După un centenar mult așteptat, cel al României, în 2019 sărbătorm o instituție aproape de sufletul nostru, Universitatea Babeș-Bolyai, care împlinește 100 de ani de la înființare ca universitate românească. Cu prilejul acestui eveniment reporterul Gazeta de Cluj a vorbit cu rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Ioan-Aurel Pop.
Istoricul universității începe în secolul al
XVI-lea, mai exact în anul 1578, când principele Transilvaniei, Ștefan Bathory,
îi cere ajutorul papei Grigore al XIII-lea în scopul înființării unui colegiu
iezuit la Cluj. Diploma de înființare a acestui colegiu este emisă de către
principe la 12 mai 1581, la Vilna, în prezent Vilnius, în Lituania, iar în
cadrul colegiului se studiau gramatica, filosofia, teologia și retorica, toate
în limba latină. Colegiul își continuă activitatea sub diverse forme, până la
desființarea Ordinului Iezuit, în 1773, când Colegiul Academic Universitar din
Cluj, care avea patru facultăți, Filosofie, Drept, Medicină și Teologie, trece sub conducerea Ordinului Piarist.
În secolul al XIX-lea se întemeiază
Universitatea Regală Maghiară de la Cluj, care avea 4 facultăți: Drept, Științe
de Stat, Medicină, Matematică și Științe Naturale și Filosofie, Litere și
Istorie. Începând cu 1 octombrie 1919, universitatea se transformă în
universitate românească, avându-l pe Sextil Pușcariu rector și din octombrie
1927 va purta numele primului rege al României Mari și se va numi
„Universitatea Regele Ferdinand I”. Începând cu data de 29 mai 1945 s-a
înființat „Universitatea cu limba de predare maghiara”, care mai târziu
primește numele de „Universitatea Bolyai”. Universitatea românească din Cluj
devine, în timpul perioadei comuniste „Universitatea Victor Babeș” și cele două
universități funcționează în paralel până în 1959, când are loc unificarea
celor două instituții de învățământ. Noua universitate avea atunci șase
facultăți și anume Matematică
și Fizică, Chimie, Științe Naturale-Geografie, Filologie, Științe Juridice,
Istorie și Filosofie.
De-a lungul timpului, Universitatea
Babeș-Bolyai a trecut prin numeroase transformări, atât din punctul de vedere
al structurii, cât și al programelor oferite de facultăți. Din anul 1995 s-au
creat cele trei linii de studiu, română, maghiară și germană, iar începând cu
anul universitar 2006/2007 studenții pot alege dintre 21 de facultăți la care
să urmeze cursuri universitare dintre cele mai diverse.
Conform ultimului clasament dat publicității de
către QS World University Rankings, pentru anul 2019, Universitatea
„Babeș-Bolyai” se află pe primul loc al instituțiilor de învățământ superior
din România, ceea ce confirmă încă o dată că tradiția este un element esențial
în oferirea de studii la standarde înalte pentru cei care aleg universitatea
din inima Transilvaniei.
Ioan
Aurel-Pop: “ultimul
secol a fost, într-adevăr, cel mai zbuciumat”
Reporter: Știm
cu toții că istoria UBB-ului in cei 100 de ani a fost una zbuciumată, ne puteți
povesti mai multe despre aceasta? Ce evenimente organizați anul acesta pentru
marcarea acestor ani și care este obiectivul central, miza primordială a UBB la
sărbatoarea Centenarului său?
Ioan-Aurel Pop: În cuprinsul celor 438 de ani
trecuți de la prima fondare a Universității la Cluj (cu numele de Colegiul
Major Iezuit și cu rangul de academie europeană), ultimul secol a fost,
într-adevăr, cel mai zbuciumat. S-a întâmplat aceasta pentru că și istoria contemporană
în general a fost foarte alertă și plină de provocări. Între aceste provocări,
Al Doilea Război Mondial și regimul comunist se află printre cele mai
semnificative. După primele două decenii de funcționare, decenii care ne apar
ca o „vârstă de aur”, a urmat refugiul de la Sibiu și Timișoara, în urma
răpirii vremelnice (1940-1944) a nordului Transilvaniei. Comunismul nu a
distrus Universitatea, dar a divizat-o (până la 1959, când cele două
universități, cea română și cea maghiară, s-au unit) și a ideologizat-o.
Ultimii ani de comunism au însemnat limitarea drastică a numărului de studenți
și profesori, a specialităților și facultăților, reducerea numărului de
discipline predate în limba maghiară, întreruperea schimburilor de publicații
cu Occidentul etc. Abia după 1989, Universitatea a revenit la statutul ei
consacrat și, mai ales, la autonomie, trecând și la multilingvism. E drept că
nici epoca interbelică nu a fost chiar de aur, mai ales după ce a crescut
influența ideologiilor de tip fascist. Numai că, dintre universitățile
românești (care erau atunci patru: Iași, București, Cluj și Cernăuți), cea din
Cluj a fost cea mai reticentă la aceste ideologii totalitare. Un rector faimos
al ei – Florian Ștefănescu-Goangă – a fost chiar pe punctul de a fi asasinat de
legionari fiindcă a fost de partea democrației de tip occidental. Pentru
cinstirea acestei sute de ani trecute de la 1919, între noiembrie 2019 și
ianuarie 2020 (adică între deschiderea anului academic prin lecția lui Vasile
Pârvan și inaugurarea oficială făcută de regii întregitori, Ferdinand și
Maria), organizăm tot ceea ce poate să fie mai frumos, mai decent, mai
semnificativ: facem ceremonii de înaltă ținută, publicăm cărți despre istoria
Universității și a personalităților sale, acordăm burse studenților, desfășurăm
teme de cercetare, invităm profesori și studenți străini etc. Toate acțiunile
de amploare din această perioadă sunt puse sub semnul acestei onorante
aniversări. Miza centrală, pe care ne-am fixat-o în urmă cu câțiva ani, a fost
ca UBB să devină, la sărbătoarea Centenarului școlii superioare românești de la
Cluj, prima universitate a țării, performanță recunoscută în chip obiectiv, în
clasamentele interne și internaționale. Mulțumită profesorilor și studenților
noștri, în frunte cu Senatul, cu prorectorii, decanii etc., am reușit. Evident,
asta nu înseamnă mare lucru, dacă nu vom reuși să ne menținem în această demnă
și onorantă postură.
