputat explicând că aceste proprietăți nu sunt ilegale. Pe de altă parte s-ar putea ca propunerea deputatului să distrugă lacul nu să îl protejeze deoarece proprietarii acestor pontoane sunt cei care curăță deșeurile de pe lac în schimb dacă turiștii ar avea acces la lac doar ar arunca gunoaie care ar polua apa.

Deputatul independent Adrian Dohotaru a postat un mesaj pe contul personal de Facebook prin care îi face pe proprietarii pontoanelor de pe lacul Tarnița “nesimțiți”. Acesta a declarat că vrea o lege prin care să interzică ambarcațiunile motorizate în acest lac. 

“Nesimțiților, distrugeți Tarnița! E plin de pontoane cu motor, skyjeturi și bărci, mai nou și hidroavioane, care poluează lacul Tarnița, apa de unde bem. Gardurile ilegale blochează accesul la apă. Fac o sesizare privind amendarea tuturor nesimțiților care au pus gard la apă, fără autorizație, la sub 15 metri de apă, ceea ce legea interzice. Fac o lege care interzice ambarcațiunile motorizate în lacul Tarnița. Am fost și azi, ne-am întors mai repede din cauza zgomotului și ceea ce părea a fi mizerie în lac. Sper să am susținerea tuturor parlamentarilor clujeni ca să redăm Tarnița clujenilor, nu ghiolbanilor care împuțesc lacul”, a scris duminică pe Facebook deputatul și activistul ecologist Adrian Dohotaru.

Proprietarii își apără dreptul

Deputatului i-a răspuns un proprietar de teren de pe malul Tarniței, Abdul Rahim.

“Am pus gard cu autorizație de construcție pe terenul MEU pentru ăștia ca tine care vin ocazional pe Tarnița și lasă tot felul de gunoaie pe marginea lacului și în lac. Și tu, și oricine pot sa pună gard pe proprietatea lui. Ar fi culmea să calci pe proprietatea mea, mă insectă ce ești! Scările acelea sunt făcute de mine pe terenul meu și o fost accesul permis până acum vreo lună! Dar cum sunteți nesimțiți și ați lăsat gunoaie pe plajă, amenajată de mine, am închis accesul. Repet, PE TERENUL MEU!!!!”, a explicat Abdul Rahim.

Partenera omului de afaceri Abdul Rahim a răspuns și ea pe măsura celor transmisee de deputat. 

“Dar tu de ce ai gard la curte și nu pot trece și eu la tine pe gazon sa fac un grătar? Probabil pentru că nu ai o proprietate, pentru că ești un pierde-vară și trăiești dolce far niente!”, scrie Rocsana Contraș.

„E dreptul omului sa îşi delimiteze proprietatea! Şi cui vorbeşti despre jeg in apa? Omului care acum o săptămâna apărea in toate ziarele cum a curăţat Tarnita? Celui care a amenajat pe banii lui plaja şi drum, singura toaleta ecologică din zona Debarcader pe care 1 an de zile aţi folosit-o toţi! Cui vorbeşti? Singurului care are toate ambarcaţiunile înmatriculate! Singurul om care ii trage de urechi pe cei care îşi abandonează deşeurile pe Tarnita, ce cară zeci de saci de gunoaie abandonate de turiştii ocazionali ca şi tine! Adrian Dohotaru te cunoaştem, iarăşi cauţi subiecte sa te afirmi? Nu ai făcut nimic nici pt Cluj şi acum ai idei sa blochezi dezvoltarea unei zone turistice? In loc sa va gândiţi cum sa amenajaţi coborârile la apa şi sa investiţi in infrastructura! Sunteţi caractere infecte, sunteţi nişte penali invidioşi!”, a mai spus aceasta.

De asemenea, Roxana Contraș a explicat și faptul că în restul țărilor civilizate au existat soluții care ar putea fi aplicate și în acest caz.

“Lansare la apă – Germania. Infrastructură pe Rin. Vater Rhein este craft friendly. Imagine pt toți haterii. Domnilor Deputați așa ceva când vedem pe Tarnița? Domnule deputat Dohotaru? Gabriel Horia? Investiții pentu agrement și port ambarcațiuni?
Nu e nimic constructiv să interzicem! Ideal ar fi stabilirea unor zone cu limite de viteză pentru protejarea zonei ecologice și pentru păstrarea liniștii proprietarilor din zonă dar și a celor aflați la odihnă și agrement. Așteptăm delimitarea zonelor, așteptăm indicatoare de semnalizare, așteptăm amenajarea unor parcări astfel încât să fie respectate proprietățile private!
Se pot amplasa balize pentru locurile de înot, se pot amenaja piste pentru canotaj, se pot stabili zone pentru ambarcațiunile sportive, pentru wakeboarding și ski nautic, chiar și pentru activități subacvatice!!!
Când o să vă implicați la modul real? În momentul de fața vă vedem activi pe Facebook făcându-vă campanie pe proprietățile oamenilor!”, adaugă Rocsana Contraș.

În apărarea celor doi au sărit și alți oameni care au spus că deputatul le denigrează constant imaginea pe diferite motive.

“Acesti oameni cu suflet mare Abdul Rahim și Rocsana Contraș sunt denigrați în mod constant de deputatul Adrian Dohotaru pe motiv ca el e negru si cocalar ea e PNL-istă și nesimțită”, se arată într-un comentariu.

Propunerea deputatului Adrian Dohotaru ar putea duce către un dezastru și mai mare pentru Tarnița

Problema reală a poluării lacului nu sunt sporturile practicate sau pontoanele pe care proprietarii dau petreceri, acești proprietari chiar din contră fac curat pe proprietatea lor și nu aruncă deșeuri în lac. Pe Facebook și în presă au apărut foarte multe imagini când cei doi, Abdul Rahim și Rocsana Contraș, au strând deșeurile de pe Lacul Tarnița. Pe de altă parte, dacă lacul nu ar fi înconjurat de proprietăți private și turiștii ar avea acces la lac precum își dorește deputatul Adrian Dohotaru, șanșele creșterii poluării datorită deșeurilor aruncate ar fi mult mai mari. Se poate vedea acest fapt în numeroase exemple deoarece cei care își lasă gunoaiele pe marginea lacurilor sau le aruncă în apă nu sunt proprietarii terenurilor private ci turiștii. Acest fapt se poate vedea mai ales la malurile Someșului unde are toată lumea acces și este plin de deșeuri.

Directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Cluj, Grigore Crăciun, este de părere că Tarnița ar trebui să rămână o zonă de agrement destinată și sportului nautic. 

“Consider ca nu ar trebui să se interzică aceste sporturi pe Tarnița, e un loc de agrement care pentru asta ar trebui să fie. O soluție ar fi eventual folosirea bărcilor cu motor electric”, a declarat Grigore Crăciun pentru Gazeta de Cluj.

Șeful Oficiului din Dej, capitanul Viorel Federiga spune că lacul tarnița nu e responsabilitatea lor și speră că problema se va reglementa.

“Navigația pe lacul Tarnița nu ține de noi. Administratorul lacului este responsabil pentru asta. Sperăm totuți că se va reglementa situația printr-un simplu regulament de navigație”, a declarat Viorel Federiga pentru Gazeta de Cluj.

Articolul Propunerea deputatului Adrian Dohotaru împotriva proprietăților private de pe Tarnița ar putea crea un dezastru și mai mare pentru lac apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Judecătoarea Dana Gîrbovan acuză un fakenews la adresa sa, promovat de Andrea Chiș: Voi apela la măsurile prevăzute de lege!

