TRECEREA DOMNULUI ŞI TRECEREA NOASTRĂ
SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla,
la mărita Sărbătoare a Învierii din morţi a
Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos
Florentin, prin harul şi mila Atotputernicului Dumnezeu, prin graţia Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate şi iubiţilor credincioşi greco-catolici, precum şi tuturor credincioşilor creştini, arhierească binecuvântare şi sărbătoreasca salutare: «HRISTOS A ÎNVIAT!»
«Ziua Învierii, să ne luminăm popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la Viaţă şi de pe pământ la Cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântarea de biruinţă» (Canonul Utreniei sărbătorii).
Iubiţi credincioşi,
Este ziua Învierii, este ceasul bucuriei sărbătorii, al întăririi credinţei şi al împlinirii speranţei. Este Sărbătoarea sărbătorilor, ce ne deschide nouă tuturor Calea de pe pământ la Cer.
În fiecare an, natura preîntâmpină mărita celebrare îmbrăcând haina pomilor în floare şi chemându-ne să înveşmântăm şi noi haina curată de sărbătoare. Cu suflet curat şi candele aprinse, cântăm, cu reînnoită credinţă, imnul victoriei «Hristos a Înviat!», intrând în bisericile strălucitor împodobite în lumină. Apoi, în jurul meselor bogate, familiile creştine gustă împreună bucuria comuniunii şi savurează bucatele tradiţionale, pâinea şi vinul binecuvântate, mielul, ouăle roşii, cozonacii şi alte bucate tradiţionale pregătite special pentru ziua sărbătorii…
Ar fi frumos să fie aşa în fiecare familie creştină… uneori însă, astăzi, accentul se pune mai mult pe ospăţ şi mai puţin pe înţelesul spiritual al sărbătorii. Unii se întreabă şi astăzi ce reprezintă această rânduială a Paştilor? De unde provin aceste tradiţii? Ce importanţă ar putea avea pentru mine, astăzi, participarea la aceste slujbe, ritualuri?
Sunt întrebări la care chiar Dumnezeu a oferit încă din timpul Vechiului Testament un răspuns clar şi limpede. Apoi, în timpul Noului Testament, prin Moartea şi Învierea Domnului Isus Hristos, ritualul Paştilor se reînnoieşte şi primeşte un sens definitiv, ce se actualizează la fiecare sărbătoare a Paştilor până astăzi, pentru fiecare dintre noi. Sunt, de fapt, trei etape importante în evoluţia sărbătorii Paştilor, pe care le vom parcurge pentru a înţelege că Paştile Domnului însemnă de fapt şi Paştile noastre, trecerea Domnului prin viaţa noastră.
- PAŞTILE EVREILOR – TRECEREA DOMNULUI
«Este jertfa ce o aducem de Paşti Domnului, care în Egipt a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel…» (cf. Ex 12,27)
Încă din antichitate, popoarele nomade celebrau primăvara un ritual în care sacrificau un miel ca jertfă ce garanta prosperitatea, abundenţa roadelor, bunăstarea viitoare. Evreii erau un popor nomad în Egipt, format din păstori şi agricultori ce cunoşteau acest ritual antic. Treptat, pe măsură ce Dumnezeu se dezvăluie acestui popor prin Moise, ritualul sacrificiului de primăvară primeşte un alt înţeles şi devine pentru evrei cea mai importantă sărbătoare religioasă anuală: Paştile Domnului.
Care este, de fapt, originea sărbătorii Paştilor? Cartea Exodului (Ieşirii) ne spune cum fiii lui Israel se aflau în Ţara Egiptului slujind ca sclavi. Dumnezeu îl trimite pe alesul Său Moise pentru a elibera poporul, dar Faraonul se împotriveşte. Atunci, Domnul, după ce trimite pedepse asupra egiptenilor, decide să intervină în mod miraculos pentru a-şi elibera poporul. Dezvăluindu-i lui Moise planul Său, Domnul îi arată importanţa acestui eveniment miraculos ca o reînnoire, un nou început, care conferă o nouă origine timpului: «luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului» (cf. Ex 12,2). Apoi, îi oferă detalii rituale ce vor trebui respectate. Domnul prescrie ca fiecare cap de familie să-şi aleagă ca animal de jertfă un miel de un an, de parte bărbătească, fără cusur, pe care să-l înjunghie în ziua a 14-a a lunii, către seară (cf. Ex 12,6). În continuare, îi prezintă modul de preparare şi consumare a jertfei. Trupul mielului se va frige, dar fără a i se zdrobi vreun os, iar cu sângele lui se vor însemna porţile caselor evreilor. Cina se va lua în grabă, îmbrăcaţi ca pentru drum, având chiar şi toiagul în mână.