Reporter: Cum
apreciați dinamica numărului de studenți ai UBB în ultimii ani? Prin ce
considerați că atrage această universitate studenții dar și care considerați că
sunt nemulțumirile acestora vis-a-vis de UBB? Considerați că pregătirea studenților
la UBB corespunde cu cererea de pe piața muncii?
Ioan-Aurel Pop: Este firesc ca, după măsurile
artificiale luate de regimul comunist contra accesului liber la educația
superioară, numărul de studenți să fi crescut. Totuși, cred că la noi – în
avântul general de după 1989 – creșterea numărului de studenți a fost prea
amplă, încât Universitatea ajunsese prin 2009-2010, la 55 000 de studenți. Azi
avem aproape 45 000 de studenți la toate ciclurile și nivelurile, ceea ce este
suficient. Studenții sunt atrași la UBB de brand, de bunul renume, de
recunoașterea diplomelor noastre în Uniunea Europeană, SUA și în alte părți,
dar, mai presus de toate (așa îmi place să cred), de seriozitatea pregătirii.
La UBB, este foarte puternică și vie conștiința misiunii pe care o au dascălii
în educația studenților, alături de respectul studenților pentru actul de
cunoaștere, pentru pregătirea de înalt nivel și pentru cercetare. Într-o
universitate de prestigiu, cererea pieței muncii este numai unul dintre
criteriile care-i dirijează activitatea. UBB nu este o școală profesională, ca
să urmărească numai piața muncii. Noi dăm societății informaticieni, profesori
de fizică, ingineri chimiști, politologi, dar și specialiști în studii clasice,
etnologi, antropologi, arheologi, actori, preoți etc. Nu este nevoie de toți
aceștia pe piața muncii în acest moment, dar științele și artele trebuie duse
mai departe. Nicio universitate de pe lumea asta, conștientă de misiunea sa, nu
este pe deplin eficientă și nu-și scoate toate cheltuielile. Dar, într-o țară
civilizată, nici nu se urmărește acest lucru! Evident, nu suntem pe deplin
mulțumiți de adecvarea noastră la cerințele de moment ale societății, dar facem
mereu eforturi să ne adaptăm.
Reporter: Ce schimbări de mare
impact s-au produs în ultimii ani de învățământ superior și ce schimbări doriți
să vedeți în următorii ani? Cum se poziționează UBB pe plan național și internațional?
Ioan-Aurel Pop: Din păcate, în învățământul
superior românesc nu s-au produs schimbările în bine pe care le așteptam. Am
sperat ca dominația mediocrității să facă loc performanței, am sperat ca
accentul să cadă pe calitate, am fost convinși că, după rezultatele bune și
foarte bune ale câtorva universități, acestea să fie răsplătite, stimulate,
încurajate să-și fortifice performanța. Or, ce constatăm? Că „întrajutorarea
tovărășească” este la ordinea zilei, că slaba calitate a școlii este răsplătită
cu susținere artificială, că miniștrii continuă să se schimbe pe bandă rulantă
și că nu se poate construi mai nimic durabil. Oricare nou ministru vine, cam o
dată la trei-patru luni, cu „idei noi”, ca să tulbure ordinea de demult, să
reformeze reformele, să sporească instabilitatea. Un fapt grav, petrecut
relativ recent, a fost crearea unui minister al cercetării care nu era și al
învățământului superior și din care cercetarea universitară și academică era
exclusă. Acum s-a revenit, dar până când? În următorii ani am vrea să vedem o
reformă stabilă, care să se aplice și ale cărei efecte să poată fi urmărite în
timp, pentru a avea perspectiva de a îndrepta erorile, am vrea să vedem că
performanța este apreciată în România, nu doar peste hotare, că sunt
sancționate slaba calitate și contraperformanța, că banii se dau acolo unde
sunt rezultate notabile. UBB se simte parte a școlii superioare din Uniunea
Europeană, încearcă să țină pasul cu excelența, se luptă cu birocrația și participă
la schimbul internațional de valori ale educației. Nu reușește pe deplin, dar
nu renunță niciodată, fiindcă are o deviză cuprinsă mai recent pe stemă –
„Tradiția noastră strălucește împreună cu virtuțile europene” – și una mai
veche, trecută pe frontispiciul scenei din Auditorium
Maximum, anume „Prin cultură la libertate”.
Articolul Ioan-Aurel Pop despre istoria UBB: “ultimul secol a fost, într-adevăr, cel mai zbuciumat” apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.