$
0
0

Dana Gîrbovan, propunerea PSD pentru Ministerul Justiției, respinsă de președintele Klaus Iohannis, spune că un fakenews a devenit știre după relatarea judecătorului CSM Andrea Chiș în ședința Secției pentru Judecători. Gîrbovan amenință că va apela la măsurile legale în acest caz.

Președintele Uniunii Judecătorilor din România (UNJR) a scris, luni, pe Facebook, faptul că judecătoarea CSM Andrea Chiș a „promovat la scară națională un fakenews”.


„Cum a promovat un fakenews la scara nationala judecatoarea Andrea Chis, din inalta pozitie de membru al CSM

In sedinta Sectiei pentru judecatori a CSM din data de 3 septembrie 2019, cand s-a luat in discutie cererea mea de retragere a demisiei din magistratura, judecatoarea Andrea Chis a spus ca „un ziar spune ca ea s-a intalnit in casa unui om politic, respectiv a vicepresedintelui Camerei Deputatilor, a domnului deputat Iordache”, casa unde mi-as fi „negociat” numirea la Ministerul Justitiei.

In replica, pe data de 4 septembrie, i-am solicitat printr-o postare pe Facebook judecatoarei Chis sa spuna public numele ziarului si a autorului pe care il citeaza.

Ca raspuns, pe data de 5 septembrie, doamna judecator Chis a scris pe Facebook ca „ziarul” la care a facut referire este site-ul de fakenews „comisarul[.]ro”, care pe data de 24 august 2019 publicase un articol fara semnatura unei persoane in care se sustinea ca am fost „acasa la Iordache” unde mi-as fi negociat pozitia de ministru al justitiei.

https://www.facebook.com/andrea.chis…/posts/2721123871253428 [acesta e link-ul la postarea doamnei judecator Chis, care insa e vizibila doar pentru prieteni]

Dupa toate standardele, Comisarul[.]ro nu este un ziar, pe site-ul respectiv negasindu-se nici un fel de informatii despre membrii redactiei sau autorii asa numitelor articole. Acel site este doar o sursa de acuzatii neprobate, grosolane, la adresa unor persoane, alese ca tinte.

De asemenea, „articolul” respectiv postat pe 24 august 2019 nu este un articol de stiri, ci un fakenews anonim mizerabil.

Pana la afirmatiile judecatoarei Chis, pe care le-a facut in cadrul sedintei Sectiei pentru judecatori din CSM, nici un ziar, agentie de presa sau televiziune nu au preluat respectiva „stire”, iar in toata perioada de la publicarea articolului si pana la afirmatiile doamnei Chis nu am fost sunata de presa sa fiu intrebata daca afirmatia respectiva este reala sau nu.

Faptul este pe deplin explicabil, deoarece un site anonim nu poate fi o sursa credibila pentru cineva, cu atat mai mult cu cat abunda in titluri suburbane de genul: HOPA! Ce porcarie! PUTE rau, ce JEG etc.

O scurta cautare pe respectivul site dovedeste ca, in timp, au fost folosite la adresa mea expresii precum „sluga”, „penala”, „pesedista”, in cuprinsul sau chiar titlurile postarilor de pe acest site. In articolul la care face referire membrul CSM Andrea Chis sunt numita „judecatorea pro-infractori”.

Cu toate acestea, judecatoarea Andrea Chis, membru CSM, a considerat ca acest articol prezinta o baza factuala suficient de puternica pentru a cere sesizarea Inspectiei Judiciare si, eventual, sanctionarea mea disciplinara cu retrogradarea in functie sau excluderea din magistratura.

Afirmatiile judecatorului Andrea Chis, facute intr-un cadru oficial, au transformat un fakenews mizerabil intr-o stire preluata ca atare de presa nationala.

Astfel, dupa afirmatiile judecatoarei Chis, presa a titrat ca un membru al CSM a solicitat sesizarea IJ pentru a verifica daca „Dana Gîrbovan s-a întâlnit cu Florin Iordache, acasă la acesta, pentru a-și negocia funcția de ministru”.

Abia dupa afirmatiile judecatoarei Andrea Chis din sedinta CSM din 3 septembrie 2019 am fost sunata de mai multi jurnalisti, pentru a fi intrebata daca am fost sau nu in casa deputatului Iordache.

Strategia aceasta, ca un site anonim sa publice un fakenews, iar apoi o persoana cu autoritate sau credibilitate sa eleveze subiectul pentru a-l face stire de presa, este caz scoala in manualele de propaganda si dezinformare, despre cum sa fie atacata reputatia unei persoane tinta.

Pe scurt, ceea ce a fost initial un fakenews mizerabil, ignorat de presa si de public, a devenit, prin actiunea doamnei judecator Andrea Chis, o informatie credibila. Acest lucru mi-a adus in mod direct si grav atingere propriei reputatii, motiv pentru care voi apela la masurile prevazute de lege pentru astfel de situatii”, scrie Dana Gîrbovan pe Facebook.

Articolul Judecătoarea Dana Gîrbovan acuză un fakenews la adresa sa, promovat de Andrea Chiș: Voi apela la măsurile prevăzute de lege! apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Dana Gîrbovan: Asocierea numelui meu de susţinerea OUG 13 este un fakenews

$
0
0

Judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, propusă de PSD ministru al Justiţiei, susţine, sâmbătă, că asocierea numelui său de susţinerea OUG 13 este un fakenews.

„Am vazut ieri propagata public acuzatia ca am sustinut Ordonanta 13, insa doar un singur site m-a intrebat daca afirmatia e adevarata si le-am spus ca asocierea numelui meu de sustinerea OUG 13 este un fakenews. In fapt, cand in ianuarie 2017 se discuta pe surse despre o ordonanta pentru modificarea codurilor, UNJR a avut in data de 18 ianuarie 2017 o pozitie publica prin care i-a solicitat premierului de atunci, Sorin Grindeanu, „sa nu adopte nici o ordonanta de urgenta care vizeaza activitatea autoritatii judecatoresti, cum ar fi modificarea Codurilor, fara ca aceasta sa fi fost pusa in dezbatere publica si fara sa fi fost transmisa spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii”, scrie, pe Facebook, Dana Gîrbovan.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România precizează că apoi, pe data de 31 ianuarie 2017 a fost adoptată OUG 13/2017, UNJR luând poziţie imediat.

„Imediat, a doua zi, pe data de 1 februarie 2017, UNJR a avut o pozitie publica prin care „condamna modul profund netransparent in care, pe data de 31 ianuarie 2017, Guvernul Romaniei a ales sa modifice Codul penal si Codul de procedura penala, fara o dezbatere reala si efectiva si prin intermediul unei Ordonante de Urgenta care nici macar nu figura pe ordinea de zi a sedintei de Guvern. […] In concluzie, UNJR solicita Guvernului Romaniei sa revina asupra dispozitiilor ce nu au intrat inca in vigoare si sa le transmita in Parlament sub forma unui proiect de lege, unde sa fie dezbatute in mod real si efectiv.” Acestea sunt faptele. Concluziile le trageti singuri”, a transmis Dana Gîrbovan.

Reacţia preşedintelui UNJR vine după ce mai mulţi liberali au criticat-o pentru acest lucru. Vicepreşedintele PNL Gigel Ştirbu a declarat, vineri, că PSD a numit-o pe Dana Gîrbovan la ministerul Justiţiei pentru a plăti o poliţă, după ce aceasta a criticat referendumul pe justiţie şi a susţinut OUG 13.