Ne întrebăm de ce toate aceste reguli rituale? Domnul îi spune lui Moise: «deoarece este Paştile Domnului» (cf. Ex 12,7-11). Cuvântul utilizat în limba ebraică (pesah), înseamnă «trecere», deci am putea traduce «este Trecerea Domnului». Ce înseamnă această trecere a Domnului? Era cea de-a zecea pedeapsă ce urma să se abată asupra egiptenilor (moartea întâilor născuţi ai oamenilor şi ai animalelor), însă nu şi asupra evreilor, căci «Domnul are să treacă să lovească Egiptul şi, văzând sângele de pe pragul de sus al porţii casei şi de pe cei doi stâlpi, va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui nimicitorului să intre în casele voastre» (cf. Ex 12,23). Cu alte cuvinte, trecerea Domnului aduce moarte pentru egipteni, dar cruţă, ocroteşte, casele fiilor lui Israel, însemnate cu semnul sângelui mielului. Astfel, se înţelege legătura directă dintre semnul sângelui mielului jertfit şi trecerea Domnului.
Dumnezeu cere lui Moise ca această zi a trecerii Domnului, numită Paştile Domnului, să fie pomenită ca sărbătoare din neam în neam, precizând, din nou, importanţa ei prin răspunsul pe care părinţii vor trebui să-l dea noilor generaţii: «când copiii voştri vă vor întreba: ce înseamnă rânduiala aceasta? să le spuneţi: Aceasta este jertfa ce o aducem de Paşti Domnului, care în Egipt a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel, când a lovit Egiptul, iar casele noastre le-a ocrotit» (cf. Ex 12,26-27).
În acea noapte de Paşti, poporul va ieşi din Egipt (peste şase sute de mii de persoane), dar vor fi urmăriţi de armatele faraonului. Atunci, Domnul va interveni din nou prin evenimentul miraculos al trecerii Mării Roşii. La porunca lui Dumnezeu, Moise, ridicând toiagul său, va separa apele şi poporul va trece ca pe uscat, iar apoi, coborând mâna sa, armatele faraonului vor pieri în adâncul apelor. Ca urmare, trecerea Domnului include două intervenţii divine: ocrotirea de îngerul nimicitor şi trecerea Mării Roşii, ce marchează eliberarea definitivă din robia Egiptului.
Aceste evenimente istorice vor constitui fundamentul sărbătorii anuale a Paştilor, menită să reamintească poporului lui Israel istoria eliberării sale din sclavie şi să-l ajute să retrăiască cu aceeaşi intensitate acel moment.
Sărbătoarea Paştilor va rămâne cea dintâi şi cea mai importantă celebrare liturgică a poporului lui Israel, ce va marca începutul unei noi alianţe cu Dumnezeu. Trecerea Domnului este semnul fidelităţii lui Dumnezeu faţă de promisiunile făcute patriarhilor din vechime şi va constitui fundamentul credinţei şi al istoriei poporului lui Israel. Atunci când poporul va trece printr-o perioadă de încercare, acest ritual îi va aminti că are mereu ajutorul Domnului care l-a eliberat din sclavia Egiptului şi, astfel, cu încredere, va continua drumul spre Pământul Făgăduinţei şi îşi va reînnoi speranţa venirii lui Mesia, Eliberatorul.
La nivel personal, evreul care participă la ritualul sărbătorii Paştilor ia parte la acel eveniment fondator prin care Dumnezeu, alegând un popor, l-a eliberat de sclavie şi l-a condus pe parcursul istoriei. Trăind experienţa Paştilor Domnului, persoana retrăieşte bucuria eliberării şi a ocrotirii divine, atât la nivel comunitar, cât şi la nivel personal. Astfel, se reînnoieşte încrederea în eliberarea definitivă a poporului lui Dumnezeu şi speranţa arătării gloriei Sale prin Mesia, Unsul Domnului.
La ceasul sărbătorii, familiile se reunesc solemn în jurul mesei pregătite conform tradiţiei Paştilor. La întrebarea rituală a fiului: «Ce înseamnă ritul acesta? De ce această noapte este mai deosebită decât celelalte?», răspunde capul familiei, cu citate din Sfânta Scriptură ce amintesc minunile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru poporul Său. Apoi, ceremonialul continuă cu consumarea rituală a alimentelor rânduite (pâinea azimă, vinul, mielul fript, ierburile amare şi sosul), ca şi cum aceea ar fi noaptea Trecerii Domnului, a eliberării lor.
Reluând periodic aceste ritualuri, se rememorează şi se actualizează evenimentele istorice fundamentale ale poporului ales şi, astfel, se întăreşte propria identitate religioasă şi se confirmă misiunea personală, de-a lungul întregii vieţi, aşa cum cerea Domnul: «Să-ţi aduci aminte de ieşirea ta din pământul Egiptului în toate zilele vieţii tale» (cf. Dt 16,3).
Meditând asupra ritualului Paştilor Domnului şi aplicând pentru viaţa noastră spirituală, ne întrebăm: Cum celebrau evreii Paştile Domnului? Care considerau evreii că sunt evenimentele fondatoare ale istoriei şi credinţei lor? Care este rolul celebrării evenimentelor fondatoare, al sărbătorilor? Care sunt „evenimentele fondatoare” ale vieţii mele? Care este rolul celebrării „evenimentelor fondatoare” din viaţa mea? Sărbătoresc împreună cu familia sau prietenii evenimentele acestea?
- PAŞTILE DOMNULUI – TRECEREA DIN MOARTE LA VIAŢĂ
«Înainte de Sărbătoarea Paştilor, ştiind Isus că a sosit ceasul Său, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl…» (cf. Io 13,1)
Cunoscând bogatul simbolism al ceremonialului sărbătorii Paştilor evreilor, aşa cum este prezentat în Vechiul Testament, vom trece acum la ritualul Paştilor Domnului Isus Hristos.
Mai înainte însă, trebuie spus că în decursul veacurilor trecute de la ieşirea poporului din Egipt şi până la timpul lui Isus, celebrarea Paştilor evoluase şi se schimbase. Anumite elemente, precum ungerea porţilor cu sângele mielului jertfit, sunt eliminate, iar altele noi, corespunzătoare evoluţiei istorice, sunt introduse. Astfel, locul pentru jertfirea mieilor este numai Templul, iar jertfa o poate face doar preotul, vărsând sângele mieilor pe altar. Deci, sărbătoarea Paştilor era, în jurul sec. I, în primul rând, o jertfă rituală la templu şi, apoi, o masă rituală în familie.
Pornim de la contextul Cinei de taină pe care Isus o petrece cu apostolii. Sosind ziua Azimelor, trebuiau jertfite Paştile, adică împlinirea ritualului Legii Vechi. Era perioada în care, la templu, preoţii jertfeau mieii de Paşti. Aşadar, putem afirma că ei vor celebra cu adevărat o cină de Paşti, dar cu anumite particularităţi.
Petru şi Ioan sunt trimişi să pregătească locul în care «se vor mânca Paştile» (cf. Lc 22,7-13). La vremea cinei, împreună cu apostolii, Isus celebrează ritualul mesei Paştilor. Însă binecuvântând, frângând pâinea şi oferind potirul, El vorbeşte despre trupul Său şi sângele Său, care vor fi jertfite pentru mulţi, spre iertarea păcatelor, prefigurând, astfel, trecerea Sa la Tatăl, Paştile Sale (cf. Mc 14,22-24). În timpul ceremonialului, Isus le cere apostolilor să repete acest ritual spre pomenirea Sa şi precizează că aceasta este «Legea cea Nouă» (cf. Lc 22,19-20). De asemenea, Domnul prevesteşte că acesta este ultimul Paşti pe care îl mănâncă împreună, până când va veni timpul plinătăţii în Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Lc 22,15-16).
Apostolii, uimiţi şi tulburaţi, se vor împărtăşi cu Paştile Trupului şi Sângelui oferit de Isus. Însă, adevărata consumare a Paştilor Sale vor fi pătimirile şi moartea prin răstignire pe cruce, momentul în care Hristos, Mielul lui Dumnezeu, luând asupra Sa păcatele lumii, îşi va oferi Spiritul Său Tatălui şi va rosti cuvântul victoriei depline: «Împlinitu-s-a!» (cf. Io 19,30). Acum, jertfa a fost adusă, Mielul a fost sacrificat. Urmează înjunghierea Mielului, ce deschide coasta preasfântă din care vor izvorî Sângele şi Apa, semnele sfintelor Taine, cu care toţi cei ce se vor însemna vor fi ocrotiţi de lucrarea celui rău. Dar Paştile lui Hristos nu s-au încheiat cu moartea Sa răscumpărătoare. Abia acum, urmează momentul culminant: trecerea apelor morţii, coborârea în adânc, sfărâmarea porţilor iadului şi deschiderea porţilor raiului, spre viaţa veşnică.