Articolul Dana Gîrbovan: Asocierea numelui meu de susţinerea OUG 13 este un fakenews apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Cum va fi afectată România de radiațiile produse în urma accidentului nuclear din Rusia.

$
0
0

Explozia care a avut loc în Rusia în urma testării unei rachete nucleare a ucis șapte persoane. Mai mult decât atât, noul „Cernobîl„ ar putea să producă efecte și asupra țărilor învecinate din Europa, datorită nivelului crescut de radiații emis în urma incidentului. Autoritățile ruse însă, mușamalizează situația evitând să dea declarații oficiale asupra evenimentului.

Explozia a avut loc în zona de teste Nionoksa, situată lângă Marea Albă, iar autoritățile locale au raportat o creștere a nivelului general de radiații în urma incidentului. Cu toate că autoritățile rusești declară că „explozia a avut loc în timpul testării unui sistem de propulsie lichidă cu sursă de energie izotopică la o facilitate militară din regiunea Arkhangelsk”, serviciile secrete din SUA presupun că explozia ar fi fost un test ratat al rachetei rusești SSC-X-9 Skyfall, care e încă în dezvoltare.

În urma accidentului, Ministerul Apărării din Rusia a susținut că în atmosferă nu au ajuns substanţe chimice periculoase şi că nivelurile de radiaţie sunt neschimbate. Cu toate acestea, locuitorii zonelor învecinate au început să își cumpere pastile de iod pentru a reduce efectele expunerii la radiaţie după accident iar presa din Rusia scrie că nivelul de radiaţii este de 20 de ori mai mare decât cel normal la circa 30 km de locul faptei.

Această lipsă de informare din partea autorităților ruse, care au încercat să ascndă cât ma mult posibil cauzele și totodată consecințele acestui eveniment, au produs și ulterioare urmări. Angajaţii spitalului la care au fost duşi răniţii au susținut că nimeni nu i-a anunţat că aceştia erau iradiaţi, iar astfel au fost luate măsuri speciale de siguranţă, care au cauzat contaminarea și a unui medic care era de garda la momentul respectiv.

Reacțiile autorităților din România

După această explozie au apărut temeri legate de riscurile la care sunt expuse țările din Europa, la fel cum s-a întâmplat în urma dezastrului de la Cernobîl. În acest sens, autoritățile din România s-au mobilizat cu scopul de-a identifica situația reală a teritoriului nostru. În urma măsurătorilor făcute deasupra Europei, prin programul Comisiei Europene REMon, s-a dovedit faptul că nivelul radioactivității este redus deasupra României, la fel ca, de altfel, deasupra întregii Europe. Analiza se bazează pe stații de monitorizare independente, iar nivelul de radioactivitate din România se înscrie în intervalul 100-200 nano-Sieverts. Nivelul este foarte scăzut. Alerta începe de la valori între zece și o mie de ori mai mari.

Rezultatul analizei care atestă nivelul foarte scăzut al radiațiilor de pe teritoriul României, a fost confirmat de către Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, într-o conferinţă de presă. Întrebat fiind, dacă a primit vreo informare în legătură cu incidentul din Rusia, acesta a afirmat că: „Nu am primit niciun fel de informare decât cea de publică. Este un incident militar. Aşa cum a arătat şi CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare – n.r.) nu există o creştere a nivelului de radiaţii. Nici noi, la Cernavodă, unde monitorizăm aceste emisii, nu am sesizat o creştere a nivelului de radiaţii”.

Mai mult decât atât și Rodin Traicu, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţii Nucleare, susține că valorile radioactivității măsurate în mai multe orașe din România sunt sub limitele inferioare: „Pot să vă confirm că în toată această perioadă cât am făcut aceste monitorizări pe tot teritoriul României, radioactivitatea probelor de aerosoli la o limită de avertizare de 50 de becquereli pe metru cub şi de alarmare de 200 becquereli pe metru cub, nu au depăşit 5 becquereli (n.r. – unitate de măsură pentru radioactivitate) pe metru cub, la Constanţa având, de exemplu 2 becquereli pe metru cub, iar în Bucureşti 4,5 becquereli pe metru cub. Cele mai mici valori sunt la Arad, Baia Mare, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Piatra Neamţ şi Babele, adică pe tot teritoriul României”.

„Facem analize comparative la 24 de ore pentru a urmări orice posibilă modificare a nivelului de variaţie a radioactivităţii atât în aerosoli cât şi în depuneri fixe şi în apă, precum şi a radiaţiilor gamma şi urmărim şi măsurătorile paralele care se fac în zona centralei de la Cernavodă de staţiile de la Constanţa, Slobozia şi Călăraşi, precum şi zona de influenţă a centralei de la Kozlodui, staţiile de la Bechet, Zimnicea, Craiova şi Drobeta Turnu Severin”, a mai spus preşedintele CNCAN.

Cu toate acestea, îngrijorarea încă nu a luat sfârșit și în continuare se vor face analize și evaluări la nivel European, pentru a putea garanta cetățenilor o siguranță totală: „Noi rămânem în alertă până când toate informaţiile culese atât la nivel europen cu partenerii noştri de la ceilalţi regulatori din ţările limitrofe dar şi din analizele pe care le facem, vor confirma faptul că nu există nicio modificare a radioactivităţii mediului la nivel european sau în vreo ţară limitrofă României” a concluzionat Rodin Traicu.

Ce spune Vladimir Putin despre eveniment

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a sesizat și el în urma evenimentului, asigurând cetățenii și statele învecinate prin declarația sa că „Nu există niciun risc şi nicio creştere a nivelului de radiaţii. Am trimis experți la fața locului și ei controlează situația”. Totodată, întrebat despre cum comentează situația victimelor incidentului, președintele a declarat că cei răniţi şi cei uciși vor primi medalii din partea statului rus.

Oficialităţile ruse au făcut declaraţii contradictorii și încă oferă informații sumare pe marginea exploziei fapt care a dus laamintirea accidentului nuclear de Cernobîl (16 aprilie 1986) fiind proaspăt în ochii comunităţii internaţionale mai ales după difuzarea, anul acesta, a serialului de succes cu acelaşi nume.

Articolul Cum va fi afectată România de radiațiile produse în urma accidentului nuclear din Rusia. apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Ce declarații eschivatoare au făcut autoritățile despre starea degradantă a Spitalului de Boli Psihice Borșa.

$
0
0

Scandalul iscat de către Deputatul USR Emanuel Ungureanu în urma publicării mai multor fotografii pe profilul său personal de Facebook în care era clar vizibilă starea degradantă a Spitalului de Boli Psihice Borșa, aparent nu își găsește încă niciun vinovat. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a publicat mai multe imagini cu interiorul și exteriorul clădirii unde sunt ingrijiți aproximativ 180 de pacienți cu probleme psihice. Condițiile sunt deplorabile iar responsabilitatea pentru acest lucru este pasată de la un „jucător” la altul, la fel ca o minge de fotbal.

Totul a început de la postarea de pe Facebook a deputatului Emanuel Ungureanu în care ia la răspundere autoritățile responsabile de administrarea și buna funcționare a spitalului pentru condițiile inimaginabile în care sunt ținuți pacienții de la spitalul de Boli Psihice Borșa: „Nu am văzut așa ceva niciodată, nicăieri, în niciun film horror! 179 de bolnavi cu probleme psihice înghesuiți în camere insalubre, într-o clădire veche de 200 de ani, retrocedată Bisericii Reformate de către moștenitorii familiei Banffy. 22 de bolnavi într-o cameră. Un infern al mizeriei cu neputință de descris în cuvinte. (…) Nu vă puteți imagina ce infern am găsit! Nu aveți cum… Personalul medical mi-a mărturisit că în acest univers al GROAZEI nu a intrat până astăzi niciun deputat, niciodată! Adevărul descoperit este unul crunt, dureros, năucitor, bolnavii psihici din România sunt tratați mai rău ca animalele. Nu am văzut în viața mea atâta mizerie și dezumanizare. Personalul acestui infern al groazei lucrează în condiții extreme, sunt adevărați eroi. Am vorbit și cu doamna manager, am simțit îngrijorare în vocea ei, mi-a mărturisit că de 12 ani se chinuie să schimbe lucrurile, cu eforturi uriașe. Consiliul Județean Cluj are planuri de investiții în zonă, începând cu anul 2014, se chinuie să termine o clădire nouă, de aproape 5 ani… Nu au reușit decât să ridice o clădire care nu este conectată la nicio stație de epurare, satul Borșa, nu are canalizare… Stat mafiot, politicieni indiferenți, dezastru național. Nu am cuvinte…”.

Ca printr-o minune, clădirea uitată de atâția ani, a reapărut în vizorul autorităților locale dar și centrale care s-au sesizat cu privire la această problematică fără a găsi însă soluții, doar scuze. Managerul Spitalului de Boli Psihice din Borșa, Ana Jucan se scuză spunând că de la începutul anului nu au mai fost făcute nici măcar lucrări de igienizare, având în vedere că este în curs de finalizare o clădire nouă în care vor fi mutați pacienții. Dar cu toate acestea, din punctul ei de vedere situația nu este atât de gravă.

„Se asigură condiţii bune de cazare. În acea clădire sunt 110 pacienţi. Nu este periculos. Sigur, clădirea e degradată şi nu e aşa cum ne-am dori toţi să fie. Dar se pot asigura spaţii de cazare. Nu se poate asigura curăţenia, spaţii suficiente pentru fiecare pacient. Noi în fiecare an am igienizat şi am văruit pe interior. Anul acesta, pentru că intenţionăm să ieşim din acea clădire … nu am mai zugrăvit. Pe fiecare etaj sunt două toalete. Sigur, nu e suficient. Evident că nu poţi să asiguri într-o clădire care a fost construită pentru uzul unei familii, acum 200 de ani … nu poti cum să realizezi o infrastructură ca să asigure necesarul de băi. Oamenii mai merg şi în curte, pentru că noi am avut şi în curte grupuri sanitare. Noi avem pacienţi cu afecţiuni psihice, deci faptul că el are toaleta la 2 metri nu înseamnă că nu o să-şi facă necesităţile în curte din cauza afecţiunii pe care o are. ”

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a luat la cunoștință acest fapt dar se declară „neputincioasă” înaintea șefului Consiliului Județean Cluj care din cauza unor conflicte vechi nu va dori o comunicare cu dânsa: „Am văzut cum arată. În primul rând e nevoie de investiţii. Am înţeles că e o investiţie nouă. Mă voi duce şi la Borşa, dar probabil că domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj nu va sta de vorbă cu mine. Dânsul nu discută cu Ministerul Sănătăţii”.

Replica oferită de Reprezentanții Consiliului Județean, acuzațiilor aduse de către deputatul USR este următoarea: „Fotografiile apărute pe reţelele de socializare au fost realizate tendenţios, urmărind să surprindă exclusiv aspecte negative. Domnul Ungureanu omite în mod voit să arate întreaga realitate, respectiv faptul că noua clădire a spitalului este construită deja şi utilată de către Consiliul Judeţean Cluj. Aceasta va fi recepţionată şi dată în folosinţă în două luni. Acelaşi domn uită să ceară şi să facă public punctul de vedere oficial al instituţiilor vizate, respectiv faptul că actualul spaţiu este clădire monument istoric retrocedat, în care, din cauza proceselor de retrocedare, nu s-a putut investi. Îmbunătăţirea sistemului sanitar şi modernizarea acestuia nu se face doar cu scandal pe reţelele de socializare, ci cu exercitarea prerogativelor aferente fiecărei funcţii publice; autoritatea legislativă reglementează, autoritatea locală investeşte, au transmis reprezentanţii spitalului. În perioada următoare, administratorul spitalului, Consiliulul Judeţean Cluj, va fi finaliza şi va recepţionată în luna noiembrie o nouă clădire destinată unităţii spitaliceşti.  În plus, de curând a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru încă o clădire. Se admite însă faptul că în acest moment există probleme serioase.Unitatea funcţionează în proporţie de 70% în spaţii închiriate, respectiv spaţii pentru 140 paturi spitalizare şi activităţi administrativ gospodăreşti (Pavilionul Administrativ, Pavilionul I, Bloc Alimentar, Spălătorie, Ateliere), spaţii care au fost retrocedate proprietarilor în anul 2013. Spaţiile închiriate sunt subdimensionate, nu se poate asigura cubajul în saloane conform reglementărilor în vigoare, sunt clădiri vechi în care este dificil de organizat şi gestionat activitatea medicală’’.

Situația spitalului la momentul actual este dezastruoasă, fotografiile publicate oglindesc realitatea într-un mod cât mai real. Cu toate acestea, persoanele responsabile, încearcă prin declarațiile lor să își „curățească imaginea” mai mult decât să găsească împreună o soluție optimă pentru a rezolva situația.

Articolul Ce declarații eschivatoare au făcut autoritățile despre starea degradantă a Spitalului de Boli Psihice Borșa. apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Presa și alegerile militarizate: STS, prin implicarea în procesul electoral, nu este un paradox ci un pionier

$
0
0

”America pierde războiul informațional cu Rusia”, scrie The Washington Post. China, Iranul și Rusia experimentează metode de a semăna discordia, iar liderii SUA trebuie să vină cu un plan împotriva campaniilor de dezinformare, susțin experții de la German Marshall Fund. ”Războaiele informaționale: cum am pierdut lupta globală împotriva dezinformării și ce putem face”, se intitulează o carte scrisa de Richard Stengel, fost adjunct al secretarului de Stat pentru diplomație publică. Amazon, Microsoft, Oracle se luptă pentru contractele de miliarde ale Pentagonului pentru combaterea dezinformării. Cursa către cel mai mic numitor al libertății de expresie este în toi, cu SUA tot mai hotărâte să reducă acese libertăți pana la nivelul din China si Rusia, cu scopul de a-și securiza democrația.

Propagandiștii-șefi și tribunele lor

”Paradoxul dur al internetului, cândva lăudat ca o voce a libertății, este că permite guvernelor să controleze informația, vulnerabilizându-i pe cei care cred în libertatea informatiei”, scrie David Ignatius într-un editorial publicat de The Washington Post. ”Guvernele autoritare au trecut la exploatarea libertății informatiei. Ei înțeleg că aceleași mijloace care răspândesc democrația pot fi folosite împotriva democrației”, este citat Richard Stengel, fosta asistent al secretarului de Stat pentru diplomație publică. Stengel și Ignatius sunt cunoscuți pentru apelurile lor împotriva campaniilor de dezinformare ruse sau chineze. Stengel știe și care este metoda de a lupta împotriva propagandei și dezinformării – propaganda însăși. ”Fiecare țară își creează propria narațiune, iar fosta mea slujbă la Departamentul de Stat a fost numită în glumă ”propagandist șef”. Nu sunt împotriva propagandei. Fiecare țară o face și trebuie să o facă pentru populația ei, nu cred că este ceva groaznic”.