Moise ridicase braţul său cu toiagul asupra apelor Mării Roşii ca să facă drum poporului lui Israel. Acum, la Paştile Sale, Hristos, întinzând mâinile Sale pe lemnul crucii şi trecând cel dintâi din moarte spre viaţă, deschide tuturor oamenilor drumul spre Paştile Împărăţiei.
Ne întrebăm: oare putem numi pătimirea lui Hristos «Paşti», ştiind că „Paşti” înseamnă trecere? Sf. Augustin ne răspunde cu textul Evangheliei de la Ioan: «Înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Isus că a sosit ceasul Său, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl…», arătând că este Hristos Cel care trece din această lume la Tatăl, căci prin pătimire Domnul a trecut din moarte la Viaţă.
Dar cum a avut loc trecerea de la simbolismul Paştilor Legii vechi la cel al Paştilor lui Isus Hristos?
Ne amintim că în centrul sărbătorii Paştilor evreilor era mielul jertfit. La Cina de taină, este Isus, care rostind «acesta este trupul meu» şi «acesta este sângele meu», se identifică cu jertfa şi se oferă ca hrană apostolilor. El este noul „Miel al lui Dumnezeu”, despre care Ioan Botezătorul prevestise că «va ridica păcatul lumii» (cf. Io 1, 29).
Atunci, mijlocitorul vechii alianţe era Moise. Acum, Hristos este şi arhiereul mijlocitor şi mielul jertfei: «Căci Hristos, venind ca arhiereu al bunătăţilor viitoare, a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său şi a dobândit o veşnică răscumpărare» (cf. Evrei 9, 11-12); aşa cum, ulterior, scria Sf. Ioan Gură de Aur: «căci Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împărţeşti, Hristoase Dumnezeule…».
Gesturile rituale pe care Isus le săvârşeşte la ultima cină au şi o valoare profetică, dar şi una de consacrare. Nu conduc doar la un eveniment trecut, ci prevestesc un eveniment viitor. Nu invită la consumarea unei jertfe lipsite de viaţă ci, mai mult, anticipează miracolul unui Trup şi Sânge plin de darul vieţii, care va deveni dătător de Viaţă. Acesta este pasul esenţial şi definitiv pe care Paştile lui Hristos îl împlinesc.
Aşadar, noua jertfă a Paştilor lui Hristos este însuşi Trupul şi Sângele Său oferită pentru răscumpărarea păcatelor şi eliberarea din robia morţii. Este o adevărată trecere spre o nouă jertfă ce stabileşte o nouă lege, o nouă alianţă cu Dumnezeu, ce generează în timp un nou popor al lui Dumnezeu. Noua lege îşi are originea în ritualul Paştilor ebraice, dar îi conferă sărbătorii o nouă semnificaţie, un nou înţeles. Astfel, prin Paştile Domnului Hristos, Cel care trece din moarte la Viaţă, oferindu-şi Trupul şi Sângele pentru a elibera de păcat şi a da Viaţă, se încheie o alianţă, nu doar cu fiii lui Israel, ci cu întreaga umanitate.
De asemenea, Isus introduce şi o nouă comemorare: «aceasta să o faceţi spre pomenirea mea» (cf. Lc 22,19). Astfel, pornind de la sărbătoarea Paştilor evreilor, care pomenea evenimentul eliberării poporului lui Israel în timpul lui Moise, se trece la Paştile lui Isus, pomenirea evenimentului eliberării din robia păcatului prin moartea şi Învierea lui Hristos. Aceasta este porunca ce va perpetua noul ritual, însă nu doar ca o amintire pioasă şi o retrăire a unor evenimente istorice, ci ca o prezenţă reală şi actuală, ce reînnoieşte jertfa morţii şi Învierii lui Hristos pe masa Sfântului Altar, nu doar o dată pe an, ci zilnic.