Tribuna lor fostului ”propagandist-șef” este The Washington Post, ziar deținut de Jeff Bezos, șeful uriașei companii Amazon, care a beneficiat în ultimii cinci ani de un contract de sute de milioane oferit de CIA. Iar Bezos a ajuns să facă parte din Consiliul Consultativ pentru Inovație al Pentagonului (alături de reprezentanți ai Google, LinkedIn sau Alphabet).

Armata intră în scenă

Firește, această cooperare companiilor hight-tech și a presei cu armata duce la noi roade. Oracle și Amazon se luptă pentru un contract de 10 miliarde de dolari pentru crearea rețelei de cloud a Pentagonului. Apoi, agenția Bloomberg scria, la finalul lunii august, că Agenția Pentagonului pentru Proiecte Avansate de Cercetare (DARPA) finanțează un proiect pentru depistarea informațiilor false di spațiul virtual înainte ca acestea să devină virale, proiect numit SemaFor (Semantic Forensics). ”SUA dezlănțuie armata pentru a lupta cu știrile false”, scrie Bloomberg. ”Dacă va avea succes, după patru ani de teste, sistemul se va putea extinde pentru a detecta relele intențiile și pentru a împiedica știrile false să polarizeze societatea”, scrie Bloomberg. Așadar, platformele sociale și presa online devin treptat o țintă operativă a structurilor militare.

La fel și elegerile. La începutul anului 2018, Microsoft a anunțat că are o soluție pentru a proteja procesul electoral din SUA în fața imixtiunii străine. Soluția se numește ElectionGuard, un program care ar putea fi instalat pe mașinile electronice de vot din SUA pentru alegerile din anumite state, în 2020. Unii dintre partenerii Microsoft în acest proiect sunt companii care au contracte cu Pentagonul. Un exemplu este compania Galois, printre ai cărei clienți s-au numărat Pentagonul, Lockheed Martin și comunitatea de informații a SUA.

Puterea absolută

Evoluțiile de mai sus au loc într-un spațiu nepublic. La nivel public, este rolul presei și al diverselor fundații să pregăteasca opinia favorabilă ”militarizării” informației. Un exemplu este remarca jurnalistului CNN Jim Sciutto legată de polemica implicării Rusiei în alegerile din SUA din 2016. ”Haideți să interzicem cuvântul ”narațiune” în această discuție. Există o singură versiune a faptelor și a adevărului”, spunea Sciutto. Desigur, versiunea CNN și a The Washingtton Post, a partenerilor Media ai serviciilor secrete, versiunea companiilor ce beneficiază de contracte cu armata, versiunea fundațiilor apropiate guvernului.

Cine controlează informația controlează lumea, iar lupta pentru controlul informației este una veche. Acum însă asistăm la dezlănțuirea unei lupte pentru controlul opiniilor. ”Puterea înseamnă să controlezi ce se întâmplă. Puterea absolută înseamnă însă să controlezi ce gândesc oamenii despre ce se întâmpla”, scrie jurnalista Caitlin Johnstone. ”Controlând ce se întâmplă poți deține puterea până când oamenii se satură de acțiunile tale și de îndepărtează. Dacă poți controla ce gândesc oamenii despre ce se întâmplă, poți avea puterea pentru totdeauna. Controlul asupra modului în care oamenii interpretează circumstanțele și evenimentele îți poate asigura mereu impunitatea”.

Două concluzii se pot desprinde. Prima este remarca lui Benjamin Franklin: ”Cei care renunță la Libertate pentru a obține temporar Securitatea vor sfârși prin a le pierde pe amândouă”. A doua concluzie este că procesul electoral și a dezbaterea publică sunt pe cale de a fi ”militarizate”, pentru că democrația va fi prezentată ca o ”cetate asediată” ce are nevoie disciplină militară. Limitându-ne la România, se poate spune că STS, prin implicarea în procesul electoral, nu este un paradox ci un pionier, o agenție ce execută și testează căile către noua ”democrație”.

Sursa: Călin Marchievici – cotidianul.ro

Articolul Presa și alegerile militarizate: STS, prin implicarea în procesul electoral, nu este un paradox ci un pionier apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Generalul Iliescu explică înverșunarea împotriva lui Dragnea: ”Eu îl intreb doar pe locatarul de la Cotroceni dacă este adevarat, dacă ne-a trădat pe noi românii pentru interese personale, meschine”

$
0
0

Fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, a postat pe Facebook un mesaj în care explică de ce există atâta înverșunare împotriva lui Liviu Dragnea. Mesajul integral postat de generalul Iliescu:

”LIVIU DRAGNEA, INAMICUL NUMARUL 1 DIN ROMANIA AL UNCHIULUI SAM

Executarea fostului lider al PSD, Liviu Dragnea, la sfarsitul lunii Mai, nu a fost decisa la Bucuresti, asa cum cred multi analisti politici si comentatori pe la diversele posturi TV, ci la Washington D.C.! Acest aspect nu este un secret. Am prezentat, cu mult timp inainte de a fi condamnat, de ce Liviu Dragnea este o tinta, si ce i se pregateste. Nu am sa reiau acum toate elementele prezentate deja, puteti lectura postarile mele anterioare despre fostul sef al Camerei Deputatilor, si le veti gasi. Cert este insa ca Liviu Dragnea a vrut ca noua romanilor sa ne fie putin mai bine, si exact pentru asta a fost executat. In momentul in care a facut afirmatia, in mod public, ca nimeni nu mai poate lua din Romania ceea ce vrea fara sa plateasca nimic, dar si faptul ca vor fi acceptate doar acele actiuni care nu aduc atingere intereselor nationale, si-a semnat singur condamnarea. Aceasta afirmatie, pe care stapanul nostru strategic a primit-o ca pe o lovitura reala si directa, urma unor demersuri deja initiate si anume Legea offshore, prin care mega companiile lor erau vaduvite de multe miliarde de dolari si de posibilitatea de a dispune cum doreau de gazele din Marea Neagra, deciziile lui Dragnea de a nu da, fara o analiza serioasa si la adevarata valoare, obiectivele strategice pe care le mai are inca Romania, de a interzice dublul standard pentru produsele importate din Vest, de sprijinire a producatorilor autohtoni in competitia cu marile companii straine existente pe piata interna, si numarul exemplelor ar putea continua.

Ce nu s-a spus pana acum si este de fapt motivul substantial, deasupra toturor motivelor, fiecare in parte foarte important, si care a dus la condamnarea rapida a liderului celui mai mare partid politic din tara noastra, sunt de fapt semnalele transmise de acesta si dorinta lui ca Romania sa dezvolte relatii bune cu Rusia si, mai ales, cu China. In confruntarea acerba pentru mentinerea suprematiei mondiale pe multiple planuri a SUA in raport cu China si Rusia, demersurile lui Dragnea au fost percepute de Unchiul Sam ca un real pericol in realizarea intereselor geostategice americane, interese care vizau si angajarea, in acest conflict, si tarile din Europa de Est. Ori, atata timp cat Liviu Dragnea era presedintele partidului care controla Guvernul si Parlamentul Romaniei, care puteau aproba sau nu actiunile americane in aceasta zona, iar decizia lor nu era facultativa, el aparea in ochii acestora ca un obstacol major ce trebuia indepartat. Renuntarea SUA la Tratatul INF nu a fost determinata de incalcarea de catre Rusia a acestui tratat, ci de faptul ca o alta superputere, in speta China, care nu era parte a tratatului, a dezvoltat sisteme de rachete intermediare si le-a amplasat in zone strategice, care afecteaza interesele americane in zonele respective. Imediat dupa denuntarea tratatului respectiv, SUA au trecut la instalarea sistemelor de rachete, interzise pana atunci, in tari prietene din Asia de Est, incercand sa echilibreze balanta in zona. Dar intentia americanilor nu se limiteaza doar la aceste masuri. Ei au decis sa instaleze asemenea sisteme si in Europa de Est, in speta in Polonia si Romania. Acest demers se impune a fi imbratisat si de liderii cu decizie politica si administrativa, dar si de autoritatile publice cele mai importante ale statului nostru. Ar fi putut fi aceptate de Liviu Dragnea, cel care controla aceste autoritati? Americanii au considerat ca nu, si l-au trimis la ghilotina. Din acest motiv i-au interzis sa mai intre in SUA, inainte ca Instanta Suprema sa pronunte o condamnare definitiva, renuntand la principiul democratic atat de invocat si anume prezumtia de nevinovatie. Pornirea americanilor impotriva liderului din Teleorman a fost asa de puternica incat i-a sanctionat cu aceeasi masura si copiii, care sunt total nevinovati. I-ar fi pedepsit si nepotii si stranepotii daca i-ar fi avut. De ce? Dragnea nu este un terorist, nu este un criminal, nu a pus bombe si nu a ucis oameni nevinovati, de fapt nu a ucis pe nimeni, nu a fost acuzat ca si-a insusit milioane de dolari din banii publici, asa cum au facut multi americani, la ei, la noi si in multe alte tari, vorbim doar de angajarea a doua persoane care lucrau la partid, si nu la el acasa, in conditiile in care prejudiciul a fost calculat la 8000 de euro, care deja fusesera recuperati. Atunci de ce asemenea sanctiuni, care nu au nimic de-a face cu atat de trambitata democratie americana, de ce atata inversunare impotriva lui Dragnea?

Explicatia este una singura! Dragnea era cel care s-a opus planurilor americane de a ne atrage in actiuni deosebit de periculoase impotriva Chinei si Rusiei. El le-a cerut, actualului si fostului ministru al apararii, sa analizeze in mod serios noile achizitii de tehnica militara din SUA, vazand presiunile puternice venite din partea „partenerului” strategic, si sa evalueze pericolele si riscurile daca acceptam propunerile americanilor. Adica, a dat semnalul ca nu dorim achizitionarea pe multe, chiar foarte multe miliarde de dolari, si instalarea sistemelor de rachete interzise prin Tratatul INF. El si-a dat seama de pericolul pe care si-l asuma Romania, acela de a inceta sa mai existe, daca aproba solicitarile Unchiului Sam. Multora dintre voi nu va vine sa credeti aceste afirmatii si, in consecinta, am sa va prezint ce gandesc strategii americani despre aceste actiuni. Cunoscutul analist american Paul Craig Roberts, fost secretar adjunct al Trezoreriei americane pentru politica economică în timpul lui Ronald Reagan, profesor universitar, in prezent Director al Institutului de Economie Politica, persoana foarte respectata in randul analistilor, nu numai din SUA, datorita prognozelor realiste pe care le face, cu conexiuni puternice la structurile de decizie ale tarii sale si cu acces la informatii substantiale, in articolul intitulat „Iresponsabilitatea micilor naţiuni”, cu referire directa la Romania si Polonia, articol publicat imediat dupa vizita Presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, la Casa Alba, afirma urmatoarele:

– “Tratatul INF a fost, poate, cea mai importantă înţelegere dintre toate cele privitoare la controlul armamentului încheiate de preşedinţii americani din secolul 20 şi abandonat acum, în secolul 21, de guvernele neoconservatoare americane. Tratatul anihila ameninţarea misilelor ruseşti asupra Europei şi ameninţarea misilelor americane din Europa asupra Rusiei. Importanţa tratatului e legată de reducerea riscului de război nuclear accidental. Sistemele de avertizare au o lungă istorie a alarmelor false. Problema misilelor americane de la graniţa Rusiei este aceea că ele nu lasă nici un interval de reflecţie sau de contact cu Washingtonul atunci când Moscova primeşte o falsă alarmă. Având în vedere iresponsabilitatea cu care guvernările americane de la Clinton încoace au crescut tensiunile cu Rusia, misilele aflate la frontiera Rusiei impun practic conducerii statului rus să acţioneze imediat, apăsând pe buton imediat ce sună alarma.”;

– “Tratatul încheiat de Reagan şi Gorbaciov în 1987 eliminase această ameninţare. La ce serveşte resuscitarea ei ? De ce tace Congresul ? De ce tace Europa ? De ce tace media din SUA şi din Europa ? De ce facilitează această ameninţare România şi Polonia permiţând misilelor americane să staţioneze pe teritoriul lor?

E aproape sigur că guvernul român şi cel polonez au căpătat saci de bani de la complexul militaro-securitar american care vrea contracte de multe miliarde pentru a produce noi rachete. Aici vedem extrema iresponsabilitate a ţărilor mici. Fără guvernele corupte şi neghioabe ale României şi Poloniei, Washingtonul nu ar putea reînvia o ameninţare îngropată acum 31 de ani de Reagan şi Gorbaciov.

Nici măcar statul-marionetă al Germaniei ocupate nu a acceptat să adăpostească rachetele. Dar două state insignifiante, lipsite de importanţă în lume supun toată planeta la riscul războiului nuclear pentru ca nişte politicieni români şi polonezi să încaseze câteva milioane de dolari.

Misilele de la graniţa Rusiei care nu îngăduie nici un interval de reacţie sunt o problemă gravă pentru Rusia. Eu tot aştept ca Rusia să anunţe că la primul semn că au fost lansate rachete din România sau din Polonia cele două ţări vor înceta pe loc să existe. Asta ar putea trezi populaţiile din România şi din Polonia la primejdia în care le pun guvernele lor corupte.

De ce nu constituie provocările din România şi din Polonia o justificare suficientă pentru ca Rusia că ocupe preventiv ambele ţări ? E o provocare mai mare ca Rusia să ocupe cele două ţări decât ca ele să adăpostească rachetele americane împotriva Rusiei ? De ce doar prima ar fi o provocare, nu şi cealaltă ?

Nimeni nu poate veni în ajutorul României şi Poloniei nici dacă ar vrea. NATO e o glumă. N-ar rezista o zi într-o confruntare cu Rusia. Crede cineva că Statele Unite au de gând să se sinucidă pentru România şi Polonia ?” („The Irresponsibility of Small Nations”, http://www.paulcraigroberts.org, 23 august 2019)

Concluzia o trageti voi!

Eu il intreb doar pe locatarul de la Cotroceni daca este adevarat, daca ne-a tradat pe noi romanii pentru interese personale, meschine, si a aruncat Romania intr-o zona de pericol greu de imaginat. Sper sa ne raspunda, totusi! Avem acest drept! Nu vine el peste putin timp sa ne ceara votul sa-l realegem Presedintele Romaniei! Va las pe voi sa apreciati, daca merita, sau nu….”, scrie Dumitru Iliescu.

Articolul Generalul Iliescu explică înverșunarea împotriva lui Dragnea: ”Eu îl intreb doar pe locatarul de la Cotroceni dacă este adevarat, dacă ne-a trădat pe noi românii pentru interese personale, meschine” apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.