Minunata victorie asupra morţii şi strălucitoarea Înviere a lui Hristos marchează, astfel, pasul definitiv al eliberării noastre din păcat şi din umbra morţii.
Iubiţi credincioşi, să recapitulăm: Cum a celebrat Isus Paştile Sale? (caracteristici asemănări/deosebiri cu Paştile iudaice) Cum s-a făcut trecerea de la Paştile evreilor la Paştile lui Hristos? Ce înseamnă ultimul cuvânt al lui Isus “împlinitu-s-a”? Iar acum, să ne întrebăm: Cine sunt eu? Care este identitatea mea? (creştină, socială, familială, etc) Cum îmi hrănesc, alimentez propria identitate?
- PAŞTILE NOASTRE – TRECEREA DE PE PĂMÂNT LA CER
«Curăţiţi aluatul cel vechi, căci Paştile nostru Hristos s-a jertfit pentru noi» (cf. 1Cor 5,7)
Prin apostoli şi urmaşii lor, noul ritual al celebrării Paştilor va continua, având în centrul lui trecerea din moarte la viaţă a Domnului nostru Isus Hristos, jertfa răscumpărătoare şi de viaţă dătătoare pentru toţi oamenii de pretutindeni. În timpul sec. al II-lea, după distrugerea Templului din Ierusalim şi dispariţia preoţiei levitice, jertfele de sânge la Templu încetează.
Biserica primelor secole împlinind porunca Domnului, celebra acest ritual, fiind «stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea frăţească la frângerea pâinii şi la rugăciune» (cf. Fapte 2, 42). Comunitatea credincioşilor asculta Cuvântul şi se hrănea cu pâinea şi vinul, devenite prezenţă a Domnului Isus Hristos mort şi Înviat, semne reale ale eliberării din sclavia păcatului şi ale noii alianţe. Cuvintele rostite de Isus la ultima Cină devin formulele noului ritual în care Trupul şi Sângele Domnului reprezintă garanţia Învierii viitoare şi a Vieţii veşnice: «cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi» (cf. Io 6,54). Chiar mai mult, cel care va asculta cuvântul Său şi va crede în Tatăl va dobândi Viaţa veşnică şi va trece din moarte la Viaţă (cf. Io 5, 24).
Ce reprezenta acest ritual pentru creştinii primelor secole? Sărbătoarea Paştilor reînnoia pătimirea lui Hristos şi trecerea Lui din moarte la viaţă, dar şi trecerea creştinului botezat prin moarte la viaţă, precum şi trecerea din această viaţă spre viaţa veşnică. Căci «Paştile adevărat este dincolo – scrie Origen – este Paştile Ceresc ce se va celebra în Patria fericirii». Ca urmare, Paştile Domnului este pentru noi un dar al lui Dumnezeu, însă trebuie să devină şi o victorie dobândită de fiecare creştin, aşa cum rezumă Sf. Augustin: «Paştile este trecerea prin pătimire».
Atunci, am fi tentaţi să întrebăm «Ce legătură am eu cu Paştile Domnului?». Ne răspunde Sf. Apostol Petru: «El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul Său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate» (cf. 1Pt 2, 24), iar Sf. Augustin explică: «deoarece El a murit pentru păcatele noastre şi a Înviat pentru îndreptarea noastră, în pătimirea şi Învierea Domnului este sfinţită trecerea noastră din moarte la viaţă». Astfel, Paştile lui Isus nu este doar trecerea Lui ca persoană, ci este o trecere colectivă, este trecerea întregii omeniri. Nu sărbătorim doar Paştile Domnului, sunt şi Paştile noastre. Este trecerea noastră cu Hristos la Tatăl, de pe pământ la Cer, căci: «Hristos, Paştile nostru s-a jertfit pentru noi» (cf. 1 Cor 5, 7). Putem afirma că Paştile li Hristos reprezintă trecerea Domnului prin istoria întregului neam omenesc, deci şi prin viaţa noastră.
În continuare, ne întrebăm: «Oare când primim, noi, cei de astăzi, acest dar, al trecerii cu Hristos prin moarte spre viaţă, al Paştilor Domnului?».
Ne răspunde Sf. Apostol Pavel, că acest dar, îl primim atunci când, prin Botez, «ne îmbrăcăm în Hristos» şi, trecând prin apele morţii, înviem împreună cu Hristos: «ne-am îngropat cu El în moarte prin Botez, pentru ca precum Hristos a înviat din morţi, prin Slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii» (cf. Rom 6, 4).