CJ Cluj a contractat studiul de fezabilitate pentru ”park and ride”-ul de lângă aeroport

$
0
0

Astăzi reprezentanții CJ Cluj au semnat contractul de prestare a serviciilor de elaborare a documentațiilor tehnico-economice și de asistență tehnică aferente obiectivului de investiție „park and ride”.

Finanțată din bugetul Consiliului Județean, această facilitate ce urmează a fi construită în proximitatea Aeroportului Internațional ,,Avram Iancu” Cluj-Napoca are drept principal obiectiv descongestionarea traficului și stimularea mobilității din perimetrul zonei metropolitane clujene, prin utilizarea mijloacelor de transport public în comun, în locul autovehiculelor personale.

            Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj apreciază că obiectivul de tip „park and ride” de la intrarea în Cluj-Napoca e o investiție ce va genera beneficii multiple, atât pentru clujeni cât și pentru cei ce vizitează sau tranzitează Clujul, prin trecerea la un mod de deplasare mult mai rapid și mai ușor.

„Este unul din proiectele mele de suflet. Îmi doresc foarte mult să asigurăm infrastructura necesară prin care locuitorii județului Cluj să beneficieze de multiple oportunități de mobilitate, în condiții optime”, a declarat inițiatorul proiectului, vicepreședintele Consiliului Județean, Marius Mînzat.

Documentația ce va trebui realizată de societatea cu care s-a semnat contractul va fi predată Consiliului Județean în următoarele luni, după cum urmează: studiul de fezabilitate până la 1 decembrie 2019, documentația pentru obținerea autorizației de construire până cel târziu în 20 decembrie a.c., în timp ce documentație tehnică de execuție va trebui predată până la sfârșitul lunii ianuarie 2020. În ceea ce privește componenta de asistență tehnică, aceasta va trebui asigurată până la data de 10 martie 2022.

Societatea declarată câștigătoare în urma desfășurării procedurii de atribuire a acestui contract de servicii este firma Hentza Business SRL, prețul convenit pentru îndeplinirea contractului fiind de 830 000 lei, fără TVA.

Parcări de tip ,,park&ride” funcționează deja cu succes în numeroase oraşe din Europa. Situate la intrările în oraşe, acestea le permit șoferilor din alte localități să îşi parcheze autovehiculele și să folosească pentru a ajunge în zona centrală transportul în comun. În acest fel, se contribuie semnificativ la decongestionarea traficului prin reducerea numărului de autovehicule care circulă în interiorul localității.

Citeste si 6,5 milioane euro este prețul incompetenței administrației Boc. Parkingul din Mihai Viteazu nu se mai face, dar îi va costa pe clujeni câteva milioane de euro

Articolul CJ Cluj a contractat studiul de fezabilitate pentru ”park and ride”-ul de lângă aeroport apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Fostul șef al SRI, George Maior, audiat la DNA

$
0
0

George Maior, fostul director al SRI și actualul ambasador al României la Washington, s-a prezentat marți la sediul DNA. Conform unor surse judiciare citate de G4Media, acesta dă declarații în calitate de martor în dosarul Broady, în care se cercetează felul în care Liviu Dragnea a făcut o deplasare în ianuarie 2017 în Statele Unite la inaugurarea lui Donald Trump ca președinte.

Reamintim că, Liviu Dragnea a făcut deplasarea în ianuarie 2017 la Washington alături de pe atunci premierul Sorin Grindeanu. Presa a arătat că această deplasare a fost facilitată de către afaceristul Elliot Broady, în schimbul unei sume care s-ar ridica la aproximativ 1 milion de dolari. 

Fundraiserul republican Elliot Broady este cercetat în SUA pentru acuzaţiile că s-a folosit de accesul la Trump pentru câștig personal și a încălcat Legea privind practicile străine corupte, care prevede că este ilegal ca un cetățean american să ofere oficialilor străini „ceva de valoare” pentru a obține un avantaj comercial.

Conform Huffington Post, rocurorii caută date despre 20 de persoane și companii. Toți au legături cu Broidy, cu firmele, cu afacerile și contractele sale în domeniul apărării și cu oficiali străini cu care a urmărit să facă afaceri, printre care actualul președinte din Angola și doi politicieni din România.

Cei doi politicieni ar fi Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu, care au fost la Washington la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump din 20 ianuarie 2017. Presa scria la vremea respectivă că ar fi plătit 1 milion de euro pentru această participare.

Articolul Fostul șef al SRI, George Maior, audiat la DNA apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Curtea de Apel Cluj a eliberat un arestat din dosarul de sclavie Projekt Maramureş

$
0
0

Curtea de Apel Cluj a decis să elibereze una dintre persoanele arestate în dosarul de sclavie Projekt Maramureş.

Cercetările vizează o grupare condusă de o familie de germani e acuzată că a ţinut în sclavie mai mulţi tineri germani, pe care i-a pus să execute munci în locuinţele unor localnici, pretextul oficial fiind cel al unui „program de reeducare”. Contestaţiile depuse de celelalte patru persoane arestate preventiv au fost respinse de magistraţii de la Curtea de Apel Cluj.

„A fost admisă contestaţia formulată de către inculpatul N.S. şi în privinţa lui a fost respinsă propunerea de luare a măsurii arestării preventive, dar s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu ziua de azi, azi fiind pus în libertate. Restul contestaţiilor au fost respinse”, a declarat Lucian Marian, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj.

Un număr de cinci persone, printre care şi liderul grupării, cetăţeanul german Schumann Bert Sieghard, au fost arestate preventiv, la sfârşitul lunii august, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane şi lipsire de libertate în mod ilegal, în dosarul „Projekt Maramureş”.

Potrivit procurorilor DIICOT care au instrumentat cazul există suspiciunea rezonabilă că trei inculpaţi, printre care şi Schumann Bert Sieghard, au iniţiat şi au constituit un grup infracţional organizat, anterior anulul 2014, pentru a aduce în România în scop de reabilitare şi reintegrare socială, a unor loturi de adolescenţi germani având comportamente antisociale şi ostile ideii de integrare socială, provenind de regulă din medii dezorganizate (părinţi divorţaţi, narcomani, alcoolici etc.), dar nu numai, sau care din cauza unor afecţiuni grave (depresie, psihoză, dependenţă de droguri) au devenit instabili emoţional şi prezintă comportamente dezordonate.

Tinerii erau luaţi de către statul german în custodie, de la părinţii acestora, după care erau încredinţaţi organizaţiei respective pentru a intra în „programul de reabilitare” promovat de iniţiatorul şi coordonatorul acesteia, Schumann Bert Sieghard, ajutat de către soţia sa şi de către celelalte persoane, cetăţeni români.

„În programele Projekt Maramureş erau prevăzute în scop de reabilitare o multitudine de activităţi recreative, menite să stimuleze dorinţa de linişte şi de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, beneficiind de educaţie multidisciplinară prin intermediul unor specialişti în pedagogie, psihologie şi diverse activităţi lucrative. În realitate, tinerii erau excluşi de la orice formă de continuare a studiilor, li se confiscau actele de identitate, bunurile personale (în principal cele care ar facilita posibilitatea de comunicare cu lumea exterioară) şi erau supuşi unor metode dure şi brutale de aşa-zisă educaţie, promovate de către inculpatul S.B.S în baza unor convingeri educative personale”, au arătat procurorii.

Anchetatorii susţin că membrii grupului au aplicat metode barbare asupra minorilor, prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea lor la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor, şi îndeplinirea unor servicii lucrative (în sensul legii penale), exercitându-se asupra lor acte de constrângere fizică adesea extremă (bătăi repetate, privare de hrană, lipsire de libertate prin închiderea într-un aşa-zis „arest”, exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor şi în ignorarea voită a unor consecinţe grave pentru organismul lor, legarea cu funii, înhămarea la căruţă alături de animale, ţinerea deliberată a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie etc.) şi verbală, constând în umilinţe şi acte specifice torturii.

Citeste si Curtea de Apel Cluj a condamnat o femeie care și-a obligat nepotul de 8 ani să se masturbeze. Femeia îl amenința pe copil cu cuțitul

Articolul Curtea de Apel Cluj a eliberat un arestat din dosarul de sclavie Projekt Maramureş apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Judecătorul Cristi Danileț, explicații în dosarul disciplinar

$
0
0

Judecatorul Vasilica-Cristi Danilet de la Tribunalul Cluj, precum si alti 3 judecatori au dat explicatii in mai multe dosare disciplinare.

Cei patru magistrati au intrat in discutia Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara in sedinta de miercuri, 11 septembrie 2019.

Vasilica Danilet este acuzat de savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor: „manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in afara exercitarii atributiilor de serviciu”.

Amintim ca pentru aceeasi abatere disciplinara, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara l-a sanctionat pe Danilet cudiminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 5% pe o perioada de 2 luni.

In afara de Vasilica Danilet, in sedinta din 11 septembrie 2019 au fost audiati alti trei judecatori, cercetati pentru diverse abateri stipulate in articolul 99 din Legea nr. 303/2004.

Lista acestora:

1. Iulian Pacurar (Tribunalul Specializat Cluj) – lit. r) teza I: „neredactarea hotararilor judecatoresti, din motive imputabile, in termenele prevazute de lege”;

2. Mihaela Lazau (Judecatoria Sannicolau Mare) – lit. c): „atitudinile nedemne in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, celalalt personal al instantei sau al parchetului in care functioneaza, inspectori judiciari, avocati, experti, martori, justitiabili ori reprezentantii altor institutii”;

– lit. h): „nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor ori intarzierea repetata in efectuarea lucrarilor, din motive imputabile”;

– lit. t): „exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, daca fapta nu intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni. Sanctiunea disciplinara nu inlatura raspunderea penala”;

3. Marius Daniel David (Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti) – lit. r) teza I: „neredactarea hotararilor judecatoresti, din motive imputabile, in termenele prevazute de lege”.

Sursa : www.juri.ro

Articolul Judecătorul Cristi Danileț, explicații în dosarul disciplinar apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Ministrii de la Transporturi, Mediu și Ape luați la întrebări în cazul poluării lacului Tarnița. FOTO cu momentul deversării unei fose septice în lac

$
0
0

Prin intermediul unui comunicat, PSD Cluj a adresat o întrebări Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, vizavi de poluarea lacului Tarnița, sursa de alimentare cu apă a clujenilor. Mai mult, în cadrul comunicatului sunt atașate o serie de fotografii care surprind momentul în care o fosă septică este deversată în lacul Tarnița!

”Domnului Răzvan CUC, ministrul transporturilor

Stimate domnule ministru,

În ultimele săptămâni, mai mulţi parlamentari clujeni, cât şi
subsemnatul, au semnalat situaţia alarmantă din lacul Tarniţa, sursa de
apă potabilă a Clujului, după o serie de evenimente organizate pe lac
sau în apropierea acestuia fără niciun aviz din partea autorităţilor,
după sutele de reclamaţii venite din partea locuitorilor zonei, care nu
mai acceptă zgomotul, poluarea şi mai ales bărcile cu motor, jet
ski-urile şi hidroavioanele!

Stimate domnule ministru,

În fiecare zi, zeci de ambarcaţiuni tranzitează lacul Tarniţa, multe
bărci cu motor sau jet ski-uri nefiind înmatriculate iar mulţi
proprietari nu au permis. De asemenea, cei mai mulţi conducători de jet ski şi bărci cu motor nu poartă VESTE.

Instituţia Prefectului de Cluj s-a implicat serios în această speţă,
însă având în vedere că Autoritatea Navală Română este autoritatea
centrală de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, în
domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor, vă solicit să
efectuaţi un control de urgenţă la Oficiul de Căpitănie Dej! Activitatea
acestui oficiu lasă de dorit, anarhia instituţională de pe lacul Tarniţa
fiind cel mai bun exemplu!

Stimate domnule ministru,

Având în vedere că instituţia vă este subordonată, vă solicit în scris,
răspunsuri la următoarele întrebări:

Câte permise de conducere pentru ambarcaţiuni în judeţul Cluj a
eliberat Oficiul de Căpitănie Dej în ultimii zece ani?

Câte amenzi a aplicat pe lacul Tarniţa, Oficiul de Căpitănie Dej, în
ultimii cinci ani?

Câte acţiuni de monitorizare, verificare şi amendare a organizat
Oficiul de Căpitănie Dej în ultimii doi ani în zona Tarniţa?

Ce puncte de vedere a emis Oficiul de Căpitănie Dej cu privire la
navigaţia de pe lacul Tarniţa? Există o strategie în acest sens?

2. Ministrului mediului – interimar

Activitatea Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Judeţean Cluj, în
speţa poluării lacului Tarniţa

Stimate domnule ministru,

În ultimele săptămâni mai mulţi clujeni au semnalat situaţia alarmantă
din lacul Tarniţa, sursa de apă potabilă a Clujului, după o serie de
evenimente organizate pe lac sau în apropierea acestuia fără niciun aviz din partea autorităţilor. Oamenii nu mai acceptă zgomotul şi mai ales poluarea lacului.

Mai multe poze şi articole au apărut în presa locală cu privire la
poluarea lacului Tarniţa, în acest sens, având în vedere că instituţia
Garda Națională de Mediu (GNM) este o agenție guvernamentală aflată în subordinea Ministerului Mediului, vă solicit să-mi răspundeţi în scris
la următoarele întrebări:

Ce activitatea a desfăşurat Garda Națională de Mediu, Comisariatul
Judeţean Cluj, în zona Tarniţa, în ultimii cinci ani?

Câte amenzi a aplicat Garda Națională de Mediu, Comisariatul Judeţean
Cluj, în zona Tarniţa în ultimii cinci ani?

Există un protocol de colaborare între Garda Națională de Mediu,
Comisariatul Judeţean Cluj şi la Oficiul de Căpitănie Dej pentru
lacurile din zona de munte a Clujului, rezerva de apă potabilă pentru
întreaga zonă? (Dacă există vă solicit să-l faceţi public!)

3. Domnului Ioan Deneş, ministrul apelor şi pădurilor

Calitatea apei din lacul Tarniţa, sursă de apă potabilă a Clujului

Stimate domnule ministru,

Lacul Tarniţa este sursa de apă potabilă a Clujului, o acumulare
deosebit de importantă pentru întreaga zonă. Din nefericire, în ultimii
ani, în nenumărate situaţii au fost semnalate situaţii în care lacul a
fost poluat.

Având în vedere această situaţie, cât şi importanţa acumulării Tarniţa,
vă solicit un răspuns în scris la următoarea întrebare:

„Care este calitatea apei din lacul Tarniţa şi cât s-a degradat în ultimii zece ani?”, arată comunicatul PSD Cluj.

Citeste si Petiție pentru stoparea poluării lacului Tarnița, sursa de apă a clujenilor

Articolul Ministrii de la Transporturi, Mediu și Ape luați la întrebări în cazul poluării lacului Tarnița. FOTO cu momentul deversării unei fose septice în lac apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Viewing all 12594 articles
Browse latest View live