Poporul lui Israel a fost eliberat din sclavie prin miracolul trecerii Mării Roşii, când toiagul lui Moise, înălţat, separa apele pentru ca poporul să treacă spre malul liniştit. Acum, la Paştile Domnului, Hristos, înălţat pe lemnul Crucii, sfinţeşte apele morţii, trecându-ne pe noi spre malul liniştit, spre Patria Cerească.
Prin Paştile Sale, Hristos Înviat deschide drumul Paştilor noastre, al trecerii noastre, din moarte la viaţă şi de pe pământ la Cer, căci «dacă Spiritul Celui care L-a înviat pe Isus Hristos din morţi locuieşte în voi, Cel care L-a înviat pe Hristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare prin Spiritul Lui care locuieşte în voi» (cf. Rom 8, 11). Acum, este rolul nostru ca, trecând prin această viaţă, să păstrăm darul primit, pentru ca El să devină garanţie a vieţii veşnice. Astfel, celebrând sărbătoarea Paştilor Învierii lui Hristos, suntem invitaţi să nu trăim după trup, ci să murim împreună cu El păcatelor şi să înviem spre viaţa nouă a harului Spiritului Sfânt.
Ce însemnă, deci, pentru noi sărbătoarea Paştilor Domnului? Cei care astăzi sărbătorim Paştile nu suntem chemaţi să medităm doar la un eveniment istoric trecut, la moartea şi Învierea lui Hristos la Ierusalim, ci să medităm şi asupra semnificaţiei riturilor celebrate şi să trăim prin credinţă această sărbătoare la persoana întâi, căci Hristos a murit pentru păcatele mele şi a Înviat pentru îndreptarea mea (cf. Rom 4, 25).
Trecerea noastră din moarte la viaţă, împreună cu Hristos, se realizează prin credinţă, în Botez, dar acum viaţa noastră «este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu» (cf. Col 3, 3), scrie Sf. Pavel. Ca urmare, atunci când Hristos, Viaţa noastră, se va arăta în gloria Sa, şi noi, împreună cu El, ne vom arăta întru slavă. (cf. Col 3, 4). Aşadar, trecerea noastră din moarte la viaţă, realizată prin credinţă, se desăvârşeşte prin speranţa învierii viitoare şi a gloriei finale.
Chiar dacă fiinţa noastră, «omul cel dintâi», este din pământ şi pământesc, prin calea deschisă de Învierea lui Hristos, vom putea îmbrăca şi noi haina «omului ceresc», iar trupul nostru muritor se va îmbrăca în nemurire (cf. 1 Cor 15, 53). Acesta va fi momentul victoriei depline asupra morţii şi a «boldului ei».
Prin Botez cu toţii am trecut cu Hristos la Tatăl, dar fiecare dintre noi, cei de astăzi, mai avem de trecut prin această viaţă. Credinţa ne dobândeşte iertarea păcatelor şi speranţa Vieţii veşnice, dar lupta noastră continuă. Suntem trecători prin lumea aceasta, însă, dacă nu trecem la Domnul care rămâne în veci, atunci vom trece cu lumea care este trecătoare (Sf. Augustin).
Deci, am văzut că la Paştile Domnului, Isus a trecut prin istoria întregului neam omenesc, lăsând urma mântuirii şi a învierii dar, oare trecerea noastră prin această viaţă ce lasă în urma ei?
Şi atunci, ne întrebăm, din nou, ce înseamnă Paştile pentru noi, cei de astăzi? Paştile sunt trecerea noastră spre ceea ce nu este trecător, spre Dumnezeu care rămâne în veci, prin mijlocirea harurilor pătimirii Domnului nostru Isus Hristos şi a glorioasei Sale Învieri.
Aşadar, dacă astăzi fiii noştri ne întreabă: ce înseamnă acest ritual? De ce trebuie să participăm la această sărbătoare? Care este semnificaţia ei? Să răspundem, cu bucuria celor înviaţi cu Hristos prin Botez, că este cea dintâi sărbătoarea a noastră, a creştinilor, şi cea mai importantă, în care Hristos a Înviat pentru ca noi să putem trece de pe pământ la Cer.
Ca urmare, cu bucurie să-I mulţumim lui Dumnezeu, Cel care ne-a dăruit biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos (cf. 1 Cor 15, 57).
Acum, la încheierea itinerariului nostru spiritual să ne întrebăm: Cum devin Paştile lui Hristos Paştile noastre? Cum se face trecerea noastră de pe pământ la Cer? Ce importanţă are pentru mine apropiata sărbătoare a Paştilor? Cum mă pregătesc?
Iubiţi credincioşi,
Înainte de a încheia acest mesaj pastoral, doresc să vă împărtăşesc câteva dintre obiectivele actuale ale Eparhiei noastre.
În fiecare primăvară rememorăm cu reverenţă episcopii mărturisitori ai credinţei, trecuţi la Domnul. În acest sens, dorim să mulţumim tuturor acelora care, răspunzând cu generozitate apelului nostru, au trimis fotografii, documente, obiecte sau date inedite despre eminentul nostru Arhipăstor, Cardinal Iuliu Hossu. În continuare vă invităm dacă aveţi asemenea documente să ni le faceţi cunoscute. Cu voia Bunului Dumnezeu, procesul de beatificare al episcopilor noştri avansează şi ne rugăm ca, în curând, să putem participa la momentul celebrativ al ridicării lor la cinstea altarelor. În semn de omagiu adus memoriei lor, continuăm monumentala construcţie a Catedralei noastre, solicitându-vă sprijinul în rugăciune, şi, după posibilităţi, pe plan material.
În luna mai vom avea bucuria de a primi vizita confraţilor noştri episcopi catolici, în Urbea noastră, cu ocazia Sesiunii de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România.
Rămânem, în continuare, uniţi în rugăciune pentru a avea cât mai curând marele har de a putea primi vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în Ţara noastră.
Iubiţi credincioşi,
Paştile Domnului aminteau minunea eliberării din robia egiptenilor, prevestind eliberarea viitoare, definitivă, a poporului lui Israel. Învierea Domnului, minunata trecere din moarte la Viaţă, este împlinirea eliberării neamului omenesc din robia păcatului. Paştile pe care astăzi le celebrăm ne amintesc de trecerea Domnului nostru Isus Hristos din moarte la viaţă şi prevestesc trecerea noastră, împreună cu El, de pe pământ la Cer.
Aşa cum am văzut, de la trecerea Domnului la trecerea noastră, putem marca trei momente. Primul, Paştile Domnului, care, în Vechiul Testament, semnificau trecerea Domnului, ocrotind casele fiilor lui Israel, şi, apoi, trecerea eliberatoare a Mării Roşii. Al doilea, Paştile lui Hristos, la ultima cină, cu ritul prefigurativ al Noii Legi, întru jertfirea Trupului şi Sângelui Său, iar, apoi, trecerea prin moarte la Înviere. Paştile noastre, al treilea moment, încep cu trecerea prin apele morţii spre viaţă, prin Botez, dar se vor împlini numai la trecerea cu bine a pragului morţii spre Viaţa cerească, spre Ospăţul definitiv al Mielului.
Aceste momente sunt cu măiestrie rezumate de Sf. Ioan Damaschinul: «Ziua Învierii, să ne luminăm popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la Viaţă şi de pe pământ la Cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântarea de biruinţă».
Deci, reluând, putem afirma: pentru că este Ziua Învierii, să ne îmbrăcăm în lumină, să ne curăţim sufletele, pentru că este Trecerea Domnului, sunt Paştile Domnului, căci din moarte la Viaţă şi de la cele pământeşti la cele cereşti, Hristos, Dumnezeul nostru, ne-a trecut şi pe noi, cei care cu credinţă şi speranţă intonăm cântarea de învingere: «Hristos a Înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!».
Cu suflete pline de lumină, să trecem cu Hristos prin moarte spre Viaţă, cu speranţa că la ceasul rânduit, alături de Cel Înviat, vom celebra Ospăţul Mielului Ceresc!
La Trecerea Domnului prin viaţa noastră, vă doresc sărbători binecuvântate, iar bucuria Învierii să anime toate zilele vieţii noastre!
HRISTOS A ÎNVIAT!
† FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla
Dată în Cluj-Napoca, din reşedinţa episcopală, la mărita Sărbătoare a Învierii din morţi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2017, la 316 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, la 163 de ani de la întemeierea binecuvântatei Eparhii de Cluj-Gherla, în al cincilea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, în al XXI-lea an al episcopatului nostru şi al XV-lea în tronul acestei eparhii.
Post-ul Scrisoarea Pastorală a PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.
